Home Special UE sporeste masurile de securitate pe piata de capital

UE sporeste masurile de securitate pe piata de capital

DISTRIBUIŢI

Comisia Europeană impune noi condiţii privind informaţiile pe care trebuie să le cuprindă documentele ce însoţesc transferurile de bani, pentru a se asigura că nu ajung să finanţeze organizaţiile teroriste. Regulamentul CE 1781/2006 stabileşte noi reguli referitoare la transferurile de fonduri, vizand creşterea gradului de securitate în interiorul spaţiului comunitar.

Stalele membre au obligaţia de a-şi alinia legislaţia naţională la prevederile Regulamentului CE 1781/2006, în caz contrar riscand sancţiuni de la 15 decembrie 2007. Pană la 14 decembrie a.c., ţările din blocul comunitar sunt obligate să notifice Comisia cu privire la instituţile implicate în lupta antitero şi împotriva spălării banilor. Comisia şi-a propus ca pană la sfarşitul lunii decembrie 2011 să prezinte Parlamentul şi Consiliului European un raport complet privind stadiul implementării măsurilor cuprinse în regulamentul, precum şi efectele acestora asupra spaţiului comunitar şi internaţional.

Prevederile Regulamentului CE 1781/2006 nu se aplică transferurilor realizate prin intermediul telefoanelor mobile sau al dispozitivelor informatice, dacă acoperă servicii pre-plătite sau nu depăşesc 150 euro. Totodată, dacă plătitorul are un acord de plată cu un furnizor de servicii financiare pentru bunuri şi servicii sau poate fi identificat pe baza unui cod unic, tranferurile efectuate sunt exceptate de la prevederile Regulamentului.

Flexibilitate pentru ATM

Fluxurile de bani -murdari- pot afecta stabilitatea sectorului financiar şi al pieţei unice şi pot ajunge să finanţeze activităţile grupărilor teroriste, întrucat libera circulaţie a capitalului în spaţiul intracomunitar poate facilita spălarea banilor şi transferul unor fonduri importante în conturile acestora. Situaţia a intrat în atenţia forurilor europene mai ales după atentatele de la 11 septembrie 2001 de la World Trade Center din Statele Unite şi cele de la Madrid, din mai 2004, accentuandu-se necesitatea de a spori măsurile de securitate în domeniu. Pentru a preveni finanţarea activităţilor teroriste, legislaţia UE a fost modificată. Prevederile Regulamentului nu se aplică transferurile care prezintă un risc redus de a ajunge în conturile organizaţiilor teroriste, respectiv retragerea de numerar de la terminalele bancare (ATM), debitele directe, plăţile efectuate pentru acoperirea taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat, amenzile, precum şi transferurile în care atat plătitorul cat şi cel care urmează să încaseze plata oferă servicii financiare de acest tip.

Securitatea datelor declarate, garantată

În statele în care se aplică o derogare de la prevederile regulamentelor UE privind plăţile electronice pot fi exceptate de la supraveghere specială plăţile electronice, întrucat fluxul de bani poate fi urmărit în funcţie de plătitor. Pentru a echivala riscurile aferente şi pentru a nu impune un control prea strict privind cerinţele de identificare, obligaţia de a verifica informaţiile oferite de plătitor trebuie îndeplinită doar în cazul în care suma depăşeşte 1.000 euro şi banii nu provin dintr-un cont. În cazul transferurilor efectuate dintr-un cont, furnizorii de servicii de plată nu sunt obligaţi să controleze informaţiile cuprinse în documentele aferente. Dacă se efectuează mai multe transferuri de către un singur plătitor, care totalizează peste 1000 euro, atunci informaţiile trebuie verificate. Datele adunate în aceste situaţii se stochează, însă nu pot fi folosite în scopuri comerciale.

Prevederile de faţă nu se aplică în cazul în care plătitorul retrage bani din contul propriu sau dacă tranzacţia face obiectul unui acord de plată direct în cont, cu condiţia existenţei unic de identificare care să permită urmărirea banilor.

Intermediarii pot refuza tranzacţia

Pentru a permite autorităţilor implicate în lupta împotriva spălării banilor şi finanţării grupărilor teroriste să urmărească sursa fondurilor utilizate de acestea, transferurile efectuate în afara spaţiului comunitar trebuie însoţite de documentaţie completă. Autorităţilor trebuie să li se asigure acces complet la aceste documente doar în scopul prevenirii, investigării şi combaterii spălării banilor şi finanţării activităţilor teroriste. Pentru transferurile efectuate de un singur plătitor către mai multe părţi din afara Comunităţii, informaţiile asupra acestuia trebuie să fie detaliate. Furnizorului de servicii financiare îi revine sarcina de a implementa sisteme care să-i permită verificarea datelor raportate de plătitor şi identificarea informaţiilor lipsă. Deoarece cele mai mari riscuri ca banii să ajungă în buzunarele terorişti le prezintă transferurile anonime, furnizorii trebuie să evite şi să soluţioneze situaţiile în care apare lipsa unor informaţii cerute de legislaţia europeană în vigoare şi să le raporteze autorităţilor responsabile. Totodată, dacă există suspiciunea că banii ajung în buzunarele cui nu trebuie, furnizorul poate refuza efectuarea transferului. Documentele trebuie arhivate, pentru a putea fi puse la dispoziţia autorităţilor.

Facilităţi pentru caritate

Forurile de la Bruxelles recomandă statelor membre să-i excepteze de la completarea unei documentaţii stufoase pe cei care fac, pe teritoriul statului respectiv, transferuri de fonduri reprezentand donaţii în sumă de pană la 15 euro. Derogarea se poate aplica şi organizaţiilor non-profit, caritabile, religioase, educaţionale, ştiinţifice etc., însă respectand limitele de prudenţialitate, pentru a nu face din acestea un paravan al teroriştilor, mai ales că se bucură de numeroase facilităţi în statele UE şi atrag fonduri importante. Orice derogare de la prevederile acquis-ului comunitar trebuie notificată Comisiei Europene.

Documentele care însoţesc transferurile de bani trebuie să conţină numele, adresa şi numărul de cont al plătitorului. În locul adresei, ca date de identificare, pot fi trecute data şi locul naşterii sau codul numeric personal. În cazul în care plătitorul nu are un număr de cont, furnizorul de servicii financiare îl poate înlocui cu un cod unic de înregistrare care să permită urmărirea tranzacţiei. Înainte de efectuarea acesteia, furnizorul trebuie să verifice veridicitatea datelor declarate de plătitor, apeland la o sursă de încredere independentă.

Obligaţiile furnizorului de servicii financiare

Pentru a permite verificarea informaţiilor oferite de plătitor, furnizorul de servicii financiare trebuie să se asigure că acesta a completat documentele lizibil şi că datele conţinute sunt conforme cu realitatea. Dacă se constată lipsa unor informaţii considerate ca necesare, iar plătitorul nu le poate pune la dispoziţia furnizorului în termenul specificat, acesta poate refuza tranzacţia. În cazul în care unul dintre furnizorii implicaţi în transfer nu dispunde de sistemele tehnice necesare pentru a pune imediat la dispoziţia celuilalt datele solicitate despre plătitor, are obligaţia de a se achita de această sarcină în termen de trei zile lucrătoare de la primirea solicitării. Datele obţinute se păstrează pe o perioadă de cinci ani.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.