Lupta pentru supremația tenisului mondial în ultimii ani s-a dat între Roger Federer, Novak Djokovici și Rafael Nadal, cei trei făcând „cu rândul” în fruntea ierarhiei mondiale. O legendă a sportului mondial, Andre Agassi, a declarat, însă, că îl vede pe cel de-al treilea drept cel mai valoros din întreaga istorie, înclinând, astfel, puternic balanța în favoarea sa. „Pentru mine, Nadal este numărul unu, iar Federer numărul doi. Federer a condus timp de patru ani clasamentul ATP fără să aibă adversari pe măsură, se bătea cu Andy Roddick şi Lleyton Hewitt. Nadal este nevoit să lupte cu Federer, cu Novak Djokovici şi cu Andy Murray. Nadal a reuşit lucruri extraordinare, iar cariera sa este departe de a se fi încheiat. Pentru mine, ce a făcut Nadal este remarcabil, mai ales că a făcut toate acestea în cea mai bună perioadă a lui Federer”, a declarat Andre Agassi.
Rafael Nadal are 13 trofee de Grand Slam în palmares, față de 17, câte a câștigat Roger Federer.