Realitatea bate Guvernul Ponta Hulit în ultima perioadă de premierul Victor Ponta, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), organism administrativ – jurisdicțional și-a demonstrat eficiența și utilitatea pe piața achizițiilor publice autohtone încă de la înființarea sa în anul 2006, atât prin numărul deciziilor pronunțate, prin numărul deciziilor menținute de Curțile de Apel, dar mai ales prin termenele reduse de soluționare a litigiilor și prin cheltuielile reduse de funcționare. Dovadă stau statisticile referitoare la activitatea aceastei instituții în 2012. Astfel, anul trecut, o instituție care funcționează cu doar 90 de persoane (33 consilieri de soluționare a contestațiilor și 57 angajați cu statut statut de personal tehnico-administrativ), a înregistrat 5.997 contestații formulate de operatorii economici (n.n. – de la înființarea sa în septembrie 2006 și până la 31.12.2012, la CNSC au fost înregistrate 41.541 contestații).
Din totalul contestațiilor formulate în 2012, 2.448 (40,82 %) au vizat documentația de atribuire, în vreme ce 3.549 (59,18%) au fost îndreptate împotriva rezultatului procedurii.
Peste 38% din deciziile formulate la CNSC au vizat licitații finanțate din fonduri europene
Din cele 5.997 contestații cu care a fost investit anul trecut Consiliul, 2.295 (38,27%) au vizat proceduri de atribuire a contractelor de achiziție publică finanțate din fonduri europene, în timp ce 3.702 (61,73%) au fost formulate în cadrul unor proceduri de atribuire a contractelor de achiziție publică finanțate din fonduri publice interne.
În ceea ce privește contestațiile formulate în 2012 în cadrul procedurilor de atribuire, acestea pot fi clasificate în funcție de obiectul contractului de achiziție publică, astfel:
-2.644 (44,09%) contestații vizând proceduri de atribuire a contractelor de achiziție publică având ca obiect execuția de lucrări;
-1.933 (32,23%) contestații vizând proceduri de atribuire a contractelor de achiziție publică având ca obiect furnizarea de produse;
-1.420 (23,68%) contestații vizând proceduri de atribuire a contractelor de achiziție publică având ca obiect prestarea de servicii.
Urmare a formulării celor 5.997 de contestații, CNSC a emis în anul 2012 un număr de 5.782 de decizii, fapt ce a însemnat soluționarea a 5.786 dosare. (n.n. – în intervalul septembrie 2006 – 31 decembrie 2012 numărul total al dosarelor soluționate de CNSC s-a cifrat la 41.495). Din totalul deciziilor emise de Consiliu anul trecut, 1.014 (17,54%) au fost decizii de suspendare a procedurii de atribuire până la soluționarea pe fond a contestațiilor (n.n. – în maximum 20 de zile), iar 4.768 au vizat fondul contestațiilor. Dintre acestea din urmă, în cazul a 1.585 (33,24%) decizii Consiliul a dispus admiterea contestațiilor, iar prin 3.183 (66,76%) decizii s-a dispus respingerea acestora. Din cele 1.585 decizii admise de CNSC și care au vizat fondul contestațiilor, în 1.404 decizii s-a dispus remedierea procedurilor de atribuire, în vreme ce prin 181 decizii s-a dispus anularea procedurii de atribuire, remedierea fiind imposibil de efectuat fără încălcarea prevederilor legale în vigoare.
În 2012 CNSC a pronunțat decizii în cadrul unor licitații de peste 13,88 miliarde euro
Din punct de vedere valoric, pe parcursul anului 2012, CNSC a pronunțat decizii în cadrul unor proceduri de achiziție publică având o valoare totală estimată de 61.872.707.747,03 RON (echivalent a 13.885.257.573,39 euro, la un curs mediu anual comunicat de BNR de 4,456 RON/euro). Astfel, valoarea totală estimată a procedurilor de atribuire în care CNSC a pronunțat decizii de admitere a contestațiilor formulate de operatorii economici a fost 18.014.454.810,33 RON (echivalent a 4.042.741.205,19 euro; reprezintă un procent de 29,12% din valoarea totală estimată a procedurilor în care CNSC s-a pronunțat), în vreme ce valoarea totală estimată a procedurilor în care CNSC a emis decizii de respingere a contestațiilor a fost de 43.858.252.936,70 RON (echivalent a 9.842.516.368,20 euro).
