Cico, fosta bautura traditionala a romanilor, se zbate sa ramana pe piata

Auzim frecvent prin magazine persoane care cer vanzatorului un Cico, iar cand mergem pe strada, la urechi ne ajung expresii de genul -hai sa mergem la un Cico-. Cei trecuti de prima tinerete mai cer si astazi un Cico, datorita si faptului ca isi amintesc de bautura traditionala a romanului dinainte de *89. Dar cei mai multi, in special tinerii, cand vor sa cumpere orice fel de racoritoare, cer -un Cico- pentru simplul fapt ca suna mai cool, fara sa stie ca aceasta bautura inca mai exista, dar nu mai are notorietatea de altadata.

De la Cico la Brifcor si Lamaita

Pana la revolutia din *89, romanii nu aveau posibilitatea de a alege un produs, din simplul motiv ca nu aveau de unde sa-l cumpere. Asa se facea ca cele mai delicioase racoritoare erau vestitele Cico si ceva mai tarziu Brifcorul si Lamaita. O data cu anii *90 insa, lucrurile au luat o cu totul alta turnura. Piata romaneasca a fost invadata de produse aduse de afara si, incetul cu incetul, vestitul Cico, care a facut istorie la vreme sa, a intrat in umbra. Marca a fost inregistrata la OSIM in 1970, iar numele este inca si acum unul de rezonanta. Marcel Iacob, directorul economic al SC CI-CO SA Bucuresti, singurul producator al acestei racoritoare, ne-a dezvaluit faptul ca, la ora actuala, pentru brand exista oferte de miliarde de lei pentru a fi cumparat. Oamenii inca isi mai amintesc de el si zambesc nostalgic atunci cand ii intrebi cum era Cico de altadata, doar ca acum nu-l mai cumpara. Unii pentru ca pur si simplu nu stiu ca inca mai exista, iar altii pentru ca intre timp au devenit fideli unor alte produse.

Istoria Cico

Fabrica in care se produce si azi bautura cu care multi dintre noi am crescut a fost construita in 1938, intr-un cartier bucurestean. In 1970, bautura racoritoare Cico a intrat pe piata din Romania si pana in anii *84-*85, atunci cand au aparut Brifcorul si Lamaita, a fost lider incontestabil. Tot pana in acea perioada, racoritoarea era facuta pe baza de concentrate cu pulpa, importate din Grecia si Israel. Schimbandu-se tehnologia, in fabricarea bauturii au inceput sa se foloseasca concentrate din uleiuri. Tot atunci, din cauza crizei de zahar, industria romaneasca a inceput sa foloseasca concentrate identic, indulcitorii, zaharina. La acea vreme, societatea era coordonator de balanta in bauturile racoritoare, asigurand asistenta tehnica si de productie in toate fabricile de conserve din Romania care produceau inclusiv bauturi racoritoare. O data cu anul 1989 a inceput si importul masiv de bauturi, iar fosta conducere a fost tentata sa se modernizeze. In *90, CI-CO a trimis o scrisoare de intentie unei mari companii producatoare de bauturi racoritoare, in vederea unei asocieri. Propunerea a fost agreata atat de compania americana, cat si de guvernul de la acea vreme, si in urma unei hotarari de guvern semnata de Petre Roman, a fost creata o societate mixta romano-americana. La 1 noiembrie 1991, compania americana a inceput sa imbutelieze la fabrica din Militari. Partea romana a cerut bani pentru retehnologizare, insa partea americana, fiind majoritara, nu a acceptat sa dea acesti bani. Incepand cu anul 1993, actionarii romani s-au aratat interesati sa-si vanda partea pentru a putea investi in modernizare. Acest lucru a fost posibil abia in 1998, atunci cand s-a stabilit modul in care se va face vanzarea de teren si cesionarea actiunilor. La acea vreme, in conturile societatii au intrat peste noua milioane de dolari din vanzarea catre compania americana, bani care trebuia investiti in modernizarea fabricii din strada Alexandru Ioan Cuza. In 1998, suma care trebuia investita pentru modernizari si retehnologizari era de un milion de dolari. Aceasta intentie a ramas la stadiul de proiect, intrucat, dupa cum ne-a declarat directorul economic al SC CI-CO SA, Marcel Iacob, -am fost cesionati intr-o noapte-. La 30 martie 1999, a stagnat totul pentru ca -nu poti sa investesti pentru ca poate sa vina actionarul si sa zica: de ce ai investit in aia si nu in aia?-, a mai precizat Iacob. In plus, de sapte ani, societatea este implicata in niste procese interminabile, iar problemele nu se opresc aici: -Fabrica pe care o avem in Alexandru Ioan Cuza, ca sa ajungem acolo, trebuie sa ne luam avion, pentru ca au fost improprietariti in curtea noastra, si in fata si in spate, si s-ar putea sa nu va lase unul dintre proprietari sa calcati pe pamantul lui-, ne-a explicat aceeasi sursa. Mai nou, unul dintre proprietari a vandut, si intelegerea pe care o avea cu el de a le permite accesul in fabrica a cam picat. Asa se face ca in curand s-ar putea ca nici macar aprovizionarea sa nu mai poata fi facuta, iar termenul in procesul de servitute este in 2007. Cu toate acestea insa, fabricarea bauturii romanesti continua dupa aceleasi metode si cu aceleasi utilaje care au fost retehnologizate intre 1960 si 1968. Si desi invazia de racoritoare provenite din import a lansat moda sticlelor pet, care a prins de minune la romani, CI-CO nu a renuntat la clasicul ambalaj de sticla de jumatate cu capac metalic care azi mai e folosit la imbutelierea sticlelor de bere. E drept insa ca acesta este si unul dintre motivele pentru care de multe ori trece neobservata. Directorul Iacob considera chiar ca in Romania exista o adevarata fobie sa cumperi o sticla pe care o arunci, cu toate ca dai 5.000 de lei pe ea. In acelasi timp, recunoaste ca -bautura merge, dar trebuie sa o aduci la zi-. El a mai precizat ca in lumea vestica deja nu se mai prefera pet-ul pentru ca trebuie sa recuperezi plasticul, care nu se distruge niciodata, iar legislatia a devenit foarte drastica in aceasta privinta. Din pacate, in Romania abia acum a inceput sa se lucreze la o astfel de legislatie, iar lumea a devenit deja dependenta de sticlele de plastic. Chiar daca modul de prezentare nu este cel mai fericit, din punctul de vedere al calitatii -ii depasim pe adversarii de pe piata-, declara mandru Marcel Iacob si ne explica ca produsul lor e garantat un an, iar siropurile, 18 luni. Un alt avantaj il constituie si faptul ca imbuteliaza cu apa din puturi de mare adancime, care este foarte curata si foarte putin dura.

