Home Special Romanii nu pot rambursa creditele achizitionate

Romanii nu pot rambursa creditele achizitionate

DISTRIBUIŢI

Nu de mult, bancherii şi specialiştii din piaţă susţineau că din punct de vedere al gradului de îndatorare al populaţiei, România stă bine, şi nu există motive de îngrijorare. Un raport prezentat de Banca Naţională a României arată că această situaţie se poate schimba în viitorul apropiat. 430 de milioane de lei era, la sfârşitul lunii mai, suma tuturor restanţelor generate de creditele populaţiei. Comparativ cu perioada similară din anul precedent, soldul restanţelor s-a majorat de peste 2 ori. În schimb, împrumuturile acordate persoanelor fizice au crescut cu aproape 70%, fapt ce va putea genera pe viitor ale datorii.

Aproximativ 300.000 de persoane au acumulat restanţe la bănci până la sfârşitul lunii mai din acest an. Numărul datornicilor a crescut într-un an cu aproape 50.000 de persoane. Totuşi, datele publicate de Banca Naţională arată faptul că, la nivelul aceleiaşi perioade, valoarea restanţelor a crescut mult mai rapid. Îngrijorătoare sunt datele BNR care arată faptul că una din patru persoane are restanţe nu la una, ci la două bănci. Astfel, în timp ce numărul datornicilor este de 296.254 persoane, numărul împrumuturilor în cazul cărora s-au înregistrat întârzieri la plată de peste o lună a depăşit 375.800 de credite. În mai 2006, restanţele la credite reprezentau circa 0,7% din soldul total al împrumuturilor. La sfârşitul lunii mai 2007 indicatorul a urcat la 0,9 procente. Deşi cifrele nu prezintă încă motive majore de îngrijorare, şansele pentru încetinirea ritmului de creştere a restanţelor sunt inexistente.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.