Odinioară, cu Sf. Andrei, cap de iarnă, începea dulcele timp al poveștilor, când se depănau întâmplări care au „fost odată ca niciodată“. E timpul când ne întâmpină cu blândețe fără seamăn Sf. Nicolae, așteptat cu nerăbdare îndeosebi de copii și toți purtăm copilăria tăinuită în suflet. ?ê?£i-au curățat ghetele ca Moș Nicolae să nu-i ocolească, nici să le pună – Doamne ferește!- nuielușe, dându-le pe față neascultarea. De văzut, nu l-a văzut nimeni, dar vine negreșit, ades înfruntând frigul și nămeții iernii iar trecerea timpului ne arată că darul cel mai prețios pe care îl face Sf. Nicolae este pilda vieții sale din care toate celelalte se deapănă firesc. O pildă de ascultare lucrătoare a poruncilor lui Hristos, încununate cu îndemnul– „Fiți buni cum Tatăl vostru Cel din ceruri, bun este!“. Este o formă de manifestare a Iubirii, și „Dumnezeu este Iubire“, care îmbrățișează pe toți semenii, și pe cei care ne fac rău, sporind comoara cea din ceruri. Oare nu tocmai răutatea face să ne apropiem și să-L simțim mai mult de Dumnezeu, de la care vine „toată darea cea bună și tot darul cel desăvârșit“?
Despre Sf. Mare Ierarh Nicolae, istoricii nu ne spun prea multe și nu-i de mirare, aplecați fiind ei mai mult spre cele ale zilelor și mărimilor lor. Se știe că a trăit în a doua jumătate a sec. III. Prima mărturie istorică certă datează din sec. VI, din Martirologiul roman în care se consemnează că Sf. Nicolae s-a arătat în vis împăratului Constantin cel Mare cerând să ierte trei ostași condamnați la moarte. Era noaptea dinspre 6 decembrie și unele surse spun că de atunci această zi este de aleasă cinstire a Sf. Nicolae. Cultul pentru Sf. Nicolae s-a răspândit repede, a cuprins popoare întregi pentru ca, pe le cel de al XI-lea veac, să fie venerat în Occident ca Santa Klaus, un fel de Moș Crăciun de la noi. Numele Nicolae vine de la Nike, zeița victoriei și cu adevărat s-a arătat biruitor, oricât de multe i-au fost încercările prin care a trecut. Spunea Hristos: „În lume necazuri veți avea. Dar, îndrăzniți! Eu am biruit lumea.“ E biruința Iubirii, care nu cade niciodată“, pentru că este izvor nesecat pentru tot ceea ce este viață, adunând în visteria unității în care se cuprinde desăvârșirea mulțimea diversităților, fiindu-i fiecăreia de folos.
S-a născut în cetatea Patra de prin părțile Lichiei într-o familie bogată și credincioasă iar tradiția spune că, prunc fiind, postea sugând doar de la sânul cel drept al maicii sale, prefigurând viitoarea stare de-a dreapta Tatălui, iar vinerea refuza să mănânce. An de an creștea în credință, în dragostea râvnitoare pentru Dumnezeu și pentru Biserica Sa. A fost hirotonit preot de episcopul Nicolae, un unchi al său, sporind cu fiecare zi în sfânta înțelepciune hrănită de post, rugăciune și fapte bune. Când părinții au plecat la Domnul, Sf. Nicolae a urmat îndemnul pe care Hristos l-a dat tânărului bogat – și-a vândut averile și banii i-a împărțit săracilor. Dintre atât de numeroasele sale fapte bune, cel mai adesea este invocată povestea celor trei fete pentru care tatăl nu avea bani să le poată mărita. În mare necaz, tatăl era bântuit de gânduri necuvioase, dar Sf. Nicolae a pus, noaptea fără ca nimeni să-l vadă, câte o pungă cu galbeni, după spusele lui Hristos: „Luați aminte, să nu faceți milostenia voastră înaintea oamenilor“ . S-a ținut departe de slava lumească,mistuit de dorința de a fi bineplăcut lui Dumnezeu și folositor oamenilor. Se mai povestește despre potolirea furtunii pe mare atunci când se îndrepta spre Ierusalim și învierea corăbierului căzut de pe catarg. ?ê?£i altele, și altele multe. Era răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunile pline de ardoare duhovnicească, curățate cu post și îmbogățite cu fapte bune, căci, știm că Dumnezeu ascultă pe drepții care se roagă Lui cu credință tare și inimă neprihănită.
