Care a fost la inceputul lui aprilie 1999, Ioana Maria Vlas i-a propus lui Camenco Petrovici sa incheie un contract de cautiune intre CEC, FNI si SOV INVEST. In urma raspunsului afirmativ al acestuia, Vlas i-a trimis un proiect de contract al carui obiect il constituia garantarea de catre CEC a -valorii platii de rascumparare a titlurilor de participare din ziua depunerii cererii de rascumparare, atunci cand se constata imposibilitatea de plata datorata riscurilor la care sunt supuse fondurile deschise de investitii-.
Dupa primirea contractului, Petrovici i-a solicitat Madalinei Enasoaie, directorul Directiei Juridice, sa-si dea avizul referitor la legalitatea incheierii acestuia. Directia juridica, analizand documentatia, a conchis: -Apreciem ca nu este legala si oportuna incheierea de catre CEC a contractului de fidejusiune propus de SC SOV INVEST. In plus, nu se prezinta un calcul al valorii totale lunare a titlurilor de participare care pot fi rascumparate si pe care SOV INVEST nu le-ar putea achita, in scopul de a cunoaste concret gradul de indatorare al CEC – in calitate de garant/cautionar – la data la care ar fi obligat sa plateasca in locul SOV INVEST-.
In cadrul sedintei Comitetului de Directie din 29 noiembrie 1999, s-a trecut la discutarea pe fond a clauzelor contractului de cautiune. La insistentele prelungite ale lui Camenco Petrovici, membrii Comitetului de Directie au acceptat, in principiu, eventualitatea incheierii unui asemenea contract, dar numai cu conditia supunerii acestuia spre aprobare Consiliului de Administratie si Ministerului Finantelor si cu stabilirea unui plafon de o suta de miliarde lei, in ceea ce priveste garantarea valorii platii de rascumparare.
La data de 6 decembrie 1999, Petrovici a semnat singur contractul de fidejusiune/cautiune nr. 2205, in forma propusa de Ioana Maria Vlas, fara nici un plafon, garantand cu intregul patrimoniu al CEC si fara a mai supune contractul aprobarii Consiliului de Administratie sau actionarului unic. De asemenea, Camenco Petrovici nu a instiintat pe nimeni din conducerea CEC despre incheierea contractului, fiind ascunsa fata de ceilalti existenta acestuia. Petrovici si-a incalcat atributiile de serviciu si a fraudat, cu stiinta, dispozitiile legale care stabilesc regimul semnaturilor intr-o banca.
Dupa incheierea contractului in forma propusa de Vlas, Camenco Petrovici a incercat sa ascunda existenta deciziei luata cu acel prilej. In acest scop, el i-a dat dispozitie Danielei Moncea (care facea parte din secretariatul Comitetului de Directie al CEC) sa distruga procesul-verbal si hotararea Comitetului de Directie al CEC din 29 noiembrie 1999 si originalele care contineau referirile la contractul de cautiune incheiat cu SOV INVEST si sa le inlocuiasca cu inscrisuri similare in al caror continut nu se regaseau discutiile si deciziile luate cu privire la conditiile de incheiere a contractului.
Camenco Petrovici, a fost arestat, la 6 iunie 2000, fiind judecat acum in stare de libertate sub acuzatia de abuz in serviciu contra intereselor publice, in forma calificata.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane