Mulți istorici sunt de părere că soții Ceaușescu nu ajungeau tirani de temut, dacă atitudinea celor din jurul lor nu le-ar fi încurajat pornirile dictatoriale. Poporul îi adula sub presiunea aparatului represiv al Securității. Sistemul copiat din Est funcționa perfect. Însă și Vestul s-a purtat cu mănuși, dacă e să luăm în calcul faptul că Charles de Gaulle l-a decorat pe Nicolae Ceaușescu cu „Legiunea de Onoare“, iar vizita cuplului dictatorial în Marea Britanie a fost una „încununată de succes“. În cadrul acesteia, Elena Ceaușescu a avut parte de veritabile ceremonii ca „savant de renume mondial“ ce era, conferindu-i-se calitatea de membru de onoare al Institutului Regal de Chimie și titlul de „Profesor Honoris Causa“ al Institutului Politehnic. Pe lângă faimoasa plimbare cu caleașca regală împreună cu Regina Elisabeta a II-a, lui Ceaușescu i s-a lansat și o carte în limba engleză, din „gândirea lui creatoare“. Tot atunci, liderul Partidului Laburist, David Steel, i-a dăruit un pui de labrador negru, botezat Corbu pentru culoarea lui.
Tovarășa, geloasă pe Tovarășul Corbu
E știut că multe animale împrumută din comportamentul stăpânilor. Corbu a devenit repede un labrador megaloman, cu o ținută majestuoasă, devenind primul sfetnic, un fel de prim consilier. Prezent la piciorul fotoliului la întâlnirile importante pe care stăpânul său le avea, părea să înțeleagă tot.
Într-o biografie a dictatorului scrisă de austriacul Malte Olschewski, autorul menționează: „Câteodată, Ceaușescu le cerea în glumă colaboratorilor lui să i se adreseze câinelui cu Tovarășe Corbu! Pentru cei mai mulți funcționari deprinși cu multe ciudățenii, această glumă întrecuse orice măsură. Îndată ce zăreau câinele, ei dispăreau tiptil. Însă Cornel Burtică, ministrul Comerțului Exterior și soțul surorii Elenei Ceaușescu, se pare că a stat deseori în poziție de drepți în fața Tovarășului Corbu“.
Mângâierile permanente primite de Corbu din partea stăpânului provocau și soției crize de gelozie, care ajungeau până la isterie. Declarațiile Vioricăi Paraschivescu, servitoare timp de 17 ani în casa Ceaușescu, sunt credibile:
„ – Nicule, de-acu’ înainte să te culci cu potaia, cu tov. Corbu al tău, el să-ți facă toate hachițele tale de bolnav la cap, că de la mine nu mai vezi nica, înțelegi, nica (arăta, cu două degete de la mâna dreaptă, încrucișate).
– Eleno, tu uiți că noi luptăm pentru cauza clasei muncitoare și a țărănimii muncitoare…
– Hai sictir, băi Nicule, scutește-mă de vrăjelile astea! Tu știi ce-a pățit Iosif Broz Tito cu nevastă-sa, știi, nu? că aia a fugit în Occident, unde a vărsat tot, nu? și mai știm noi și altele, ce crezi tu?!“
Biscuiți englezești și covoare de pluș pentru Corbu
Ceaușescu îndrăgea atât de mult patrupedul, încât, după cum scrie istoricul german Thomas Kunze, „ambasadorul român în Marea Britanie cumpăra în mod regulat biscuiți englezești scumpi pentru câini, care erau expediați în România prin poșta diplomatică“.
Și, ca orice câine de vânătoare care se respectă, Corbu era nelipsit de la escapadele vânătorești prezidențiale. La una dintre ele, într-un moment de neatenție al ofițerului veterinar care-l supraveghea, labradorul a zbughit-o din mașina de teren, fugind după ciute în direcția din care trebuia să vină vânatul. Speriat că patrupedul putea fi împușcat, Lucian Dincă, unul dintre cei care activa în sectorul Cinegetic al Nomenclaturii, a alertat participanții prin stația radio. Norocul organizatorilor și al celor din dispozitiv a fost că animalul, fiind novice la vânătoare și neobișnuit cu alergătura prin zăpada din pădure, el călcând de obicei pe covoare moi, s-a întors după câteva minute obosit, cu limba de un cot.
Eminescu și folclor autentic pentru labradori
Pentru echilibrarea relației de cuplu – atât a stăpânilor, cât și a patrupedului – lui Corbu i s-a adus o tovarășă de viață, Șarona.
Cei doi câini nu au avut nici pe departe o… viață de câine. Dimpotrivă, ei aveau onoarea de a participa, alături de stăpânii lor, de la activitățile culturale, până la cele de represiune.
„A venit aseară mama“, „Mă dusei să trec la Olt“ și „Radu mamei“, melodiile preferate ale lui Ceaușescu, erau ascultate și de patrupede, locul lor fiind mereu printre spectatori. Atmosfera de cenaclu literar-artistic este descrisă de rapsodul Alexandru Dumbravă: „Ceaușescu nu era om rău, bea și el un pahar de vin ca toată lumea și nu sărea niciodată peste cal. Stăteau câinii lui Ceaușescu, Corbu și Șarona, sub scaunele lor, nu mișcau, nu ciuleau decât urechile dar erau cu ochii pe noi. Elena Ceaușescu era cea mai severă, mereu avea ceva să-i reproșeze soțului ei, în timp ce Nicușor stătea cuminte în spatele lor și când îi venea rândul, recita poezii de Eminescu“.
Tortură supravegheată și de câini
Animalele erau nelipsite și de la anchetarea celor care îndrăzneau să înfrunte sistemul. Fostul director tehnic al Automobile Dacia își amintește că la două săptămâni de la prima grevă a muncitorilor din noiembrie 1987 a fost umflat și dus în Comitetul Central, unde a fost anchetat și brutalizat timp de 14 ore. Apoi a fost condus la Ceaușescu. În anticamera biroului lui Ceaușescu a dat nas în nas cu cei doi câini. „Bănuiesc că erau dresați, că mi-au rânjit în așa fel încât numai când i-am văzut m-am îngrozit“, mai spune Constantin Stroe, devenit șomer pe loc, în urma acestei anchete.
Medic veterinar de familie
Unul din aghiotanții lui Ceaușescu, Ioan Tălpeanu, precizează că din programul de seară al președintelui nu lipsea vizionarea unui film, asigurat de un operator preferat de la gospodăria de partid, „după care se plimba prin fața vilei până când noi, cei din escortă, îi spălam câinii pe picioare. Cei doi câini erau plimbați zilnic de stăpânii lor și de ofițerii noștri din escortă. De asemenea, exista o mașină specială cu care ofițerii din escortă îi plimbau zilnic câinii, pe care îi ingrijea medicul veterinar Tudoran Ion, căruia i se atribuise o locuință la circa 300 metri de reședință, pe strada Tolstoi“.
Nici descendenții celor două patrupede nu au dus-o mai rău, ei fiind dăruite lui Postelnicu Tudor, Bobu Emil, Neagoe Marin (fostul șef al Direcției a V-a), Ana Mureșan, Nicolae Constantin și alții. Același medic îi îngrijea și pe aceștia. Ca un bun iubitor de animale, dictatorul se interesa permanent de ei.
Mobilă Ludovic pentru javre
„Lui Nicolae și Elenei Ceaușescu le plăceau obiectele lucrate și împodobite până la extrem. Dormitorul celor doi era stil Ludovic al XIV-lea, aurit în întregime, din care, totuși, nu lipseau canapelele celor doi câini, Corbul și Charonne“, spune și arhitectul Camil Roguski, în cartea sa „Ceaușescu – Adevăruri interzise“. Astfel de banchete au fost dispuse și la Foișorul Nou din Sinaia, unde dictatorul nu a înnoptat însă niciodată.
Pentru că Tovarășa dormea separtat de Ceaușescu, iar deplasările sale nocturne erau simțite de jivine, se pare că, prin ’83, le-a pus gând rău. Mama Omida, vrăjitoarea nevioletă la acea vreme, a aflat într-una din vizitele clientei sale că Sinistra plănuise să scape de animale, sub pretextul că spărgeau vazele din casă. Din fericire, planul nu a fost îndeplinit cu 180%, cum se obișnuia în alte domenii.
Și câinii fac istorie, nu-i așa?
Vila lui Ceaușescu de la Olănești, finalizată la sfârșitul anului 1989, denumită astăzi Palatul Olănești, care aparține Regiei Protocolului de Stat, este un obiectiv turistic și se poate vizita. Aurul a fost înlocuit cu ipsos dat cu bronz, cabinetele 1 și 2 au ușa secretă „de comunicare“. Arhitecții s-au străduit să păstreze interioarele preferate ale dictatorilor, cu covoare lucrate manual și șemineuri și au amplasat în anticamera dormitoarelor de la etaj o canapea pentru cei doi câini, Corbu și Șarona. E o dovadă că și animalele de companie pot intra în cartea de istorie.
Sfârșit tragic pentru toți
De curând, Florin Marinescu, una din gărzile de corp ale lui Ceaușescu, relata în presă că în zilele care au urmat fugii soților Ceușescu, el a rămas să păzească Palatul Snagov, unde se aflau și cei doi câini preferați ai dictatorului. Acesta susține că cei doi câini „au murit de foame. Nu mâncau decât din mâna lui Nicolae. Nu am reușit să-i facem să mai pună gura pe mâncare“.
Și fără nicio legătură cu cei doi labradori, ultimele cuvinte ale soților Ceaușescu au fost: „Nu ne puteți omorî ca pe niște câini“. Și totuși, s-a putut!
