Primul care a iesit la rampa, sub blitz-urile si reflectoarele presei si televiziunilor, a fost, desigur, ministrul tineretului si sportului, Georgiu Gingaras (foto, in stanga). Chiar ieri, acesta a acordat reprezentantilor a nu mai putin de 44 de cluburi din Romania, asa-numitele certificate de identitate sportiva.
-Prin acordarea acestor certificate incepe punerea in aplicare a reformei in sport, conform Legii Sportului-, a declarat, plin de mandrie si raspundere patriotica, ministrul Gingaras. El a precizat ca aceste documente certifica reorganizarea cluburilor care au devenit, astfel, persoane juridice de drept public.
Ce trebuie stiut este ca, in conformitate cu noua lor structura, cluburile vor dispune de o autonomie mai mare si nu vor mai fi subordonate direct ministerului. De asemenea, conducatorii cluburilor nu se vor mai numi presedinti, ci directori si vor avea mai mult sarcini manageriale.
Federatiile nationale pot sa nu accepte inscrierea in competitiile interne pentru cluburile care nu s-au reorganizat, ele neavand drept de vot in Adunarea Generala a federatiei la care sunt afiliate. Acesta este si motivul pentru care cluburile s-au grabit atat de tare, speriate nevoie mare ca nu cumva sa ramana fara drept de vot la alegerea noilor organe conducatoare. Cum-necum, tot e bine ca structurile sportive au mai iesit din amorteala veche de ani de zile.
Urmatoarele grupari au primit, joi, certificatul de identitate sportiva: CS Dinamo Bucuresti, CSA Steaua Bucuresti, Unirea Alba-Iulia, CSM Arad, CSM Pitesti, CS Muscelul Campulung, SC Bacau, CSM Onesti, CS Crisul Oradea, CSM Bistrita, CS Botosani, CSM Braila, CSM Calarasi, CSM Buzau, CSM Cluj-Napoca, CS Farul Constanta, CSM Sfantul Gheorghe, CS Targoviste, CSM Craiova, CSM Dunarea Galati, CS Pandurii Targu Jiu, SC Miercurea Ciuc, CS Municipal Iasi, CSM Baia Mare, CS Muresul Targu Mures, CS Ceahlaul Piatra Neamt, Clubul Atletic Roman, CS Petrolul Ploiesti, CS Orasenesc Sinaia, CS Satu Mare, CSM Armatura Zalau, CSM Sibiu, CSM Suceava, Clubul Sporturilor Tehnico-Aplicative Suceava, CS Teleorman Alexandria, CSM Timisoara, CSM Danubiu Tulcea, CS Viitorul Vaslui, CS Chimia Ramnicu Valcea, CS Unirea Focsani, CS Olimpia Bucuresti, CSS Triumf Bucuresti, Clubul Central de Sah Bucuresti si Clubul Sporturilor Tehnico-Aplicative Bucuresti.
Presedintele CS Dinamo, generalul de brigada Marcel Popescu (foto, in dreapta), a declarat ca este convins ca aceasta reorganizare inseamna un pas inainte in aplicarea reformei in sport. -Aceste certificate ne vor obliga mai mult din punct de vedere managerial, dar noi deja am realizat un plan de dezvoltare strategica in vederea Jocurilor Olimpice din anul 2004-, a spus Popescu, care a mentionat ca in cadrul Ministerului de Interne isi va pastra functia de presedinte, tot asa cum conducatorul CSA Steaua va fi comandant in raporturile cu Ministerul Apararii Nationale.
Apropo de CSA Steaua, colonelul Laurentiu Rosu, comandantul clubului, a declarat in cel mai pur stil festivist ca este foarte emotionat ca a primit certificatul de identitate sportiva, ce coincidenta!, chiar de Ziua Armatei. Plin de emotie, Rosu n-a uitat sa mentioneze cat este de bucuros pentru aceea ca membrii conduceri MApN s-au implicat in activitatea clubului si a adaugat ca, peste zece zile, va avea loc o intalnire intre reprezentanti ai ministerului si ai CSA, pentru gasirea solutiilor de redresare a sportului stelist.
Nu au primit deocamdata certificatele de identitate sportiva cluburi precum CS Rapid, CS Sportul Studentesc etc., deoarece nu au depus la MTS documentatia necesara.
In ceea ce priveste fotbalul, care este stat in stat pentru MTS, Gingaras a spus, mai timid ca altadata, ca si cluburile de fotbal trebuie sa primeasca certificate de identitate sportiva, dar ca, vezi Doamne, situatia acestora este diferita de cea a cluburilor de la alte ramuri sportive, deoarece… s-au reorganizat deja. Asta, bineinteles, in conceptia gingaresciana.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane