Consiliul National de Studiere a Arhivelor Securitatii a elaborat, dupa indelungi amanari, primul document asupra raporturilor -de lucru- dintre Biserica Ortodoxa Romana si Securitate. Asa cum se stie, primul anunt al CNSAS privind luarea la puricat a dosarului tematic -Biserica-, in vederea deconspirarii inaltilor prelati care au prins apucaturi lumesti asimilate politiei politice, a fost dezavuat public de Guvern si Presedintie. Reprezentantii Puterii executive au vazut in aceasta un potential pericol pentru imaginea Bisericii Ortodoxe Romane, si asa atinsa de scandaluri generate de o suma de cazuri particulare. Astfel incat CNSAS a luat act de pozitia reprezentantilor Puterii, oferind opiniei publice doar capitolul supunerii Bisericii de autoritatile comuniste din perioada anterioara anilor *80, dezvaluirile facand referire pe larg la represiunea suferita de Biserica si doar generic la colaborationismul unora dintre capii acestora. A iesit astfel o poveste, a carei realizare poate fi atribuita unui istoric cvasidebutant, nicidecum unui specialist platit sa-si indeplineasca atributiile stabilite prin Legea lui Ticu. O serie de afirmatii din lucrare, adunate din locurile pe unde au fost risipite de autorii articolului, evidentiaza insa ca aspectele privind colaborarea unora dintre ierarhi cu Securitatea nu pot fi excluse nici macar dintr-o relatare partiala a adevarului istoric. Relatare care are de altfel meritul de a evidentia martiriul la care au fost supusi adevaratii luptatori pentru credinta din Biserica Ortodoxa Romana.
-Nuantarea imaginii Bisericii-
Documentul face parte dintr-un volum (primul, se mentioneaza pe coperta) care a vazut recent lumina tiparului, intitulat -Totalitarism si rezistenta, teroare si represiune in Romania comunista-. Departe de a oferi insa raspunsuri nominale sau macar statistice, ca in cazul dosarului -Presa-, lucrarea -Biserica Romana si Securitatea- este directionata spre a indrepta imaginea sifonata a supuseniei manifestate de Biserica stramoseasca fata de regimul comunist. In acest scop, raportul aduce o suma de exemple in care unul sau mai multi preoti au refuzat sa cada in pacatul obedientei fata de Antichrist, initind, cultivand sau sprijinind miscarile de rezistenta impotriva comunistilor. -Ceea ce am dorit sa semnalam este o nuantare a imaginii de Biserica, lipita strans de aspiratiile Partidului Comunist, asa cum este acreditata de catre anumiti istorici. Au existat curente de gandire alternativa care, chiar daca au fost minore si cu un impact relativ mic, releva totusi o cautare de solutii alternative in fata agresiunii comuniste. (…) Greselile unor ierarhi nu trebuie sa impieteze asupra Bisericii-, apreciaza autorii lucrarii.
-Din dosare rezulta ca sunt informatori cine nu te asteptai-
Obiectivul Securitatii era mentinerea Bisericii Ortodoxe Romane in cadrele trasate de partid – se arata in lucrarea CNSAS, in acest scop facandu-se o atenta supraveghere a acesteia. In momentul in care situatia operativa depasea acest cadru, erau luate masuri de represiune. De asemenea, se luau si masuri de represiune cu scop preventiv, pentru a descuraja din fasa o eventuala actiune ostila. Aceasta consta in avertizari in Securitate, in urmariri deschise, in lansarea de zvonuri ca ar fi colaborator al Securitatii, pentru a-l indeparta de anturaj (este foarte interesant ca din dosare rezulta ca sunt informatori cine nu te asteptai, iar unora le mersesera vestea ca au colaborat cu Securitatea, cand nu au fost de fapt informatori – si aceasta fiind o politica a organelor de represiune extrem de eficienta, iar multe din zvonurile vehiculate azi in presa fiind ecouri tarzii ale actiunii acesteia). …Marturii orale, confirmate de cele scrise, arata ca sistemul de informatii in cadrul Bisericii Ortodoxe Romane era atat de bine pus la punct, incat Securitatea afla in scurt timp orice conspiratie.