15.000 lei, o sticla de Cico

Din pacate, putina lume mai stie azi ca bautura cu care au crescut inca se mai fabrica. Cei care mai intra in magazine sa ceara un Cico autentic sunt foarte putini, motiv pentru care si productia a scazut foarte mult. Daca in 1990 lucrau peste 600 de oameni pentru a produce mii de hectolitri zilnic, astazi productia este de ordinul catorva sute de hectolitri, la perioade nedeterminate de timp, si au ramas aproximativ 20 de oameni a caror activitate nu se desfasoara doar la fabrica din fostul Cuza. Atunci cand am fost sa vedem fabrica, nu am gasit decat o liniste desavarsita, un paznic, lazile de Cico ce asteptau sa fie duse in punctele de distributie si tot utilajul folosit in procesul de productie care astepta ca bautura deja fabricata sa se vanda pentru a-si incepe din nou treaba. La aceasta ora, vestita racoritoare de demult mai poate fi achizitionata doar din aproximativ 10 centre de distributie, de obicei sifonarii, aflate in Bucuresti si in zonele limitrofe. Se fabrica o gama de cinci siropuri: portocale, visine, zmeura, fragi si capsuni, toate cu zahar, fara inlocuitori, precum si apa carbogazoasa. Pretul unei sticle este de 15.000 lei, iar intr-unul dintre magazinele in care se vinde, am gasit doar cativa clienti, ce-i drept fideli. Ei ne-au declarat ca nu renunta la Cico pentru nici una din bauturile existente acum pe piata romaneasca. Motivul? -Ne-am obisnuit cu el, iar pretul e derizoriu-, a afirmat Serpeanu George, unul dintre cei surprinsi cu sticla de Cico in fata. Produsul nu a murit, iar directorul economic ne-a asigurat ca daca se va investi in tehnologie, are toate sansele sa redevina ce a fost candva. Prin urmare, nostalgicii mai pot cumpara inca bautura tineretii lor, iar cei mici au sansa sa descopere si ei o racoritoare din acele vremuri despre care au auzit doar povesti.