Ca buni creștini, cunoaștem cu toții „Fericirile” pe care ni le-a făcut cunoscute Mântuitorul în Predica de pe Munte. Cea de a noua dintre acestea e următoarea: „Fericiți veți fi când vă vor ocărî și vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră”.
Se pare că unii dintre intelectualii noștri nu-și amintesc de semnificația acestei „Fericiri” de oarece se străduiesc fără încetare să obțină elogii și onoruri.
Un cunoscut scriitor român a reușit să obțină nu mai puțin de 15 premii naționale și internaționale și se luptă pentru a obține altele.
Un altul colecționează numeroase titluri de „doctor honorius causa” alături de cel de academician.
Cunoscând desigur influiența unor cercuri politice și culturale ostile României un specialist în istorie nu se sfiește să denigreze, în lucrările sale mult lăudate și bine renumerate, istoria țării noastre.
Un ziarist care cândva a avut condei, deși este cam gângav a monoplolizat emisiunile de analiză politică a unui important post T.V., autoproclamându-se „cel mai bun jurnalist român”.
Un bătrân academician primește mari elogii și se laudă singur uitând probabil de notoria sa colaborare cu securitatea comunistă.
Oare toate aceste atitudini, care contrazic flagrant „cea de a noua fericire” propovăduită de Iisus, nu determină în sufletul celor care acționează astfel puțină jenă?
Recent s-a stins din viață pământească Mihai Creangă unul din cei mai iluștrii ziariști români, colaborator la elaborarea ziarului ilegal România dinainte de Revoluție, care a fost împreună cu ceilalți curajoși colaboratori ai acțiunii anticomuniste, crunt prigonit de securitatea ceaușistă. După 1990, el a viețuit în admirabilă modestie fiind un exemplu de trăire efectivă a celei „de-a noua fericire”. A fost decorat post mortem cu o modestă distincție de stat.
Mihai Creangă să ne fie un exemplu pentru mai multă modestie și decență!
