Depasind de mult limitele fragile ale simplului capriciu, Loredana Groza a evoluat recent, inca o data, intr-un show de televiziune parfumat, rimelat si pomadat in parametrii mahalalei de altadata.
La prima tentativa a Loredanei de a semana cu Maria Tanase, ne-am autosesizat cu o oarecare simpatie, ca atunci cand surprinzi o scolarita tarsindu-si prin casa picioarele incaltate in pantofii unei femei adulte. Da-i cu cantecele, da-i cu pasul marunt, da-i cu mainile-n sold, da-i cu parul azvarlit trufas pe spate… Uite-asa ne-am jucat de vremurile de aur ale cantecului romanesc.
La recidiva insa, se schimba lucrurile… Deja o banuim pe Loredana ca nu mai abordeaza melodiile superstarurilor interbelice doar fiindca sunt monumentale si simte pur si simplu o placere nebuna sa le cante. Pare mai degraba o intentie de a acapara o imagine, prin persuadare si substituire. Sfanta si sarmana naivitate… Ca si cum, daca noi am maimutari niste westernuri, pocnind din pistoale de plastic si fugarind niste caluti de lemn, am putea fi confundati intr-o buna zi, pe strada, cu John Wayne.
Intre melodii, fulgerau, pe langa imagini de arhiva din Bucurestii de altadata, chipurile interpretelor dragi bunicilor nostri si in cele din urma eternitatii. Pe urma rasarea din nou Loredana si-i mai ardea o varianta actualizata. Mesajul subliminal era cam limpede…
Iar lautarii, ce sa mai zicem?! Stilizati cu pricepere. Palarii si costume de gangsteri, cum purta mai tot barbatul elegant prin anii *30, scule si sonorizare meserie – corespunzatoare mileniului trei, virtuozitate in buricele degetelor, ureche, vointa si putirinta. De departe mai buni, in orice caz, decat solista (ca sa nu fim acuzati ca -gurista-, altfel un termen absolut firesc in acest gen de muzica si de formatii, e prea mitocanesc pentru aparitia blonda). Numai la sfarsit, ni s-a parut ca unul danseaza greceste, desi nu semana, dar e posibil sa gresim.
Nu-i ciudat ca ne-amintim cu greu vreo alta melodie a Loredanei, in afara acelora performate impreuna cu altcineva? E inca limpede in memorie -Buna seara, iubite-, cu Caramitru. Ori -Ridica-ma la cer-, cu B.U.G. Mafia. Si parca vag, vag de tot, o chestie intitulata -Diva inamorata-. In rest, cam ceata. Acum, oare cu cine incearca spectaculoasa silueta, handicapata insa de mediocre cunostinte coregrafice, o alianta pentru a mai starui prin memoria colectiva? Cu orchestra -Agurida-, repertoriul, sau Maria Tanase insasi?
