Intr-o tentativa eroica de a-si complica nitel imaginea, altfel lesne de schitat din trei linii si cateva puncte, vesnic tanarul pro George Vintila se descoperi poet si se dezlantui intre hotarele emisiunii -X si zero-, eseu dupa eseu (ca la rugby), sonet dupa sonet (sa speram ca asa se pronunta), ghiers dupa ghiers. Se plimba el, editie de editie, pe strazile Capitalei nocturne, asemenea unui Chopin dambovitean, ba ganditor, ba melancolic, ne invata ce inseamna sa receptezi lumea asa cum se cuvine, inteligent adica, nu numai din postura de ins asezat la coada la halbe, si ne recita – glas demn retinut, o revarsare de ganduri din adancul propriu, oriunde s-o fi afland panza sa freatica. Sigur, din cand in cand, se mai catara si pe cate un gard sau se mai intinde pe caldaram, dar ce, parca alti poeti mari n-au avut si ei momentele lor de nebunie?!
Ce zice George? E prea complexa structura de ansamblu a filosofiei sale, ca s-o putem stoca la adevarata ei dimensiune. Ne-ar trebui un hangar sau mai multe. Din cand in cand insa, ca meteori care izbesc Pamantul, provocand glaciatiuni ori eruptii vulcanice generalizate, nori imensi de praf, tsunami, cutremure, din cand in cand, spuneam, retinem tulpini delicate care protejeaza inflorescente stilistice rare. De pilda, mai serile trecute, zice: -Ochii uscati de dorul unei lacrimi ascunse in dosul pleoapelor-. Ah!
Avem o experienta, din pacate bogata, in ceea ce priveste trairile telespectatorilor din categoria -Te asculta ce vezi-. Stim ca ei se indragostesc de personajele de pe micul ecran, ba isi si marturisesc public aceste iubiri, confunda posturile de televiziune cu niste insi, cred ca pe sticla zambetele sunt zambete, iar lacrimile sunt lacrimi. Nu ne indoim, de aceea, ca trupa celor siderati de aptitudinile poetice ale lui George Vintila, etalate in -X si zero-, este numeroasa. Nu putini vor fi fiind aceia care-si zic, la randul lor, suspinand admirativ: -Baaa, da* bine le-a mai brodit omul asta. Sa mai zica unul si altul ca nu e sensibilitate la alde pro…-
Ei, cum sa nu fie… Inca doua-trei emisiuni, inca patru-cinci eseuri din astea, inca zece-doispe -ochi uscati de dorul unei lacrimi s.a.m.d.- si de-aci incolo calea se vede clar, ca autostrada, inca nu total reabilitata, Bucuresti-Pitesti: urmeaza publicarea unui volum, in paginile caruia se vor aduna toate aceste comori de intelepciune lirica, lansare, tevatura.
