Home Special Societatea Timișoara cere retragerea decorațiilor primite de Adrian Năstase, Rodica Stănoiu, Șerban...

Societatea Timișoara cere retragerea decorațiilor primite de Adrian Năstase, Rodica Stănoiu, Șerban Brădișteanu, Vasile Astărăstoae ș.a.

DISTRIBUIŢI

Societatea Timișoara a transmis o scrisoare deschisă Președintelui României:

Domnule Președinte,

Revenim la cererea adresată în data de 10 martie 2016, prin care am solicitat retragerea imediată a decorațiilor și ordinelor Statului Român acelor purtători ai distincțiilor care s-au dovedit nedemni de a le deține, fiind condamnați prin hotărâri penale definitive.

Decorațiile și ordinele României, precum și principiile și valorile pentru care ele sunt acordate, sunt grav compromise prin menținerea lor în posesia unor persoane compromise ele însele, legal și moral.

Mai mult, abuzând de calitatea lor, în acest moment nemeritată, de deținători ai unor distincții de stat, purtătorii decorațiilor se erijează în apărători ai demnității naționale, chemând în fața consiliilor de onoare a ordinelor personalități cărora le reproșează acțiuni de denigrare a României, ignorând faptul că însăși prezența lor în această elită a vieții publice a țării dezonorează România și pe toți românii.

Pentru aceste motive, solicităm din nou, insistent, domnule Președinte, ca în temeiul prerogativelor legale ale funcției supreme în stat, să procedați de îndată la retragerea ordinelor și decorațiilor persoanelor care nu îndeplinesc condițiile prevăzute de reglementările legale și de normele morale, pentru a le deține.

Anexăm o listă actualizată cu numele câtorva persoane condamnate definitiv care dețin, în continuare, ordinele Steaua României, Serviciul Credincios, Pentru Merit, Meritul Militar și Meritul Sanitar.

Florian-Răzvan Mihalcea

președintele Societății Timișoara

www.societateatimisoara.ro

***

Lista persoanelor decorate și condamnate/care au făcut poliție politică (04.06.2018)

1. Adrian Năstase — Ordinul Steaua României, în grad de Mare Cruce, 2002

— 4 ani de închisoare cu executare în dosarul ‘Zambaccian’, pentru șantaj și luare de mită, hotărâre definitivă pronunțată de ÎCCJ în 06.01.2014 (dosar 1919/1/2013);

— 2 ani de închisoare cu executare în dosarul ‘Trofeul calității’, folosirea influenței sau autorității funcției de președinte al unui partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, hotărâre definitivă pronunțată de ÎCCJ în 20.06.2012 (dosar 2470/1/2012).

Cele două condamnări au fost contopite, rezultând o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare. Adrian Năstase a executat efectiv 500 zile de pedeapsă, respectiv 228 zile din pedeapsa primită în dosarul ‘Zambaccian’ și 272 zile din condamnarea dispusă în ‘Trofeul calității’. La acestea s-au adăugat 105 zile considerate executate ca urmare a muncii prestate, respectiv elaborarea unor lucrări științifice. Astfel, s-a considerat că Adrian Năstase a executat 605 zile din pedeapsă.

2. Irina Paula Jianu — Ordinul Pentru Merit, în grad de Cavaler, 2004

— 6 ani de închisoare cu executare în dosarul ‘Trofeul calității’, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals intelectual la Legea contabilității, folosirea creditului societății într-un scop contrar intereselor societății, hotărâre definitivă pronunțată de ÎCCJ în 20.06.2012 (dosar 2470/1/2012);

— 4 ani de închisoare cu executare în dosarul ‘Zambaccian’, pentru spălare de bani, participație improprie la fals intelectual la legea contabilității și folosire la autoritatea vamală de documente false, hotărâre definitivă pronunțată de ÎCCJ în 06.01.2014 (dosar 1919/1/2013);

— 5 luni de închisoare cu executare, pentru dare de mită în dosarul ‘Casa din Băneasa’, hotărâre definitivă pronunțată de ÎCCJ în 13.02.2015 (dosar 4071/1/2014).

3. Miron Tudor Mitrea — Ordinul Steaua României, în grad de Cavaler, 2002

— 2 ani de închisoare cu executare în dosarul ‘Casa din Băneasa’, pentru luare de mită, hotărâre definitivă pronunțată de ÎCCJ în 13.02.2015 (dosar 4071/1/2014).

4. Șerban Alexandru Brădișteanu — Ordinul Steaua României, în grad de Mare Ofițer (2002) și Ordinul Meritul Sanitar, în grad de Cavaler (2010)

— 1 an de închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani pentru favorizarea făptuitorului, hotărâre definitivă pronunțată de ÎCCJ în 02.03.2015 (dosar 5140/1/2013). Șerban Alexandru Brădișteanu a fost acuzat că a încercat tergiversarea punerii în executare a deciziei din 20.06.2012 de condamnare a lui Adrian Năstase la 2 ani de închisoare în dosarul ‘Trofeul calității’.

Șerban Alexandru Brădișteanu este membru în Consiliul de onoare al Ordinului național Steaua României, ales de către Adunarea Generală a ordinului în 19.09.2013, alături de Costin Georgescu (președinte), Constantin Degeratu, Mircea Geoană, Gabriela Firea, Ecaterina Andronescu. Ionel Haiduc, cavaler al Ordinului național Steaua României în grad de Mare Cruce și-a dat demisia din Consiliul de Onoare în 13.03.2018.

Deși, potrivit art.51 din Legea nr.29/2000 privind sistemul național de decorații al României, ‘Calitatea de membru al unui ordin se poate pierde în următoarele situații: a) condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la pedeapsa privativă de libertate; b) pentru fapte dezonorante, altele decât cele prevăzute la lit.a), care aduc prejudicii morale membrilor ordinului.’, Șerban Alexandru Brădișteanu, condamnat definitiv, a rămas membru al Ordinului.

În acest moment, nu este respectat nici art.53 alin.(1) din Legea nr.29/2000, care impune un număr de 7 membri pentru componența Consiliului de onoare, în cazul ordinelor naționale, un loc de cavaler în grad de Mare Cruce devenind vacant prin demisia lui Ionel Haiduc.

5. Rodica Mihaela Stănoiu — Ordinul Steaua României, în grad de Cavaler, 2002

CNSAS a stabilit prin decizia nr.1676/07.12.2006 (menținută prin decizia nr.285 din 06.02.2007) că Rodica Mihaela Stănoiu a desfășurat activități de poliție politică în sensul art.5 alin.3 din Legea nr.187/1999 din anul 1983 până în 1987 și că a semnat note informative sub pseudonimele Sanda și Georgeta. Contestația Rodicăi Mihaela Stănoiu a fost respinsă ca nefondată de Curtea de Apel Oradea prin sentința nr.213/19.06.2012 (dosar 48681/3/2008), rămasă definitivă prin decizia nr.968/26.02.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția de contencios administrativ și fiscal.

