Home Special După ce părinții lor au învins nazismul, tinerii lui 1968 s-au predat...

După ce părinții lor au învins nazismul, tinerii lui 1968 s-au predat lui Marx, Troțki și Mao

DISTRIBUIŢI

Profesorul Adrian Papahagi, licențiat în anglistică la Sorbona facultate la care a și rămas pentru câțiva ani să predea limba engleză veche, acum predând la Universitatea Babeș-Bolyai, a radiografiat succedarea generațiilor de la cel de-al doilea război mondial:

„Generația interbelică a făcut mulți copii, a trecut prin lagăre şi gulag, prin război, iar apoi a reconstruit Europa, sau a transmis cum a putut normalitatea îndărătul cortinei de fier.

În Occident, cel puțin, vârfurile generației născute după război, tinerii din 1968 ajunşi la senectute azi, n-au cunoscut decât pacea, n-au făcut copii, ci amor liber, n-au construit mai nimic în afară de castele ideologice din cărți de joc, au pervertit politica, universitățile şi presa cu stângismul lor resentimentar, au ruinat bugetele celor mai bogate națiuni cu cheltuieli extravagante. Au fost o generație care s-a răzbunat răzgâiat şi hedonist pe istorie şi pe umanitate pentru nefericiri imaginare, înlocuind calmul valorilor şi construcția cu agitația revoluționară permanentă şi cu deconstrucția.

A venit vremea să se pensioneze pe bani buni, plătiți de puținii copii pe care i-au făcut, moştenitorii nefericiți, demoralizați, dezorientați şi deprimați ai unui Occident cu probleme şi populații de lumea a treia, cu universități în care gândirea a fost înlocuită cu ideologia, cu o presă devenită fake news, cu datorii publice justificabile la capătul unui război, nu a 70 de ani de pace şi prosperitate.

Toate acestea s-au întâmplat pentru că, după ce părinții lor au învins nazismul, tinerii lui 1968 s-au predat lui Marx, Troțki şi Mao, devenind propagandiştii cinici şi nemiloşi ai resentimentului şi iliberalismului anticapitalist, ai anticulturii şi nihilismului, ai amestecului paradoxal şi toxic dintre hedonism şi ură de sine.

Dacă vrem să supraviețuim identitar, cultural, economic, demografic, trebuie să întoarcem acestă pagină ruşinoasă a demisiei morale şi intelectuale, nu să continuăm textul delirant scris de „intelectualii” descrişi de Allan Bloom, Roger Kimball, Paul Johnson, Jean-François Revel, François Furet, Alain Besançon sau Jean Sévillia.

E vremea să redescoperim cultura înaltă şi moralitatea civilizației noastre iudeo-creştine şi romano-elenistice. Petrecerea s-a terminat, chiar şi mahmureala de după – un duş scurt, şi înapoi la realitate!”, conchide profesorul Papahagi.

4 ARII

  1. PREDARE. O analiza lipsita de realism. In Europa, dupa anii 1950, tineretul s-a implicat activ in actiuni pentru sustinerea unei vieti normale in toate domeniile, departe de influiente de ordin politic. Sunt de remarcat actiunile curajoase din Anglia, Franta, Grecia, Polonia, Ungaria ,Cehoslovacia si in alte tari. In prezent, datorita unor evolutii tehnologice, asistam din nefericire la o modificare radicala a comportamentului noii generatii in societate.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.