Home Special L-a ajuns pe Ceaușescu blestemul scris pe holul Spitalului Brâncovenesc demolat în...

L-a ajuns pe Ceaușescu blestemul scris pe holul Spitalului Brâncovenesc demolat în 1984?

DISTRIBUIŢI

Considerat cel mai modern şi mai bine utilat spital al Bucureştiului începând cu anul 1840, Ansamblul Brâncovenesc a fost construit din averea Saftei (Elisabeta) Brâncoveanu, soţia marelui ban Grigore Brâncoveanu, pentru ajutorarea oamenilor nevoiaşi. Spitalul a fost gândit cu 60 de paturi, cu secţii de chirurgie și medicină internă, Safta Brâncoveanu donând opt moşii care să asigure veniturile necesare funcționării spitalului ca să nu rămână la „cheremul bugetului statului”. erau bine primiţi „fără deosebire de orce naţie, stare şi religie şi vor fi, parte bărbătească şi femeiască, potrivit cu numărul paturilor”. Pacienții erau primiţi „fără deosebire de orce naţie, stare şi religie şi vor fi, parte bărbătească şi femeiască, potrivit cu numărul paturilor”.

Safta Brâncoveanu întocmise şi un regulament de organizare interioară în care relata „Datoriile dohtorului”: „Dohtorul va căuta bolnavii cu toată silinţa şi va vizita neapărat de două ori pa zi, dimineaţa şi pă subt seară, le va orândui în toate zilele dohtoriile şi dieta trebuincioasă, scriindu-se de hirurg după a sa dictaţie în condeca reţetelor şi adeverindu-se cu a sa iscălitură (…). Dohtorul când i se va întâmpla neapărata trebuinţa a lipsi pentru câteva zile mărginite de la Spital, însuş va însărcina alt Dohtor în care va putea a’şi avea toată încredinţarea să-i împlinească toate datoriile sale. La întamplarea de vre-o epidemie, Dohtorul nu va părăsi Spitalul (…). Va lua în băgare de seamă de se păzeşte curăţenia trebuincioasă, şi buna orânduială, şi de se caută bolnavi cu silinţa de către poslusitori lor. Va cerceta hrana ce se dă bolnavilor şi darea dohtoriilor, şi totdauna va povăţui pă hirurg, şi pă ipohirurg, şi pă toţi poslusitorii bolnavilor ce sunt subt a sa ascultare. Va arăta cele de lipsă şi de trebuinţa Iconomului a le îndeplini; iar pentru vre-o deosebită măsură ce se va socoti folositoare, pentru bolnavi, se va înţelege cu Direcsia şi cu Eforia. La sfârşitul fiecăruia an Dohtorul va înfăţişa Direcsii lista de numărul bolnavilor ce s’au căutat în Spital împărţită după felul boalelor”.

În 1984, când a început construirea Palatului Parlamentului, mai multe clădiri din Bucureşti au fost demolate, printre acestea şi Spitalul Brâncovenesc, situat la Piața Unirii, lîngă Hale, deşi nu se afla pe ruta Bulevardului Victoria Socialismului, personalul medical fiind distribuit la alte spitale.
Arhitectul Cristian Dicu-Sava care începând cu anul 1980 a fost director la Proiect SA București, povestește că „într-o vineri, Ceausescu a hotárât sá demoleze Spitalul Brâncovenesc si luni a început demolarea. Era un spital proaspat renovat, monument istoric, salile de operatie erau de marmura, dar n-a contat. Spitalul fusese fondat de Safta Brâncoveanu si era o pisanie în hol care spunea că: “Se face acest spital pentru sáraci si de moarte nápraznicá, in zi de Cráciun sá moará cel care se va atinge de acest spital”.
Așa scria, când urcai scara principală. Cristian Dicu-Sava a participat la proiectarea „locuințelor spitalicești” cu care vroia Ceaușescu să „acopere” vederea spre spital!
Ceaușescu a fost executat de oamenii lui Iliescu la 25 decembrie 1989, desigur nu ca să se împlinească blestemul Saftei, ci ca să nu tragă după el încă cca zece mii de nomenclaturiști care îl ajutaseră în înfometare și umilirea propriului popor.

Citește și Istoria se repetă: Brâncoveanu și Ceaușescu trădați de serviciile secrete

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.