In manifestarile avantului revolutionar prin lumea programelor de televiziune, concurenta a imbracat totusi forme usoare, ce provoaca mai curand eruptii pe pieile realizatorilor de emisiuni decat ranile in carne vie la care ne-am fi asteptat. Felurite bazaconii se produc intr-o veselie si sunt promovate atat de agresiv, incat zici ca ai zacut intr-o catalepsie de decenii si deodata ai deschis ochii chiar pe Craiasa emisiunilor. Fiecare este insotita de precizari dramatice precum -numai la cutare post puteti viziona…-, -singura televiziune care va prezinta…-, -nu ratati unica transmisie…-, -doar la postul nostru…- s.a.m.d. Iti vine sa renunti la serviciu si sa te izolezi de familie, reducand la minimum mesele si orele de somn, ca sa nu scapi ceea ce nu este in nici un caz de scapat. Caci, stimati telespectatori, ce-ar mai fi viata de dupa marea ratare a emisiunii pe care atatia oameni cumsecade v-au atentionat sa n-o omiteti?!
Prea putine intamplari televizate insa, in afara batailor, omorurilor, furturilor si violurilor – care isi schimba personajele si locatia, vin intr-adevar cu ceva nou, cu o idee -rupere-. Nici nu mai pierdem vremea cu institutia filmului artistic, un fel de dulap de bucatarie, din care fiecare post de televiziune imprumuta ba cratita, ba facaletul, ba polonicul, ba un borcan, si dupa ce le foloseste le pune la loc, ca sa le imprumute altii. Cratita, facaletul, polonicul si borcanul sunt din ce in ce mai ciobite, din ce in ce mai uzate, insa toti se prefac ca e in regula, cata vreme isi fac treaba cu ele…
Bantuie insa si o moda a imitatiei, desfasurata cu incrancenarea blanda a unei competitii mentinute la foc mic, fara capac, sa scada. Cand a spart Andreea Marin audienta cu surprizele ei, l-a inventat si Antena 1 pe omul Negru cu pseudoacademia si pseudovedetele sale, ca un facut, in aceeasi zi si cam la aceeasi ora, o contramasura. A fost de-ajuns sa arunce un nebun in apa piatra scandalurilor despre fotbal, ca imediat programele tuturor televiziunilor s-au umplut de alti 100 de nebuni care se chinuiesc s-o scoata, in dezbateri clonate la tema respectiva. Show-ul unui grup umoristic este urmat rapid de show-ul altuia, la postul concurent. De mesele rotunde ce sa mai spunem… Ai zice ca fiecare emisiune este efectul unei surate de-a ei, de aiurea. Pana si puricii care zburda vioi pe ecrane, cand e vreo defectiune tehnica, seamana intre ei.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane