Aglomeraţia, stresul, programul încărcat, toate ne afectează sănătatea. Despre degradarea creierului în lumea stresantă în care trăim a vorbit, la emisiunea Perfect Imperfect de la TVR, prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea de la Facultatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila şi medic primar neurochirurg.
“Forța celulelor nervoase se bazează pe legături. Aceste legături se numesc sinapse. Și atunci celulele care au foarte, foarte multe legături, și cu cât un om este mai deștept își dezvoltă cât mai multe legături în creieraș, funcționează în toate direcțiile: primești o informație, cauți toate răspunsurile, le dai imediat, spontaneitate. Acest creier funcţionează prin sinapse, care au un chimism. Cu cât tragem mai mult de acest chimism, el nu are timp să se refacă. (…) Pas cu pas, nu vă repeziţi să le faceţi pe toate odată, nu o să reuşiţi, o să clacaţi!. A apărut din cauza aceasta şi sindromul de epuizare nervoasă burn-out. Mai dai un telefon, mai vine și bunica să-ți spună ceva…”
Întrebat cum ne dăm de seama dacă avem sindromul burn-out, profesorul a răspuns:
„În familie pot să apară supărări, sunt elementele de la serviciu pe care le punem la suflet. Unde ai ajuns, vrei să faci repede totul. Plecând de la epuizarea creierului şi plecând de la faptul că nu reuşim să facem faţă la toate aceste solicitări, un element pe care îl avem este acest telefon, care este o unealtă foarte bună, un rău necesar, ca şi automobilul, ca şi avionul. Toată problema este să nu fie în exces”, a precizat profesorul Alexandru Vlad Ciurea.