6. Dumitru Zamfir — Ordinul Steaua României, în grad de Comandor, 2000

— 1 an de închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani, pentru fals în declarații, hotărâre pronunțată de ÎCCJ-Secția Penală în 28.10.2011 (dosar 10458/1/2008), rămasă definitivă în 13.02.2012 prin decizia ÎCCJ-Completul de 5 judecători (dosar 10207/1/2011). Instanța a dispus anularea contractelor de închiriere și a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între Serviciul Român de Informații și Zamfir Dumitru, Marin Ionel și Miu Cătălin-Spiridon și restabilirea situației anterioare, prin reintrarea celor trei imobile în patrimoniul SRI și anularea înscrisurilor falsificate, respectiv declarațiile pe proprie răspundere date cu ocazia încheierii contractelor de închiriere și de vânzare-cumpărare. Dumitru Zamfir, general (r), fost director adjunct al SRI, a fost trimis în judecată în legatură cu locuințe obținute de la RAAPPS și care au fost cumpărate ulterior la prețuri subevaluate. În 2005, împreună cu alți colegi din SRI a participat într-o schemă ilegală, prin care și-au cumpărat locuințe de la RAAPPS, după ce în prealabil, ca să dea o aparență de legalitate, le-au închiriat pe baza unor declarații pe proprie răspundere că nu dețin și alte locuințe în proprietate. România Curată a descoperit că după condamnare, în decembrie 2012, Dumitru Zamfir a cumpărat 90% din Security Global Consulting SRL, în prezent dizolvată, de la Viorel Soare (unul din asociații din Electro DCS ai lui Codruț Sereș, ai ex-consilierului din MEC Mădălin Borș și ai ex-vicepreședintelui ANRP Cătălin Dumitru, prins cu șpaga de 1 milion de euro). La o lună de la intrarea lui Zamfir ca asociat majoritar, Global Security Consulting SRL s-a asociat cu Teamnet International SA, al cărei fondator este Sebastian Ghiță în cadrul a două societăți: Logical Integrated Systems SRL și Penta Group Tsm SRL. Dumitru Zamfir este secretar general al Asociației Naționale pentru Securitatea Sistemelor Informatice, participând la organizarea de evenimente unde pe lista de invitați s-au găsit guvernatorul Mugur Isărescu și generalul Michael Hayden, fost șef al CIA și al NSA, printre sponsori aflându-se Teamnet International SA și Niro Investment Group SA, firma fanion a lui Nicolae Dumitru, personaj cheie din Dosarul Microsoft.

7. Ion Stan — Ordinul Serviciul Credincios, în grad de Cavaler, 2004

— 2 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență, hotărâre pronunțată de ÎCCJ-Secția Penală în 11.03.2015 (dosar 1382/1/2013), rămasă definitivă în 25.01.2016 prin decizia ICCJ-Completul de 5 judecători (dosar 2434/1/2015). A fost eliberat condiționat în 02.11.2016. Ion Stan, deputat PSD și fost șef al organizației PSD Dâmbovița, care a deținut funcții de conducere timp de trei mandate în Comisia comună permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI, a fost acuzat că a primit bani în timpul campaniei electorale din 2012 de la oameni de afaceri în schimbul înlesnirii câștigării unor contracte cu statul.

8. Constantin Octavian Boșcodeală — Ordinul pentru Merit, în grad de Cavaler, 2004

— 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere și interzicerea dreptului de a ocupa funcția de primar pe o durată de 5 ani în dosarul ‘Gloria’, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, hotărâre pronunțată de Curtea de Apel Brașov în 01.03.2016 (dosar 18228/197/2013), după ce fusese condamnat în primă instanță, în 10.02.2015, de Judecătoria Brașov, la 5 ani de închisoare cu executare. Constantin Octavian Boșcodeală, primarul municipiului Buzău, a acordat în perioada 2002-2008 unor asociații sportive, persoane juridice non-profit, în mod ilegal, fonduri nerambursabile din bugetul local și le-a asigurat folosința gratuită a Complexului Sportiv Gloria Buzău, beneficiarii finali ai acestor sume și ai dreptului de a folosi complexul sportiv fiind societăți comerciale aflate în diverse raporturi juridice cu asociațiile sportive.

9. Vasile Astărăstoae — Ordinul Meritul Sanitar, în grad de Comandor (2004) și în grad de Cavaler (2004)

— 1 an de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese, hotărâre pronunțată de Curtea de Apel Iași în 26.11.2015 (dosar 13709/245/2014), după ce a fost condamnat în primă instanță, în 25.03.2015, de Judecătoria Iași, la 1 an și 6 luni de închisoare cu suspendare. Vasile Astărăstoae, profesor doctor, fost președinte al Colegiului Medicilor din România și fost rector al Universității de Medicină și Farmacie ‘Grigore T. Popa’ din Iași, s-a angajat pe sine însuși în proiectul european ‘Standarde europene pentru programe post-doctorale competitive de formare în domeniul managementului, cercetării avansate și expertizei psihiatrice medico-legale’ câștigat și implementat în 2010 de Institutul de Medicină Legală din Iași, al cărui director era la vremea respectivă.

10. Eugen Bădălan — Ordinul Serviciul Credincios, în grad de Mare Cruce (2000), Ordinul Meritul Militar clasa a III-a (1989), clasa a II-a (1993) și clasa I (1998), Medalia Meritul Militar clasa a II-a (1978) și clasa I (1984)

— 4 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere (termen de încercare 9 ani) pentru abuz în serviciu privind înstrăinarea unor bunuri ale Armatei și plata unei despăgubiri de peste 4,5 milioane lei Ministerului Apărării Naționale împreună cu alte cinci persoane, în dosarul ‘Tofan’, hotărâre pronunțată de ÎCCJ-Secția Penală în 07.12.2011 (dosar 11270.1/1/2007), rămasă definitivă în 29.06.2012 prin decizia ICCJ-Completul de 5 judecători (dosar 549/1/2012). Fost șef al Statului Major al Forțelor Terestre, generalul (r) Eugen Bădălan deținea în perioada Revoluției din 1989 gradul de maior și funcția de șef de Stat Major la Divizia 11 Mecanizată de la Oradea din cadrul Armatei a IV-a Transilvania, având în subordine 22 ofițeri, 5 maiștri militari, 7 subofițeri, 2 oameni din personalul militar civil, 285 gradați și soldați. Divizia respectivă a trimis la Timișoara Batalionul de infanterie pe transportor auto blindat (TAB) din cadrul Regimentului Regimentul 19 Mecanizat Arad. Potrivit jurnalului de luptă, în perioada 17-22 decembrie 1989 Eugen Bădălan a coordonat acțiunile regimentului dislocat la Timișoara. În raza de acțiune a dispozitivelor în care se aflau militari din cadrul Regimentului 19 mecanizate Arad (Piața Libertății-Piața 700, Calea Aradului, Calea Girocului-Complexul studențesc, Calea Șagului-Piața Maria-Tudor Vladimirescu) au murit împușcați 20 de oameni, iar alți 47 au fost răniți.

11. Remus Truică — Ordinul Serviciul Credincios, în grad de Cavaler, 2004

— 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei, pentru abandon de familie și răpire internațională de copii și obligarea acestuia să înapoieze minorele la reședința obișnuită a copiilor din Saint Martin, Franța, la mama acestora, hotărâre pronunțată de Tribunalul București în 25.11.2011 (dosar 64634/3/2011), rămasă definitivă în 05.06.2012 prin decizia pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul 64634/3/2011 (1307/2012). Remus Truică a fost secretar de stat la Cancelaria Primului-Ministru Adrin Năstase până în 20.12.2004. În prezent este judecat, alături de alți inculpați, pentru constituire de grup infracțional organizat, trafic de influență și spălare de bani, ambele în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu și dare de mită, alături de alți inculpați, în dosarul ‘Ferma Băneasa’, de către Curtea de Apel Brașov (dosar 345/64/2015), în arest la domiciliu în perioada 11.12.2015-23.05.2016 (dosarele 667/64/2015, 716/64/2015, 60/64/2016, 153/64/2016, 240/64/2016, 305/64/2016), iar apoi sub control judiciar.

12. Sergiu-Tudor Medar — Ordinul Steaua României, în grad de Ofițer, 2000

— 1 an închisoare pentru participație improprie la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial și 2 luni închisoare pentru participație improprie la infracțiunea de fals intelectual, ambele condamnări în dosarul ‘Case pentru generali’. Cele două condamnări au fost contopite, rezultând o pedeapsă de 1 an închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 1 an închisoare pe un termen de încercare 3 ani, hotărâre pronunțată de ÎCCJ-Secția Penală în 23.03.2015 (dosar 4426/1/2013), rămasă definitivă în 24.05.2016 prin decizia ÎCCJ-Complet de 5 judecători (dosar 3301/1/2015). Inculpatul a fost obligat la plata de despăgubiri civile către Ministerul Apărării Naționale. Între 1999-2005, Sergiu Medar a fost șef al Direcției de Informații Militare, la 03.10.2005 a fost numit director general la Direcția Generală de Informații a Apărării, iar la 25.11.2005 a fost numit de către președintele Traian Băsescu consilier prezidențial pentru apărare și securitate națională, devenind șef al Comunității Naționale de Informații și membru al Consiliului Suprem de Apărare a Țării, până la 15.03.2007, când a fost eliberat din funcție.

13. Corneliu Dobrițoiu — Ordinul Steaua României, în grad de Ofițer, 2000

— 1 an închisoare pentru participație improprie la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial și 2 luni închisoare pentru participație improprie la infracțiunea de fals intelectual, ambele condamnări în dosarul ‘Case pentru generali’. Cele două condamnări au fost contopite, rezultând o pedeapsă de 1 an închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 1 an închisoare pe un termen de încercare 3 ani, hotărâre pronunțată de ÎCCJ-Secția Penală în 23.03.2015 (dosar 4426/1/2013), rămasă definitivă în 24.05.2016 prin decizia ICCJ-Complet de 5 judecători (dosar 3301/1/2015). Inculpatul a fost obligat la plata de despăgubiri civile către Ministerul Apărării Naționale. Corneliu Dobrițoiu a fost ministru PNL al apărării în guvernul Ponta 1.

14. Corneliu Duță — Ordinul Steaua României, în grad de Ofițer, 2000

— 1 an și 2 luni închisoare pentru participație improprie la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial și 2 luni închisoare pentru participație improprie la infracțiunea de fals intelectual, ambele condamnări în dosarul ‘Case pentru generali’. Cele două condamnări au fost contopite, rezultând o pedeapsă de 1 an și 2 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 1 an și 2 luni închisoare pe un termen de încercare 3 ani și 2 luni, hotărâre pronunțată de ÎCCJ-Secția Penală în 23.03.2015 (dosar 4426/1/2013), rămasă definitivă în 24.05.2016 prin decizia ÎCCJ-Complet de 5 judecători (dosar 3301/1/2015). Inculpatul, general (r), a fost obligat la plata de despăgubiri civile către Ministerul Apărării Naționale.

15.Gheorghe Bucur — Ordinul Steaua României, în grad de Cavaler, 2004

— 2 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru complicitate la cumpărare de influență, hotărâre pronunțată în apel de ÎCCJ-Complet de 5 judecători în 10.03.2014 (dosar 1755/1/2013) care a modificat sentința ICCJ-Secția Penală din 02.03.2012 (dosar 3948/1/2008), ce dispunea suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani.

Notarul Gheorghe Bucur, fost judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție și fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a primit o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare cu executare pentru complicitate la cumpărare de influență într-un dosar privind fraudarea concursului pentru procurori șefi, în care au fost judecați și procurorii Eugen Cojocaru, Georgeta Gabriela Ghiță, Sterian Guli și Gheorghe Dumitru și judecătorul Gheorghe Cerbeanu. Procurorul Eugen Cojocaru a cerut în noiembrie 2007 de la procurorul Gheorghe Dumitru suma de 50.000 de euro, oferindu-se să-și traficheze influența asupra membrilor Comisiei de examinare a concursului pentru funcții de procurori șefi, ca să-i convingă să-l ajute pe procurorul Dumitru să promoveze ca procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești. Procurorul Gheorghe Dumitru a fost ajutat și de Gheorghe Bucur, căruia în intervalul octombrie-noiembrie 2007 i-a dat mai multe bunuri (băuturi alcoolice, vin și whisky), pentru ca Bucur, prin influența pretinsă asupra unor membri ai CSM, să-i determine să intervină la Comisia de examinare în favoarea candidatului la postul de procuror șef în Argeș. De altfel, Bucur a și cărat șpaga de 15.000 euro dinspre procurorul Gheorghe Dumitru spre Eugen Cojocaru.

