Home Special Saab 9-3 Sport Sedan ataca segmentul Premium

Saab 9-3 Sport Sedan ataca segmentul Premium

DISTRIBUIŢI

Noul Saab 9-3 Sport Sedan reprezinta cel mai important pas facut pana acum de compania suedeza in segmentul premium, precum si startul in cel mai mare program de dezvoltare al firmei. Vehiculul intrat acum in atentia publicului este primul dintr-o serie de automobile care, in cativa ani, vor forma noua familie Saab.

Ca prim competitor in segmentul de varf, 9-3 SS a fost realizat astfel incat sa imbine toate atuurile oferite pana acum de masinile produse de Saab, inginerii suedezi punand la bataie toata priceperea lor pentru a furniza pietei un nou standard in clasa masinilor sport de lux.

Designul exterior al vehiculului este extrem de atragator si agresiv, cu un accent bine definit pe latura sportiva. Aspectul grilei-fata pastreaza caracteristicile marcii, iar blocurile optice dispuse orizontal subliniaza conservatorismul inginerilor Saab. Parbrizul, ca si luneta, sunt inclinate amenintator, formand, impreuna cu plafonul, unghiuri care ofera o aerodinamica foarte pregnanta. De altfel, intreaga caroserie a fost desenata astfel incat 9-3 SS sa para in miscare chiar si atunci cand adopta o pozitie statica. Inaltimea relativ mica a masinii, 1,4 metri, garda la sol redusa si omogenitatea constructiei sunt elemente care ajuta vehiculul sa fie extrem de stabil, chiar si la viteze mari sau franari bruste.

Noul model Saab poate fi propulsat de doua motoare de 2.0 litri, realizate in intregime din aluminiu, care pot dezvolta intre 175 si 210 cai-putere, aflate si ele la prima aparitie. Transmisia este realizata, in varianta de baza, de o cutie manuala cu cinci trepte, dar optional se poate monta o cutie cu sase trepte, tot manuala. Varful de gama poate fi dotat cu o transmisie automata Sentronic cu cinci rapoarte.

Avantajele noului model fata de predecesorul sau sunt evidente: puterea motorului este mai mare, spatiul interior este, si el, la cote superioare, mai ales pentru pasagerii din spate, iar designul este mai modern si mai atragator. Toate aceste imbunatatiri sunt extrem de importante pentru cei de la Saab, mai ales ca au de infruntat o concurenta puternica, reprezentata, in primul rand, de BMW 3, Audi A4 si Volvo S60.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.