Home Special Constructorii romani din Italia vor fi protejati pe linie sindicala

Constructorii romani din Italia vor fi protejati pe linie sindicala

DISTRIBUIŢI

Constructorii romani care lucreaza in Italia vor fi mai protejati de acum incolo din punct de vedere legal, ca urmare a unui acord semnat saptamana trecuta intre organizatii sindicale din cele doua tari, dupa cum a anuntat Dan Cristescu, presedintele Federatiei Generale a Sindicatelor -Familia-.

Potrivit dlui Cristescu, protocolul semnat cu sindicatul italian Feneal Uile prevede -programe clare de asistare a muncitorilor romani prezenti in Italia-.

-Scopul nostru comun este de a oferi muncitorului roman conditii similare cu cele oferite colegilor italieni. Adica sa castige un salariu decent, sa fie asigurat in caz de imbolnavire si, cel mai important, sa fie protejat de legile statului in care lucreaza. Muncitorii vor fi consiliati, atat sindical, cat si legal, cu privire la eventualele drepturi care s-au acumulat si de care nu au beneficiat-, a precizat liderul sindical.

La randul sau, Franco Marabottini, reprezentantul sindicatului italian, a aratat ca -interesul apropiat al sindicatului este eliminarea muncii la negru-. -Sarcina noastra este de a determina romanii din Italia sa munceasca legal. Astfel, vor face parte din comunitate, vor fi protejati de lege si vor munci cu drepturi depline, ca si italienii-, a precizat liderul italian.

Marabottini a amintit -de afluxul de muncitori romani, care invadeaza piata muncii la negru italiana-. -A devenit un obicei ca, zilnic, la orele diminetii, zeci de muncitori sa se adune in locuri numai de ei stiute pentru a-si incerca norocul la o munca de zilier. Acest lucru nu numai ca il situeaza pe roman – pe muncitor, in general – in ilegalitate, dar acest lucru aminteste de vechii sclavi, selectati prin aceleasi metode ca si animalele-, a precizat Marabottini.

Sindicalistii au explicat riscurile la care sunt supusi muncitorii -la negru-. -In primul rand au fost cazuri in care au muncit de pomana, iar pentru a scapa de ei, angajatorii ii amenintau cu Politia. In al doilea rand, exista riscul de a fi expulzat-, a mai spus dl Cristescu.

Liderii sindicali au avut o intrevedere cu reprezentantii Ministerului roman al Muncii, pentru discutii referitoare la forta de munca si la eventuale contingente de muncitori romani. -Feneal Uile va face lobby pe langa Guvernul italian, pentru a facilita semnarea unui acord intre cele doua state pentru un contingent de muncitori in Italia-, a mentionat Cristescu.

Peste un milion de constructori lucreaza legal in Italia, potrivit liderilor sindicali italieni. -Dintre acestia, aproape 20% sunt muncitori straini. In functie de acest procent, care trebuie sa ramana constant, vom stabili de comun acord contingentul de forta de munca romaneasca-, a mai spus liderul sindical italian.

El a adaugat ca -oferta de munca este generoasa-, mai ales in zonele afectate de cutremure, dar si in marile centre urbane. Un muncitor roman angajat cu contract de munca in Italia ar castiga lunar, potrivit liderilor celor doua federatii, un salariu minim net de 700 de euro. -Salariile pot ajunge insa si pana la 1.500 de euro-, a mai spus Marabottini.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.