Home Special Piata imobiliara geme de societati-fantoma si de agenti falsi

Piata imobiliara geme de societati-fantoma si de agenti falsi

DISTRIBUIŢI

Infractorii romani sunt de la o zi la alta mai inventivi. Tot mai des, politistii se confrunta cu un nou tip de inselaciune, cea imobiliara. Lipsa banilor ii determina pe prahovenii fara venituri sa-si vanda casele. Altii, varstnici, mai ales, le dau pe mai nimic, cu conditia de a ramane in ingrijirea noilor proprietari. Lipsa de experienta a multora in domeniul imobiliar a dat nastere acestei categorii de infractori. De la falsi directori la concubini de profesie

Modurile in care acestia actioneaza sunt foarte variate. Printre acestea se numara agentiile imobiliare-fantoma, falsii agenti imobiliari, concubinii de profesie si inselarea persoanelor de varsta a treia. In cazul agentiilor-fantoma, escrocul pretinde ca este directorul unei astfel de firme. Pentru a fi mai credibil, el se foloseste de un spatiu de intalnire, de o stampila, chitantiere si precontracte, toate false. Dupa ce gaseste victima, infractorul solicita niste comisioane pentru care da chitanta falsa, iar apoi dispare. Aproape la fel actioneaza si falsul agent imobiliar. In schimb, el percepe sume mai mici. Mai nou, au aparut concubinii de profesie. De la obtinerea unor mici avantaje, acestia ajung pana la vanzarea ilegala a casei partenerului sau partenerei cu care au o relatie. Acest lucru este posibil prin sustragerea actelor locuintei din casa partenerului si prin falsificarea unui act de identitate. Astfel, escrocul poate incheia tranzactia, disparand cu banii. Ca in majoritatea infractiunilor, victimele cele mai sigure raman batranii. Datorita naivitatii acestora, escrocii ii lasa pe batranii increzatori pe drumuri, fara casa si fara bani. O alta situatie des intalnita este aceea in care se obtine o semnatura -in alb- de la proprietarul unei case, in baza careia escrocul intocmeste o procura prin care pretinde ca a fost mandatat sa vanda locuinta, lucru pe care il si face.

Falsuri pe toata linia

Daca in cazurile mentionate pana acum era necesara participarea, intr-un fel sau altul, a proprietarilor, exista si situatii in care infractorii se folosesc de acte de proprietate si de identitate false. Astfel, casa trece prin mana mai multor complici, pana cand in acest lant intervine un cumparator de buna-credinta, care face achizitia in mod legal, platind suma ceruta si intrand in litigiu cu proprietarul de drept. Codul penal pedepseste inselaciunea cu pana la 15 ani de inchisoare, in functie de gravitatea faptei. Pentru a nu ajunge victimele acestui gen de infractori, trebuie luate anumite masuri de siguranta. Astfel, agentia imobiliara la care se apeleaza trebuie verificata inaintea incheierii oricarei tranzactii. La fel trebuie verificat si agentul. Mai mult, trebuie stiut ca nu se platesc comisioane decat dupa perfectarea unei tranzactii. Batranii care vor sa vanda sau sa cumpere o locuinta ar face bine sa solicite ajutorul unui avocat sau notar, pentru a nu fi escrocati.

Oana Tudor Toica

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.