NASA a planificat o serie de teste ale unui avion experimental, fara pilot, proiectat sa functioneze cu energie solara si sa zboare fara intrerupere zile intregi la o altitudine de peste 100.000 de picioare, de peste trei ori altitudinea la care se desfasoara un zbor al unui avion comercial. Primul zbor din seria de trei, programate pentru acest moment, ar putea avea loc la sfarsitul saptamanii, baza de decolare fiind situata pe insula hawaiana Kauai. Administratia Nationala pentru Aeronautica a dezvoltat prototipul Helios in colaborare cu AeroVironment, intr-o incercare de a crea un inlocuitor pentru anumite aplicatii realizate de sateliti. -Scopul consta in cresterea la maximum a altitudinii, duratei si rezistentei la care poate evolua un avion, astfel incat sa poata fi folosit la observarea Pamantului din spatiu sau pentru telecomunicatii. Practic, dorim sa-l putem mentine in zbor peste sase luni, fara a fi nevoie de realimentare-, a declarat managerul pentru programe de cercetare a mediului din cadrul NASA, John Hicks. Avionul are o anvergura a aripii de 247 de picioare, mai mare ca a unui Boeing 747, si o lungime de doar 12 picioare. Dimensiunea prea mare a aripilor a facut imposibila testarea sa la Centrul din Kauai, asa ca avionul va decola si ateriza folosind o pista naturala formata din corali sfaramati. In cadrul primului zbor, avionul nu va atinge decat o altitudine maxima de 70.000 de picioare, inginerii dorind sa observe cum se comporta la diverse altitudini. Altitudinea de 100.000 de picioare va fi atinsa in cadrul celui de-al treilea zbor. Fiecare zbor va dura aproximativ 14 ore. Daca va reusi sa ajunga la altitudinea propusa, avionul va stabili un nou record. Primele teste ale prototipului Helios au avut loc in 1999, in desertul Mojave, folosind o alimentare pe baterii. De aceasta data, avionul va folosi energia furnizata de razele solare, aripile rectangulare ale avionului fiind acoperite cu peste 60.000 de celule solare. Compania AeroVironment, cu baza in Monrovia, California, a produs si alte avioane inovative in istoria sa de peste 30 de ani, printre acestea numarandu-se si Gossamer Albatross, un avion propulsat de forta umana, care a traversat Canalul Manecii in 1979. Un alt prototip, Pathfinder Plus, a zburat la o altitudine de peste 80.000 de picioare, in august 1998, stabilind un nou record. Pathfinder Plus va zbura din nou in 2002, cand va fi folosit pentru a-i ajuta pe cultivatorii de cafea din Hawai, in cadrul unui program de monitorizare a cresterii semintelor, sponsorizat de NASA. Prototipul Helios va realiza noi zboruri in 2003, atunci cand NASA va incerca sa mentina avionul in zbor timp de peste patru zile.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane