Daca am face o radiografie a ultimelor zile, am putea spune, fara sa exageram, ca Romania a purtat doua razboie, unul terestru, in Golf, unde participam cu un detasament de decontaminare chimica, si unul diplomatic, pe -frontul- Paris-Berlin, unde ministrul de externe, Mircea Geoana, si premierul Adrian Nastase au incercat sa restabileasca noi punti de legatura cu prietenii traditionali europeni. Grea misie, vorba lui Nenea Iancu, atat pentru ministrul de externe, cat si pentru seful guvernului. Decizia Romaniei de a sprijini, neconditionat, coalitia anglo-britanica in ofensiva din Irak ne-a pus intr-o pozitie destul de delicata fata de Franta si Germania, care au militat pentru o rezolvare diplomatica a conflictului. Parisul, prin vocea presedintelui Chirac, ne-a sanctionat imediat, acuzandu-ne ca -am ratat o buna ocazie de a tacea-. Nici Germania n-a fost prea incantata de optiunea Romaniei, insa nu si-a exprimat nemultumirea la fel de dur ca Franta, dand dovada de mai multa diplomatie. Acesta este poate si motivul pentru care premierul Nastase a fost primit destul de bine in Germania, cancelarul Gerhard Schroder confirmand in contextul intalnirii ca relatiile dintre cele doua tari au ramas -intacte-, adica excelente, si ca Germania este interesata, in continuare, sa investeasca in Romania. Era de asteptat. Romania este o piata buna atat pentru Germania, cat si pentru Franta, care, desi ne-a urecheat pentru pozitia adoptata fata de razboiul din Golf, are interese economice destul de mari in tara noastra si nominalizam aici numai cateva investitii strategice: Grupul Dacia Renault, Eurocopter, Lafarge, BRD-Societe Generale. In fond, o suparare, oricat de mare ar fi ea, are un leac, iar intr-o lume pragmatica asa cum este a noastra, banul sterge orice lacrima. De altfel, si in contextul vizitei lui Mircea Geoana la Paris, pe langa schimbul de amabilitati de genul -Franta va sprijini in continuare eforturile Romaniei de intrare in NATO si UE-, s-a insistat pe schimburile comerciale dintre cele doua tari si pe volumul investitiilor franceze in Romania. Ramane insa de vazut care este pretul animarii acestei vechi prietenii. Si unde mai pui ca nu doar francezii trebuie impacati. Nu cu mult timp inainte de a pleca spre vest, diplomatii romani au fost nevoiti sa faca fata unui alt prieten vechi, dar de la rasarit, si el nemultumit de afinitatea noastra pentru americani, dar care s-ar arata destul de iertator daca ar pune mana pe distributia de gaze si cea de petrol din Romania. Intentie exprimata fara multe menajamente chiar de premierul rus, Mihail Kasianov, cu ocazia vizitei la Bucuresti. Dar asta nu ne mira. Si intrarea in NATO, si integrarea in UE, si chiar pacea au un pret. Romanii au platit, ani de-a randul, tribut marilor imperii. Nu s-a schimbat mai nimic in aceasta privinta. Numai ca acum birul se cheama afacere, investitie sau mai cine stie cum. Aceasta este soarta noastra si a tuturor popoarelor mici care se afla la rascrucea marilor puteri. De altfel, si cu oamenii se intampla acelasi lucru, unul este mai inalt, mai puternic, altul mai scund, mai pipernicit. Cel puternic va fi tentat, intotdeauna, sa-l intimideze pe cel pricajit, pentru a obtine un anumit avantaj sau doar pentru a se asigura ca detine suprematia. Exista totusi o compensatie in toate. Dumnezeu le-a dat celor fara putere inteligenta si rabdare pentru a se putea apara si, de ce nu, chiar pentru a invinge. Romania nu trebuie sa uite niciodata acest lucru.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane