Va fi baiat si se va naste in ianuarie, la Belgrad, a declarat controversatul doctor italian Severino Antinori cu privire la prima clona umana.
-Cred ca am revolutionat domeniul geneticii, iar Serbia va fi una din cele trei tari care vor ramane in istorie-, a precizat Antinori, citat de saptamanalul sarb -Nin-, reiterand ca a supravegheat personal trei femei purtatoare, care au toate sansele de a da nastere unor copii sanatosi.
-Veti primi toate informatiile despre nastere si familia baietelului la momentul potrivit-, a adaugat acesta.
Pe urmele lui Antinori, saptamanalul sarb sustine ca a depistat spitalul privat unde va avea loc evenimentul, si anume clinica de inseminare artificiala Papic. Directorul spitalului a infirmat insa, intr-o declaratie acordata cotidianului -Blic-, ca aceasta clinica ar fi implicata in activitatile lui Antinori. Iar acesta din urma a refuzat sa precizeze daca Papic este locul care va intra in istoria clonarii.
Luna trecuta, doctorul italian declara presei ca sarcina decurge normal si ca baietelul are peste 90% sanse de a se naste sanatos.
Primele informatii cu privire la clonele umane au fost facute publice in aprilie anul acesta, cand Antinori a tinut sa precizeze ca nu este personal implicat in procedurile de clonare, avand doar un aport -cultural si stiintific-.
Antinori, acum in varsta de 57 de ani, a intrat in atentia opiniei publice in 1994, cand a ajutat o femeie de 63 de ani, aflata la menopauza, sa ramana insarcinata, gratie tratamentului oferit la clinica sa privata de fertilizare din Roma.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