16. Mihai Necolaiciuc — Ordinul Steaua României, în grad de Cavaler, 2000

— 4 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de utilizare în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice (deturnare de fonduri), hotărâre pronunțată în 17.10.2014 de Curtea de Apel București (dosar 20889/299/2011) care a modificat sentința de achitare a Judecătoriei Sectorului 1 din 07.01.2014. Din pedeapsă s-a scăzut intervalul 17.06.2009-18.10.2011 petrecut de Necolaiciuc în arest preventiv, astfel că în iulie 2015 a fost eliberat condiționat. Anterior a fost fugar, ascunzându-se câțiva ani în Statele Unite, unde a fost capturat în iunie 2009 și extrădat în 2011. Mihai Necolaiciuc, fost director general al SNCFR SA, împreună cu Viorica Olaeru, directorul Directiei Economice a SNCFR SA au fost trimiși în judecată de către DNA în mai 2011, sub acuzația că în intervalul decembrie 2001-ianuarie 2003 și-au încălcat atribuțiile de serviciu și au utilizat peste 8,6 milioane lei (2.755.000 euro), provenită dintr-un credit acordat de catre BEI, în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, cei doi directori ignorând clauzele respectivului contract de împrumut. Necolaiciuc mai este judecat în alte dosare penale.

17. Dorinel Mihai Mucea — Ordinul Steaua României, în grad de Cavaler, 2004

— 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a), b) și g) Cod penal, pentru constituire a unui grup infracțional organizat și 1 an și 6 luni închisoare pentru divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice. Cele două condamnări au fost contopite, rezultând o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea unor drepturi, ca pedeapsă accesorie, fiind dedusă din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 28.11.2006 la 23.01.2007, hotărâre pronunțată în 27.01.2015 în ‘Dosarul privatizărilor strategice’ de ÎCCJ-Complet de 5 judecători (dosar 672/1/2014), care a modificat sentința ÎCCJ-Secția Penală din 03.12.2013 (dosar 2816/1/2009), ce dispunea o pedeapsă de 6 ani închisoare și 5 ani interzicerea unor drepturi ca pedeapsă complementară. Alături de Dorinel Mihai Mucea, fost adjunct al șefului Oficiului Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI) din Ministerul Economiei și Comerțului, au mai fost condamnați, între alții, Nagy Zsolt, fost ministru al comunicațiilor și tehnologiei informației (4 ani închisoare), Ioan Codruț Șereș, fost senator PC și fost ministru al economiei și comerțului (4 ani și 8 luni închisoare). Șereș a fost condamnat ulterior și la 4 ani de închisoare cu executare pentru favorizarea infractorului, în dosarul Hidroelectrica în 29.02.2016, de către ICCJ-Complet 5 judecători (dosar 3095/1/2014). Mucea și acoliții săi au fost trimiși în judecată în martie 2009 de către DNA sub acuzațiile de constituire a unui grup infracțional organizat cu caracter transnațional și spionaj, aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat cu caracter transnațional și trădare prin transmitere de secrete. Aceștia au fost acuzați că au derulat activități ilicite cu caracter penal derulate în legătură cu privatizarea SC Electrica Muntenia Sud, vânzarea a 8% din acțiunile Petrom, privatizarea/restructurarea SC Romaero SA București și SC Avioane SA Craiova, administrate de OPSPI și a CN Poșta Română din portofoliul Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, consultanță în vederea privatizării SN Radiocomunicații SA, precum și selectarea prin licitație a consultantului internațional pentru listarea la bursă a 46% din acțiunile statului SC Romtelecom SA, acțiuni aflate în portofoliul MCTI.

1 COMENTARIU

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.