Cand porneste un post nou de televiziune, omul din fata micului ecran este asaltat de chipuri dintre cele mai placute, vorbe mieroase, complimente si temenele. Crainicii (ei – atleti adusi direct de la Olimpiada, ele – premiante ale concursurilor Miss) zambesc atat de larg, incat zici ca acusi-acusi se decapiteaza. Cantaretele afiseaza decolteuri care ar determina un calugar tibetan sa se inscrie la preselectia pentru -Vara ispitelor-, iar moderatoarele sunt de cate cinci, ba chiar sase ori femei.
Dar si posturile cu vechime inca tin stindardul sus. Cat de obosite sunt vedetele zilelor noastre, tot mai gasesc prin buzunarele buzelor o firimitura de zambet pentru telespectator, iar unii chiar incearca o gluma, un banc, o gafa, ceva de ras.
Nasc insa si la romani posturi care si-au propus, ca un soi de exorcizare, sa se lepede de aceste manifestari ipocrite, sa nu-i mai tot caute-n coarne acestui dificil ins care este telespectatorul si chiar, spre binele lui, sa-l caleasca, tratandu-l cu o oarecare severitate.
O astfel de aparitie este duduia pe care nu stim cine (daca am sti, l-am implora sa o ierte) a pedepsit-o sa asculte telefoanele telespectatorilor la relativ nou-nascutul cu probleme -OTV-. Iti da impresia ca trecea, saraca, pe-acolo si un coleg a pacalit-o sa-i tina locul pentru cateva minute. Iar acum s-a facut noapte si George nu mai vine.
Suna din nou telefonul. Fata, ca o zana pe vremuri buna, acum pe cale sa devina rea, se incrunta amarnic, exersand ridurile fruntii. Si spre cine te incrunti, de fapt, cand te incrunti spre camera? Spre telespectatorul in pijama.
Duduia nu zice mai nimic, in vreme ce interlocutorul de la celalalt capat al firului isi varsa naduful. Poate ca este foarte politicoasa sau poate doar socata de ce aude. Cert este ca ea se incrunta din ce in ce mai tare. -Sunt o multime de prosti in tara asta, zice omul de la telefon, care cred ca la revolutie Securitatea si-a facut bagajele si-a plecat…- Zana ridurilor de la -OTV- e perplexa. Cum adica -o multime de prosti-? Nu stie daca e cazul sa-i zica vreo doua mitocanului. Dar nu spune nimic, ceea ce inseamna din nou: ori ca nu se simte vizata, ori ca nu vrea sa strice, vorbind, buna impresie pe care ne-a lasat-o tacand.
Ea continua sa se incrunte, astfel ca, la un moment dat, de atata incruntat se pliaza si dispare sub masuta la care fusese instalata, in vreme ce telefoanele curg…