Valoarea procedurilor de achiziție publică în care CNSC a dispus anularea acestora a scăzut de peste 4 ori față de 2011, la 282,75 milioane euro
Din valoarea totală estimată a procedurilor în care s-au emis decizii de admitere a contestațiilor, valoarea estimată a procedurilor de achiziție publică în care Consiliul a dispus anularea acestora a fost de 1.259.966.046,02 RON (282.757.191,66 euro), iar cea a procedurilor de atribuire în care s-au dispus măsuri de remediere s-a ridicat la suma de 16.754.488.764,31 RON (3.759.984.013,53 euro).
Aici trebuie precizat că deși premierul Victor Ponta a acuzat CNSC că anulează licitații, cifrele spun că valoarea procedurilor anulate de această instituție în 2012 a scăzut de peste patru ori comparativ cu anul 2011, când Consiliul a dispus anularea unor proceduri având o valoare valoarea estimată de 5.666.521.301,62 RON (echivalent a 1.337.105.949,08 euro, la un curs mediu anual comunicat de BNR de 4,2379 RON/euro),
CNSC a emis decizii a căror valoare a depășit 62% din cea a procedurilor inițiate în SEAP
Făcând o comparație între valoarea totală anuală estimată a procedurilor inițiate în anul 2012 în SEAP (99.030.708.109 RON, echivalent a 22.224.126.595 euro) și cea totală estimată a procedurilor de atribuire în care CNSC s-a pronunțat (61.872.707.747,03 RON), rezultă că aceasta din urmă a reprezentat 62,48% din valoarea totală estimată a procedurilor inițiate în SEAP. În acest context trebuie precizat că CNSC a dispus în anul 2012 anularea a doar 1,27% din valoarea totală estimată a procedurilor inițiate în SEAP, adică a unor proceduri însumând 1.259.966.046,02 RON.
98,1% din deciziile emise de CNSC în 2012 au rămas definitive și irevocabile după contestarea la Curtea de Apel
Pe parcursul anului 2012, din totalul de 5.782 de decizii emise de CNSC doar 750 (12,97%) decizii au fost atacate cu plângere la Curțile de Apel competente în a cărei rază se află sediul autorității contractante (n.n. – în comparație cu 2011 numărul plângerilor formulate a scăzut cu 1,70% și cu 18,21 % față de 2010). Urmare a plângerilor formulate la Curțile de Apel, numai 71 decizii emise de CNSC au fost casate/ desființate în tot de către instanțe (1,23% din totalul deciziilor emise) și doar 39 au fost modificate în parte (0,67%). Rezultă că în 2012, 5.672 decizii emise de Consiliu (98,10% din totalul deciziilor emise) au rămas definitive și irevocabile, fapt ce menține gradul de credibilitate și încredere foarte ridicat al acestei instituții (n.n. – în intervalul septembrie 2006 – 31 decembrie 2012, de 35.786 decizii emise CNSC, adică 98,22%, au rămas definitive și irevocabile).
CSM se opune desființării CNSC
Surse din cadrul CSM au declarat că se vor opune intenției Guvernului Ponta de a desființa Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), ținând cont de faptul că transferul soluționării a peste 6.000 de dosare pe an ca urmare a contestațiilor formulate de operatorii economici în cadrul procedurilor de achiziții publice la instanțele de contencios din cadrul Tribunalului vor crea blocaje atât în activitatea instanțelor, cât mai ales în derularea unor proiecte de infrastructură și a absorbției fondurilor europene. Atât judecătorii, cât și procurorii susțin că desființarea CNSC nu va elimina o verigă din lanțul soluționării contestațiilor, ținând cont de faptul că orice litigiu în domeniul achizițiilor trebuie să aibă două căi de atac: Tribunalul (acum este CNSC) și Curtea de Apel. Practic, spun aceștia, transferul dosarelor de la CNSC la Tribunale va crea un haos instituțional.
