România are o bogată tradiţie în gimnastică şi o colecţie impresionantă de medalii obţinute, de-a lungul anilor, de campioni deveniţi repere în lumea întreagă. De la prima ediţie a Campionatelor Europene (Bucureşti, 1957) şi până la Berna 2016, România a obţinut 147 de medalii la feminin şi 57 în competiţiile masculine. Pe podiumul de premiere al competiţiei feminine au urcat 32 de gimnaste, cele mai multe medalii de aur fiind cucerite de Nadia Comăneci – 9, Sandra Izbaşa și Cătălina Ponor – câte 7, Simona Amânar – 6, Gina Gogean, Larisa Iordache și Daniela Silivaş – 5, Lavinia Miloşovici – 4. În ceea ce priveşte medaliile obţinute la întrecerile masculine, pe podiumul de premiere au urcat 8 gimnaşti, cele mai multe titluri fiind obţinute de Marian Drăgulescu (9), Marius Urzică (5), Ioan Suciu (4), Dan Potra şi Flavius Koczi (3).
Pentru prima dată în istoria Europenelor de Gimnastică, TVR va difuza, în direct, atât concursul propriu-zis, cât şi antrenamentele oficiale şi calificările competiţiei. Astfel, începând din 17 aprilie, iubitorii sportului vor avea parte de 3.000 de minute dedicate gimnasticii – sportul olimpic favorit al românilor*.
Timp de o săptămână, în fiecare zi, pe canalele TVR vor fi difuzate, în medie, câte şapte ore de emisie de la Campionatele Europene de Gimnastică Artistică Petrom, Masculin & Feminin – ediţia 2017: transmisiuni de la antrenamente şi concurs, emisiuni speciale, dezbateri şi analize din studioul amenajat la etajul 3 al Sălii Polivalente din Cluj, interviuri, imagini din locaţiile amplasate în diverse puncte ale sălii, zona mixtă, VIP, zona sportivilor, fan zone, din oraş etc.
În plus, TVR va transmite în direct, chiar de la locul desfăşurării evenimentului – studioul Polivalentei clujene începând cu 17 aprilie, ora 7.00, programul 1 Matinal, pe TVR 1, cu Dorin Chioţea şi Maria Linda, cu informaţii dedicate celui mai mare eveniment sportiv din România în 2017.
După matinal, ştafeta transmisiunilor va fi preluată, după prânz, de jurnalistul Costin Deşliu şi de multipla campioană Andreea Răducan, care vor fi gazdele studioului de la Cluj, de unde vor realiza mai multe intervenţii de-a lungul zilei.
TVR –ca official broadcaster al evenimentului – va transmite în direct Ceremonia de deschidere, evoluţiile din concurs dar şi emisiuni speciale, dezbateri şi analize din studioul amenajat chiar în Sala Polivalentă din Cluj (detalii la goo.gl/4KWr2i)
Iată programul transmisiunilor directe, în intervalul 19-23 aprilie, la TVR 2 şi TVR HD.
Miercuri, 19 aprilie
13.00 – Studio Gimnastică artistică. Comentatori:Costin Deşliu, Monica Roşu, Andreea Răducan
14.00 – Calificări masculin. Subdiviziunea 2. Comentator Alina Alexoi
16.40 – Studio Gimnastică artistică. Comentatori:Costin Deşliu, Monica Roşu, Andreea Răducan
17.00 -Ceremonia de deschidere. Comentator Alina Alexoi
18.00 – Calificări masculin. Subdiviziunea 3. Comentator Alina Alexoi
20.40 – Studio Gimnastică artistică. Comentatori:Costin Deşliu, Monica Roşu, Andreea Răducan
Joi, 20 aprilie
13.00 – Studio Gimnastică artistică. Comentatori:Costin Deşliu, Monica Roşu, Andreea Răducan
13,30 – Calificări feminin. Subdiviziunea 2. Comentator Alina Alexoi
15.30 – Studio Gimnastică artistică. Comentatori:Costin Deşliu, Monica Roşu, Andreea Răducan
16.00 – Calificări feminin. Subdiviziunea 3. Comentator Alina Alexoi
18.00 – Studio Gimnastică artistică. Comentatori:Costin Deşliu, Monica Roşu, Andreea Răducan
18.30 – Calificări feminin. Subdiviziunea 4.Comentator Alina Alexoi
20.30 – Studio Gimnastică artistică. Comentatori:Costin Deşliu, Monica Roşu, Andreea Răducan
Vineri, 21 aprilie
12.30 – Studio Gimnastică artistică. Comentatori:Costin Deşliu, Monica Roşu, Andreea Răducan
13.00 – Concurs individual compus masculin. Ceremonia de premiere Comentator Alina Alexoi
16,00 – Studio Gimnastică artistică. Comentatori:Costin Deşliu, Monica Roşu, Andreea Răducan
17,00 Studio Gimnastică artistică. Comentatori:Costin Deşliu, Monica Roşu, Andreea Răducan
17.30 – Concurs individual compus feminin. Ceremonia de premiere Comentator Alina Alexoi
19.40 – Studio Gimnastică artistică. Comentatori:Costin Deşliu, Monica Roşu, Andreea Răducan
Sâmbătă, 22 aprilie
12.40 – Studio Gimnastică artistică, comentatori:Costin Deşliu, Monica Roşu, Andreea Răducan
13.30 – Finalele pe aparate (3M , 2F) şi Ceremonii de premiere. Comentator Alina Alexoi
16.50 – Studio Gimnastică artistică. Comentatori:Costin Deşliu, Monica Roşu, Andreea Răducan
Duminică, 23 aprilie
12.40 – Studio Gimnastică artistică. Comentatori:Costin Deşliu, Monica Roşu, Andreea Răducan
13.30 – Finalele pe aparate (3M , 2F) şi Ceremonii de premiere. Comentator Alina Alexoi
17.00 – Studio Gimnastică artistică. Comentatori:Costin Deşliu, Monica Roşu, Andreea Răducan
Producători: Daniela Enăchescu,Valentina Stelescu, Mihai Dionise, Cristian Oprean