-Conducerea tarii se da urat la preoti-
Restrangandu-ne strict la activitatea Securitatii asupra Bisericii Ortodoxe Romane, remarcam ca s-au intreprins permanent, cu toate mijloacele posibile (agentura, filaj, tehnica operativa) presiuni asupra principalelor institutii ale Bisericii (…), mentionate clar in alte parti: dosarele de obiectiv Patriarhia Romana, Institutele Teologice din Bucuresti si Sibiu, dosare de manastiri. Aceste dosare demonstreaza limpede ca institutia in sine era considerata un pericol potential in orice clipa si de aceea trebuia sa fie continua. Conform unei note informative din 15 aprilie 1960, iata ce spunea arhiereul, pensionat de comunisti, Pavel Serpe (prorectorul Centrului de Indrumari Misionare Curtea de Arges) intr-o discutie cu informatorul Securitatii: -… conducerea tarii se da urat la preoti. Ei sunt arestati fara motive si anume sunt arestati cei mai buni predicatori, slujitori, cei mai morali oameni, pe motiv ca sunt chiaburi, mistici, <fosti legionari>, ca au camuflat aur, arme etc. si cate alte asemenea motive- – fondul informativ CNSAS, dosar 709. Toti inaltii ierarhi, incepand cu Patriarhul, aveau dosare de urmarire, cu un material extrem de complex. Studiile recente, bazate pe documente din fondul -D- al arhivelor SRI si stenogramele Biroului Politic al Comitetului Central al PCR arata obiectivele urmarite de partid fata de Biserica Ortodoxa Romana, obiective care trebuia sa fie atinse, in lipsa unei colaborari ale ierarhilor Bisericii, de catre Securitate, prin masuri de forta.
Compromisuri
Primii ani ai regimului comunist, cand partidul era inca in cautare de colaboratori, a trebuit si el sa recurga la compromisuri, acceptand in functiile inalte bisericesti persoane fara o atitudine comunista clara. Mai ales ca foarte multi prelati ortodocsi erau atunci de parere ca instalarea sistemului comunist este temporara. Elocventa in acest sens este delatiunea facuta de informatorul -Salcam- (n.r. – sublinierile ne apartin si dovedesc faptul ca -Salcam- era preot racolat) referitoare la parerile exprimate de episcopul locotenent al Dunarii de Jos: -Episcopul Antim Nica ne propovaduieste ca regimul de astazi este trecator, credinta va invinge, comunistii sunt tradatorii tarii, noi, preotii, sa fim la datorie. Anglo-americanii ne vor salva de haosul comunist-. La fel credea si episcopul de Husi, Grigore Leu, care -marturisea- unui informator la predarea patrimoniului de dupa desfiintarea Episcopiei: -Pana dupa Pasti se vor produce schimbari in tara si in strainatate, care poate nu va mai fi nevoie de a preda inventarul- – acelasi dosar 709.
Racolarea, alternativa la compromitere
Cu toate acestea, ierarhii Bisericii au fost permanent banuiti ca s-ar putea indeparta de politica partidului si de aceea s-a cautat, in mod sistematic, sa fie aduse in functii de conducere persoane cat mai sigure. In acest scop, inca din 1945 s-a facut o atenta verificare a ierarhilor si potentialilor candidati la Episcopie, care ar fi putut conveni puterii comuniste, iar prin prezentarea unui referat de catre autoritatile de stat in sedinta sinodului permanent al Bisericii, s-a inceput trecerea la pensie a unor ierarhi pe motiv de boala sau din cauza faptului ca nu erau -corespunzatori cerintelor impuse de noul ritm al vremii-. Cazul cel mai elocvent, mentionat in documente, este cel al tentativei de inlocuire a Patriarhului Justinian, devenit incomod prin atitudinile sale, cu mitropolitul Justin al Moldovei, calificat de unii preoti ca politruc.
Din documentele studiate rezulta situatii diverse, unii fiind pur si simplu tolerati, altii intr-adevar apropiindu-se de Partidul Comunist, cu anumite rezerve, in cazul altora incercandu-se compromiterea lor. In general se evitau rasturnarile spectaculoase, toate masurile de represiune desfasurandu-se in taina, prin actiuni care de obicei nu ajungeau la urechile publicului. Totusi, in anumite cazuri, au existat ierarhi care erau urmariti special pentru a fi demascati, insa, cunoscand aceste lucruri, ei au evitat sa-si manifeste in mod deschis ostilitatea.
