Romania si -problema evreiasca-

Holocaustul, Antonescu, evreii sunt teme ce revin periodic in dezbaterea publica. Se intampla asa pentru ca nu au fost facuti inca pasi decisivi pentru clarificarea si asumarea unor evenimente din trecut pentru care politicienii romani si societatea poarta o vina.

Istoria fara de care nu intelegem

Chestiunea evreiasca devine acuta in Romania in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Ea este abordata in cadrul Tratatului de la Berlin, semnat, la 28 iulie 1878, de catre marile puteri, prin care Guvernul de la Bucuresti era obligat sa modifice articolul 7 al Constitutiei din 1866, in sensul de a acorda cetatenie si deci drepturi politice si civile tuturor evreilor din Romania. In spatiul romanesc, numarul evreilor nu era mare in Transilvania (doar 14.842 in 1870), dar era insemnat in Bucovina, Basarabia si, in Vechiul Regat, in Moldova. Si acest numar sporeste mereu prin emigrarile masive dinspre Rusia (unde intoleranta fata de ei avea caracter oficial). In Vechiul Regat, numarul lor ajunge la 269.015 (4,5% din totalul populatiei) in 1899. Lipsiti de dreptul de a detine proprietati funciare, evreii se stabilesc, in mare parte, in orase. In Moldova, ei devin majoritari in asezarile urbane. Dupa cum sunt majoritari in ocupatii precum cele de comercianti, camatari, bancheri, bijutieri, ceasornicari etc. La sate sunt arendasi, carciumari si camatari. Pe teren economic, evreii se miscau mult mai repede decat localnicii. Ei erau purtatorii noului capitalism in societatea romaneasca. Traiau in comunitati separate, neacceptand integrarea in societatea romaneasca. Constitutia din 1866 nu le acorda drepturi politice. Lobby-ul evreiesc este insa foarte activ si, la Congresul de la Berlin, impune Romaniei modificarea Constitutiei in sensul recunoasterii cetateniei pentru evrei (art. 44 al tratatului). Dupa agitate si indelungate dezbateri in Parlament, in presa, clasa politica romaneasca adopta o solutie de compromis: se acorda evreilor cetatenia, dar accederea la ea se putea face numai individual, printr-o cerere motivata, care trebuia aprobata de Parlament pentru fiecare caz in parte. Oamenii politici romani si-au motivat rezistenta prin indaratnicia evreilor de a ramane -un corpus separatum- in societatea romaneasca. In plus, acordarea cetateniei in bloc, in conditiile in care in Rusia aceasta cetatenie nu era acordata (aici traiau peste cinci milioane de evrei, supusi deseori la pogromuri si masacre), ar fi insemnat, de facto, incurajarea imigratiei si cresterea rapida a numarului lor in Romania. Foarte putini evrei au beneficiat de modificarea Constitutiei.

Emanciparea politica a evreilor devine efectiva o data cu desavarsirea statului national unitar roman, la 1918, prin garantarea drepturilor cetatenesti si politice ale minoritatilor prin Constitutia din 1923. Potrivit recensamantului din 1930, evreii constituiau cea de-a treia minoritate din punct de vedere numeric, reprezentand 4% (728.115) din populatia Regatului. Evreii erau cei mai numerosi in Bucovina (10,8% din populatie) si in Basarabia (7%). De asemenea, ei reprezentau 30% din populatia urbana in Bucovina, 27% in Basarabia si 23% in Moldova. Evreii se gaseau dupa 1918 intr-o situatie complexa, deoarece apartineau unor culturi diferite: cei din Vechiul Regat – celei romane, cei din Ungaria – culturii maghiare, cei din Bucovina – culturii germane (austriece), iar cei din Basarabia – culturii rusesti. Chiar si in privinta religiei, obiceiurilor si a traditiilor existau sensibile deosebiri. Orientarea politica a evreilor nu era unitara; multi s-au inscris in partide romanesti, mai ales in Partidul National Taranesc, Partidul National Liberal; altii faceau parte din conducerea unor partide de stanga si extrema stanga – Partidul Social Democrat si Partidul Comunist din Romania.

