Home Special O nouă zi de proteste la Arpechim. Oamenii acuză liderii de sindicat...

O nouă zi de proteste la Arpechim. Oamenii acuză liderii de sindicat că nu s-au implicat în întocmirea listelor de șomaj

DISTRIBUIŢI

Peste 200 de angajați de la Divizia Petrochimică Bradu de lângă Pitești, aparținând Oltchim Râmnicu Vâlcea, s-au adunat din nou, miercuri dimineață, în fața sediului societății, pentru a protesta față de disponibilizările anunțate și de faptul că listelor de șomaj nu au fost întocmite corect. Protestele au continuat și la Oltchim Râmnicu Vâlcea, oamenii adunându-se în fața pavilionului administrativ al combinatului, unde scandau lozinci împotriva Guvernului și administratorului judiciar Oltchim.
Potrivit protestatarilor, criteriile de întocmire a listelor de șomaj nu sunt cunoscute de către salariați, liderii de sindicat fiind acuzați că nu s-au implicat în această acțiune. „Listele de disponibilizări nu au fost întocmite corect, nu se cunosc criteriile. Au fost opriți oameni care nu justifică activitatea, iar alții cu experiență au fost trimiși acasă. ?ê?£i asta fiindcă liderii de sindicat nu s-au implicat, iar conducerea nu ne-a arătat criteriile care au stat la baza întocmirii listelor de disponibilizare. Au zis că trimit în șomaj și ne-am trezit cu listele și dați afară. Cerem refacerea listelor, au fost opriți oameni care nu știu ce e o pompă și unde sunt pompele și au fost dați afară cei buni. Ne-au cerut să ne trecem pe o listă cei care vrem să plecăm și acum ne dau afară“, a spus un salariat. În replică, liderii de sindicat afirmă că angajaților care au vrut să intre în șomaj de bunăvoie li s-a cerut să anunțe acest lucru pentru a fi trecuți pe o listă, însă unii dintre salariați au crezut că este „o simulare și nu un document real“, astfel că a izbucnit scandalul. O parte dintre protestatari au blocat, timp de aproximativ jumătate de oră, intrarea în unitate, traversând în mod repetat pe trecerea de pietoni din zonă. Ulterior, aceștia s-au alăturat celorlalți salariați care au rămas în fața pavilionului administrativ. „Criteriile nu sunt corecte, listele la fel, asta ne doare și nu putem fi de acord ca după 30 de ani de muncă în condiții grele să plecăm acasă ca niște oameni de nimic, aruncați ca niște măsele stricate, fără drepturile salariale cuvenite. Vom protesta, vom bloca drumuri, vom face greva foamei, nu ne vom lăsa și nu vom renunța“, a declarat un protestatar.
Protestele angajaților de la Oltchim și de la Divizia Petrochimică Bradu s-au încheiat, după aproximativ patru ore, salariații de la Râmnicu Vâlcea și Pitești urmând să discute cu liderii de sindicat despre listele de disponibilizări, cerându-se refacerea acestora. „Vorbim acum cu liderii de sindicat despre modul în care se vor face concedierile colective. Criteriile de disponibilizare nu sunt transparente, listele cu cei care vor pleca nu au fost întocmite cu consultarea sindicatelor, iar sindicatele nu s-au implicat de ajuns în această acțiune. Asta le cere acum, să se implice, iar listele să fie întocmite legal, în baza criteriilor precise, cunoscute de toți salariații“, a declarat un protestatar de la Divizia Petrochimică Bradu.

Irina Tracy

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.