Mediul de afaceri preferă CNSC
În paralel și mediul de afaceri a anunțat că va protesta împotriva desființării CNSC, instituție administrativ-jurisdicțională creată prin Directivă Europeană în scopul soluționării litigiilor în domeniul achizițiilor publice ca urmare a aderării României la UE.
Reprezentanții mediului de afaceri susțin că și la ora actuală „veriga” CNSC, care îl deranjează pe premierul Victor Ponta, poate fi ocolită de operatorii economici, aceștia putându-se adresa direct instanței de contencios-administrativ, adică Tribunalelor. Această cale permisă de legislația în vigoare, a fost statuată și printr-o Decizie a Curții Constituționale (Decizia nr. 284/27 martie 2012) care prevede că OUG 34/206 „nu restricționează dreptul persoanelor care se considera vătămate de a alege calea de atac în Justiție, drept care îl prescrie art. 21, al. 4 din Constituție, transpusă ca normă de principiu și în Legea contenciosului administrativ nr. 544”. „În cuprinsul OUG nr. 34/2006 legiuitorul nu a stabilit obligația persoanelor de a urma numai caleaadministrativ – jurisdicțională în fața CNSC. Dimpotrivă, sintagma «poate solicita» are semnificația de recunoaștere în persoana contestatorului a facultății de a demara o cale de atac administrativ – juridicțională, iar nicidecum obligația de a urma această cale”, precizează Decizia nr. 284/2012 a Curții Constituționale.
Din acest motiv, comunitatea oameniilor de afaceri susțin că deși aveau posibilitatea de se adresa direct Tribunalului în cazul unor litigii în derularea procedurilor de achiziție publică, totuși peste 99% dintre aceștia au preferat să apeleze la CNSC ca primă instanță, din mai multe motive. Primul ar fi faptul că la CNSC soluționarea contestațiilor este scutită de timbru, în vreme ce la instanțe aceasta există și este costisitoare. Cel de-al doilea motiv constă în faptul că această instituție soluționează contestațiile formulate de operatorii economici printr-o procedură caracterizată prin celeritate (n.n. – conform OUG nr. 34/2006 soluționarea unei contestații se face în termen de 20 de zile de la data la care autoritatea contractantă remite CNSC dosarul complet al achiziției; în realitate termenul mediu de soluționare este de numai 13 zile), în vreme ce la tribunale judecarea în această materie se întinde pe o perioadă foarte lungă, de regulă pe parcursul a câtorva zeci de luni. Nu în ultimul rând trebuie amintită calitatea deciziilor emise de Consiliu, ținând cont de faptul că acesta dispune de echipe multidisciplinare de experți (juriști, economiști, ingineri), lucru care lipsește Tribunalelor.
In acest context, oamenii de afaceri amintesc faptul că la un moment dat, Guvernul Boc a transferat către Tribunale soluționarea contestațiilor din domeniul infrastructurii rutiere, însă, după blocarea instanțelor și, implicit, a unor proceduri finanțate din fonduri europene, fostul executiv s-a văzut nevoit să retrimită către CNSC soluționarea acestui gen de contestații.
Experții CE avertizează: desființarea CNSC va genera procedura de infrigement împotriva României
La rândul lor, experții europeni susțin existența CNSC, în acest context ei urmând a reavertiza, cât de curând, Guvernul Ponta să nu modifice legislația în domeniul achizițiilor âi mai ales să nu desființeze acest organism independet de remedii. Referindu-se la declarațiile premierului și ale fostului ministru al Justiției, Mona Pivniceru, de desființare a CNSC, experți europeni au adresat, prin intermediul cotidianului nostru, o întrebare esențială: „In lipsa CNSC poate fi gestionat banul public bazându-ne, în același timp, pe transparență, libertate, tratament egal, nediscriminare și siguranță?”. Europenii spun că răspunsul la această întrebare este „NU”!. Acest este și motivul privind înființarea unor organisme de remedii independente de sfera politică, similare CNSC, în 14 dintre cele 27 de state membre UE. De altfel, recent, CE a avertizat Guvernul Ponta că orice decizie de desființare a CNSC va atrage procedura de infrigement împotriva României.
Mircea Florescu