Vremuri negre

Sub regimul autoritar din Romania anilor 1940-1944 sau din Ardealul ocupat de Ungaria horthista, a avut loc jefuirea proprietatilor evreiesti si deportarea unora din ei in Transnistria. Pe masura ce Romania s-a apropiat de Germania, in vara anului 1940, situatia evreilor, aflati in Regat in numar de 800.000, s-a deteriorat continuu. Deciziile luate de Cabinetul Gigurtu, la 9 iulie 1940, de a indeparta toti evreii din randul functionarilor publici si, la 8 august, de a redefini situatia juridica a evreilor au fost actiuni care i-au deposedat efectiv pe acestia de drepturi politice si civile. Dupa infiintarea statului national legionar in luna septembrie, Ion Antonescu si Garda de Fier au trecut la -romanizarea- economiei. Garda s-a folosit de acest prilej pentru a da frau liber antisemitismului sau violent. Intr-un rastimp scurt, dupa venirea sa la putere, Antonescu a initiat indepartarea evreilor si a strainilor din structurile economice ale tarii si inlocuirea lor cu etnici romani. Unele decrete au avut ca scop exproprierea proprietatilor rurale detinute de evrei (4 octombrie 1940), a celor forestiere (17 noiembrie 1940) si a proprietatilor urbane (28 martie 1941). Un alt decret (16 decembrie 1940) cerea firmelor si intreprinderilor industriale particulare si organizatiilor fara profit sa-si inlocuiasca angajatii evrei cu etnici romani pana la 31 decembrie 1941. Desi statisticile oficiale aratau ca numarul evreilor fusese redus cu mai multe mii, rapoarte secrete mai credibile estimau ca foarte multi si-au pastrat slujbele pentru ca activitatea lor era esentiala pentru functionarea eficienta a intreprinderilor respective. Masurile luate impotriva evreilor inaintea atacului impotriva Uniunii Sovietice au fost in primul rand de natura economica, cu exceptia actelor violente comise de legionari impotriva unor persoane particulare. Deportarea evreilor a inceput dupa recuperarea Basarabiei si a Bucovinei de Nord. Un numar mare de evrei, in jur de 130.000 de persoane, fugisera deja de acolo in Uniunea Sovietica, in timp ce armatele germana si romana inaintau spre aceste provincii. Uciderea a 4.000 de evrei, in ianuarie 1941, la Iasi si in timpul deportarii lor in Muntenia, la 28-30 iunie, de catre trupele germane si romane a confirmat intelepciunea celor care se refugiasera. Indata ce armata romana a ocupat Transnistria, autoritatile de la Bucuresti au inceput sa-i deporteze in masa pe evreii din Basarabia si din Bucovina de Nord cat mai departe spre est posibil. Tratatul de la Tighina, din 30 august 1941, prin care se recunostea administratia civila romaneasca a Transnistriei, specifica faptul ca evreii trimisi acolo vor fi tinuti in tabere de concentrare si folositi ca mana de lucru. Se estimeaza ca, in perioada 1941-1943, aproape 100.000 de evrei au fost deportati in Transnistria, unde, din cauza conditiilor groaznice si a atrocitatilor comise, au pierit cei mai multi dintre ei. Regimul antonescian a fost oscilant fata de -solutia finala- propusa de Hitler. La inceput a aratat un oarecare interes si a consimtit ca, incepand din septembrie 1942, evreii apti de munca fortata din judetele Arad si Timisoara, din Banat si Turda, din Transilvania sa fie ridicati si trimisi la Lublin. Deportarile pareau a fi inceput conform planurilor, dar, curand dupa aceea, in decembrie 1942, ele au incetat deoarece Guvernul si-a schimbat politica fata de evrei, in primul rand ca reactie la deteriorarea situatiei militare pe frontul de est dupa batalia de la Stalingrad si pe masura ce se faceau incercari pentru a se ajunge la o intelegere cu Aliatii occidentali. Treptat, au fost desfiintate si lagarele din Transnistria.

La 19 martie 1944, Ungaria (cu tot cu Transilvania de Nord) a fost ocupata de trupele germane. Noul Guvern a acceptat aplicarea -solutiei finale- si, intr-un timp deosebit de scurt, evreii au fost dusi fortat in ghetouri (existau centre in Oradea, Sighet, Cluj, Baia Mare, Targu Mures, Dej), trecand rapid la deportari (peste 150.000 de evrei au fost deportati din Transilvania de Nord). Trist este faptul ca romanii i-au persecutat pe evreii din Transilvania pe motiv ca sunt -unguri-, iar maghiarii i-au acuzat ca sunt -romani-. In prezent, pe plan international se vehiculeaza cifre conform carora jumatate din cei 800.000 de evrei din Romania au murit in timpul celui de-al doilea razboi mondial in lagarele de concentrare. In timpul regimului comunist, indeosebi in anii cand la putere s-a aflat Nicolae Ceausescu, acesta din urma s-a folosit de intentiile Israelului de a-i proteja pe evrei impotriva abuzurilor si a acceptat -exportarea- aproape in totalitate a comunitatii evreiesti din Romania. Dintre supravietuitorii Holocaustului, 320.000 au parasit Romania, pentru a se stabili in Israel sau in alte parti. Conform ultimului recensamant, cel din 1992, numarul evreilor din Romania este mai mic de 10.000 de persoane, majoritatea fiind peste 60 de ani. (Marius Teja)