Preotii ortodocsi, -infierati- ca legionari sau homosexuali
-Esti legionar pentru ca esti teolog si, fiind teolog, esti anticomunist, iar a fi anticomunist inseamna a fi legionar-, i se spunea in timpul anchetei profesorului de teologie Teodor Popescu, desi acesta nu era preot si avusese o pozitie antilegionara clara in perioada interbelica, el continuand sa fie considerat legionar si in Penitenciarul de la Aiud, desi la proces nu i se gasise aceasta vina. De altfel, intr-un referat al ministrului de interne, aceasta a fost motivatia prin care s-a propus desfiintarea a jumatate din manastirile ortodoxe si controlul strict, din partea imputernicitilor regionali pentru culte, a intrarilor in monahism: -Tolerarea pe mai departe a numarului mare de elemente legionare si reactionare in manastiri, cat si mentinerea numarului mare de manastiri unde numarul de calugari se inmulteste continuu cu elemente indoctrinate cu idei contrarevolutionare prezinta un pericol social-. Cealalta tema, cea a homosexualitatii preotilor, a fost de asemenea o mina de aur pentru scopurile Securitatii, care a utilizat-o intr-un scop precis, de compromitere, fie pentru atragere la colaborare, fie pentru obligarea parasirii functiei.
Preotii catolici, -deconspirati- ca traficanti de valuta
Abordarea de catre Securitate a -problemei- Bisericii Catolice a fost diferita de cea a Ortodoxiei Romane. Daca in cazul celei din urma se dorea pastrarea acesteia in anumite limite, cazul catolicilor a fost considerat periculos din cauza relatiei cu Papa, astfel incat, in urma refuzului de a se rupe de acesta, s-a trecut la reprimare totala. Principalul cap de acuzare a fost punerea in slujba intereselor imperialismului, al celui de tradare prin spionaj in favoarea Vaticanului, iar masurile luate impotriva lor au fost integrate Codului Penal, avand loc procese larg mediatizate. Ana Pauker propunea in acest scop: -Sa gasim elementele pentru a rupe relatiile cu Papa pe baza unor infractiuni de drept comun pe care popii catolici le savarsesc – trafic de valuta (…), izolarea varfurilor catolicismului dusmanos regimului nostru prin demascarea imoralitatii lor, a infractiunilor de drept comun savarsite si a legaturilor tradatoare existente cu cercurile imperialiste straine care ii sustin moral si material-. Bizuindu-se pe sprijinul Papei si implicit al celor un miliard de credinciosi catolici, ierarhii din Romania s-au manifestat foarte radical in primii ani. Lipsa acestui ajutor i-a determinat si pe ei sa fie mai retinuti, astfel incat, dupa anii *50, atitudinea tuturor cultelor este practic aceea fata de statul comunist.
Sah la Teoctist – CNSAS constata declinul Bisericii in anii *80
Acceptand anumite compromisuri prin care credea ca salveaza fundamentele Bisericii Ortodoxe, Patriarhul Justinian s-a vazut confruntat pe parcursul indelungatei sale pastoriri cu incalcari repetate ale statu-quo-ului initial. El a murit din cauza supararii provocate de demolarea Bisericii Enei. Patriarhul Justin, calificat in unele cercuri ecleziastice drept politrucul comunistilor, a fost mult mai elastic decat Justinian, fiind dispus la mai multe compromisuri. Dar si el a avut o limita in fata presiunilor comuniste, peste care nu a putut trece. Dupa cum se vehiculeaza in unele cercuri bisericesti, moartea i s-ar fi tras si lui de la supararea provocata de intentia lui Nicolae Ceausescu de a demola mai multe biserici din Bucuresti. Evenimentele din 1989 au rezolvat din exterior o situatie care parea tot mai compromisa. Din documentele cercetate rezulta ca ierarhii ortodocsi din 1948 considerau instaurarea comunismului ca foarte scurta, iar compromisurile facute erau de moment. In cei 50 de ani de comunism s-a intrat intr-o spirala a compromisurilor, care au limitat tot mai mult rezistenta Bisericii. Ceea ce noua ne pare o atitudine realista in conditiile cumplite ale anilor *50 ridica semne de intrebare in anii *80, cand tot sistemul comunist scartaia din toate incheieturile.