Blândețea – început al binelui
Urmând fără de abatere voia Domnului, Sfântul Nicolae a mers la Mira, mitropolia Lichiei, unde slujea cuviincios, știut doar de Bunul Dumnezeu, până când arhiepiscopul Ioan a plecat spre Domnul. Atunci mai marii bisericii căutând păstor și-au zis că o asemenea alegere nu poate fi decât a lui Dumnezeu, Singurul care știe cine poate fi vrednic de această înaltă și responsabilă slujire. Domnul s-a arătat în vis unuia dintre ei zicând să vegheze la ușa Bisericii și cine va veni primul, aceluia să-i fie dată cinstea de a fi episcop. A mai spus că numele lui este Nicolae. Așa s-a făcut. După obiceiul său, Sf. Nicolae a venit înaintea tuturor la Biserică și întrebat cum se numește, a răspuns simplu: Nicolae. S-a bucurat bătrânul și a zis:“Urmează-mă fiule“. În așteptarea viitorului episcop se adunase multă lume și episcopul care aflase „comoara“ cea mare le-a spus: „Primiți fraților pe păstorul vostru…pe care nu alegerea omenească, ci judecata lui Dumnezeu l-a adus aici“. Doar Sf. Nicolae nu împărtășea bucuria obștii, refuzându-se slavei lumești, după cuvintele Mântuitorului: „Domnului, Dumnezeului să i Te închini și numai Lui Unuia să-I slujești“. Domnul avea să-i arate că în acest chip vrea să-L slujească. Scria Sf. Macarie că, într-o noapte, Sf. Nicolae L-a văzut pe Hristos dăruindu-i o Evanghelie și pe Maica Sfântă așezându-i pe umeri omoforul arhieresc. Astfel a început păstorirea Sf. Nicolae, una fără asemănare prin dăruirea de sine pentru Biserică și pentru obștea sa „cu cuvântul, cu viața, cu dragostea, du duhul și cu curățenia“. Blândețea lui și astăzi alină sufletele înfiorate de bântuielile din „rele și durere“, fiecăruia făcându-i-se de folos după nevoile lui. Blândețea este un dar divin și una dintre fericiri iar într-o rugăciune cerem: „Doamne, nici un bine n-am făcut înaintea Ta, dă-mi blândețea Ta să pun început bun“. În toate zilele vieții lui a urmat cuvintele Mântuitorului, parcă uitate azi: „Care va vrea să fie mai mare între voi, să fie slujitorul vostru și cel care vrea să fie întâi, să fie tuturor slugă.“.
Pe vremea împăratului Dioclițian, unul dintre cei mai aprigi prigonitori ai creștinilor, Sf. Nicolae nu a primit nicicum să se închine idolilor, ci propovăduia pe Hristos cu mai multă râvnă, drept care a fost aruncat în închisoare împreună cu alți creștini. Aici s-a făcut îndemn și pildă pentru toți creștinii, preferând să pătimească pentru Adevărul lui Dumnezeu. Vremurile s-au schimbat cu venirea Sf. Împărat Constantin, care a poruncit să se zidească biserici iar creștinii care erau întemnițați să fie eliberați. Sf. Nicolae a revenit la Mira primit cu mare bucurie de creștini. Lupta pentru adevărul credinței nu a încetat, a luat doar alte forme, între ele, erezia arianismului care a cuprins mare parte dintre creștini. Metodiu, patriarhul Ierusalimului, scrie că „grație învățăturii neobosite a Sf. Nicolae, singură Mitropolia de Mira a rămas neatinsă de mirosul greu al ereziei ariene, pe care sfântul a respins-o ca pe o otravă“. În 325, la Conciliu de la Niceea, credința în Hristos l-a făcut pe Sf. Nicolae să-l pălmuiască pe Arie, care se înverșuna împotriva dreptei credințe. Stupefiat, împăratul Constantin a poruncit să fie aruncat în temniță. La puțin timp, mai multor ierarhi li s-au arătat Mântuitorul și Maica Sa care îi dăruiau Sf. Nicolae însemnele arhierești. Minunile făcute de Sf. Nicolae sunt fără număr, pe unele le aflăm în cărți, altele încă mai multe, sunt transmise prin viu grai, făcându-l iubit de toți și așteptat cu bucurie sfântă. Întruchipare a blândeții și „biruitor de popoare“ Sf. Nicolae a predicat și o face încă prin fapte bune și prin îndemnul de a fi asemenea lui, cu aceiași dragoste care, venită de Dumnezeu, se cuvine a o îndrepta spre semeni. Pentru că, spunea Sf. Grigorie de Nazianz: „Orice cuvânt poate fi contrazis de alt cuvânt“…dar fapta nu poate fi contrazisă.
Sf. Nicolae este unul dintre cei mai iubiți sfinți care învață pentru mereu că viața creștinului se măsoară cu fapta, îndreptar pentru cei care-L urmează pe Hristos. Asta chiar și atunci când mustră, căci Dumnezeu mustră pe cel pe care îl iubește, și așa înțelegem năstrușnica nuielușă, mai mult avertisment decât mustrare propriu-zisă, o readucere la buna cuviință. În colindele de Moș Nicole nu odată se spune cum sunt iertate greșelile ca bucuria sărbătorii să fie deplină și dorită cu mai multă ardoare. Să primim în suflet sfințenia Sf. Nicolae, să stăruim a-i urma pilda dreptei credințe și blândeții ca reînnoit început al fiecărei zile pe care s-o primim ca pe un dar divin, arătându-ne vrednici de nehotărnicita lui dragoste.
Elena Solunca Moise