Marea controversa: a fost Holocaust in Romania?

O problema sensibila pentru evrei si romani in perioada de dupa 1989 o reprezinta controversele legate de existenta sau nu a Holocaustului in Romania. O pozitie oficiala la cel mai inalt nivel in aceasta chestiune a fost adoptata de presedintele Emil Constantinescu, care aprecia ca -Holocaustul este o tragedie fara precedent si fara comparatie-. Presedintele Constantinescu a caracterizat Holocaustul drept -o tragedie fara precedent si fara termen de comparatie, in care mai mult de sase milioane de frati de-ai nostri au fost exterminati, pentru simplul, incredibilul fapt ca erau evrei-. -Romania nu a fost crutata de acest infern-, a aratat Constantinescu. Pe de alta parte, seful statului a subliniat ca au fost numerosi romanii -care si-au riscat, uneori chiar si-au dat viata, pentru a-i salva pe evrei din angrenajul nemilos al exterminarii-. El a amintit insa ca alti romani au participat la punerea in practica a proiectului nazist al -solutiei finale-. Presedintele a aratat, de asemenea, ca autoritatile romane din timpul razboiului au incercat, in repetate randuri, sa se opuna cererilor naziste de lichidare totala a populatiei evreiesti din Romania. Aceleasi autoritati, arata Constantinescu, au organizat insa deportari, au infiintat lagare si au promovat o legislatie rasiala. -Ne simtim astazi responsabili pentru aceasta dramatica inconsecventa-, a conchis presedintele Constantinescu. Organizatiile evreiesti si o seama de guverne occidentale insista in continuare ca autoritatile de la Bucuresti sa recunoasca in numele societatii romanesti participarea la Holocaust. Actualul ambasador SUA la Bucuresti, Michael Guest, a apreciat ca Romania a participat la Holocaust. Nu doar Maresalul Antonescu, prin deciziile sale, sau Garda de Fier, prin actiunile sale, sunt responsabili de ce s-a intamplat, ci si cetatenii care au sprijinit acele evenimente in mod deschis sau prin tacerea lor, in timp ce altii au spus -nu acestei uri- cu riscul de a-si pierde viata. Daca greselile din trecut vor fi intelese, Romania si SUA pot lua impreuna decizii corecte pentru un viitor mai bun, a mai spus Guest. Premierul Adrian Nastase a reactionat, spunand ca societatea romaneasca nu poate fi acuzata pentru Holocaust. Exista si contestatari ai Holocaustului in Romania, ca profesorul de istorie si senatorul PRM Gheorghe Buzatu. In ceea ce priveste participarea Maresalului Antonescu la Holocaust, senatorul PRM a afirmat ca -solutia finala- nu a putut fi aplicata in Romania deoarece Holocaustul s-a extins in tarile europene ocupate de Hitler, dar nu si in Romania, care a ramas stat neocupat.

Cum trebuie tratat Antonescu?

Dupa ce in timpul lui Ceausescu s-a incercat o reabilitare discreta a figurii istorice a Maresalului Ion Antonescu, dupa 1989, acest demers a devenit mai amplu si mai organizat, prin publicarea de carti, ridicarea de statui (la Targu Mures, Piatra Neamt, Targoviste, Jilava etc.), demersuri in Justitie sau gesturi politice. Un varf de lance al acestor actiuni este Partidul Romania Mare. Pozitii oficiale categorice au fost exprimate la cel mai inal nivel de presedintele Ion Iliescu, fost lider al partidului de guvernamant. El a declarat la 23 iunie 2001, la Iasi, ca generalul Ion Antonescu a fost si este considerat -criminal de razboi pentru raspunderea politica pe care si-a asumat-o, de a fi aliat cu Hitler-. In cadrul actualei puteri, nu toata lumea este de acord cu Iliescu. Comemorarea a 55 de ani de la moartea maresalului a redeclansat o polemica pe marginea personalitatii lui Antonescu. In lucrarea sa -Romania in al doilea razboi mondial-, Dinu C. Giurescu scrie ca Ion Antonescu a luat conducerea intr-un moment cand nici unul dintre liderii politici ai Romaniei nu a dorit sa preia Guvernul. La merite, istoricul enumera: pastrarea autonomiei in conditii de razboi, salvarea vietilor a peste 300.000 de evrei din Romania. In acelasi timp, istoricul scrie ca -imparte raspunderea deportarii evreilor basarabeni si bucovineni in Transnistria, din care cel putin 108.710 au pierit-.

In ceea ce priveste pogromul de la Iasi, Dinu C. Giurescu apreciaza ca -raspunderea este a autoritatilor romane, mai precis a celor locale-. Giurescu reia firul evenimentelor: la 28 si 29 iunie, doua unitati militare din Iasi sunt atacate, comandamentul german afirmand ca are 20 de morti si raniti. Mii de evrei sunt arestati si dusi la Politie, cei masati in curte fiind supusi tirului soldatilor germani. Evreii arestati sunt evacuati din Iasi, la ordinul unui comandant roman. In drum spre Calarasi, cel putin 2.500 de evrei pier in cele doua -trenuri ale mortii-, din lipsa de aer, apa si mancare. In total, 4.000 de evrei au murit ca urmare a evenimentelor de la Iasi. Destinul Maresalului Ion Antonescu este vazut de catre istoricul Adrian Cioroianu ca fiind unul dramatic. Cioroianu il considera pe Antonescu un om politic submediocru, -pentru ca a bagat Romania in razboi doar pe vorbe, fara sa existe un tratat cu Hitler-. Istoricul considera ca Antonescu nu a fost -nici un calau al evreilor, dar nici un aparator al lor, teama lui mare fata de rusi determinandu-l sa ramana de partea lui Hitler-.

Referitor la modul in care este privita astazi personalitatea Maresalului Antonescu, Cioroianu crede ca, pentru Romania de azi, Antonescu nu poate fi un model. -A fost un antiliberal, nu a fost dedicat democratiei in sensul ei modern si cred ca trebuie sa ramana un personaj dramatic al istoriei-, este parerea lui Cioroianu.

-Antonescu nu a fost vinovat pentru ce s-a intamplat cu evreii in Ardealul de Nord, responsabile pentru acele victime fiind autoritatile maghiare si germane de ocupatie. In schimb, Antonescu si Guvernul roman de atunci au fost responsabili pentru cel putin 250.000 de victime intre evrei romani si ucraineni din Basarabia, Bucovina si Transnistria-, sustine istoricul Radu Ioanid, director de programe al Muzeului Holocaustului din Washington.

Antonescu a avut decenta sa recunoasca ceea ce unii dintre aparatorii lui de astazi nu recunosc, si anume ca este responsabil direct, prin ordinele date, pentru ce s-a intamplat in Basarabia si Bucovina, a afirmat Ioanid.

Cabinetul Nastase si -problema evreiasca-

Cele mai recente evolutii legate de -problema evreiasca- din Romania urmaresc sanctionarea juridica a urii rasiale si introducerea Holocaustului ca materie de curs in cadrul institutiilor de invatamant militar, masuri care sunt corelate cu politica de integrare euro-atlantica. Istoricul Radu Ioanid a declarat ca in discursul de la Riga al presedintelui Comitetului SUA pentru NATO, Bruce Jackson, acesta spunea ca o conditie esentiala pentru intrarea in NATO este impartasirea unor valori comune si asumarea istoriei asa cum a fost ea. Radu Ioanid a aratat ca, intr-o intalnire recenta cu reprezentanti ai Pentagonului si ai serviciilor secrete americane, acestia au dovedit ca stiu foarte bine rolul jucat de Maresalul Antonescu in al doilea razboi mondial si au sustinut faptul ca va fi respinsa orice incercare de a intra in NATO -cu Antonescu pe steag-.

Recent, Guvernul Romaniei a emis o Ordonanta de Urgenta care interzice mentinerea in locurile publice a statuilor legate de simbolurile sau manifestarile asociate cu crime sau criminali de razboi. Ordonanta a facut deja prima victima: la Piatra Neamt, bustul maresalului Antonescu a fost dus la reconditionat, desi nu avea nici o fisura, iar soclul a fost distrus.