Federatia Romana de Fotbal (FRF) a facut public, vineri, articolul adoptat de Comitetului Executiv, prin care vor fi sanctionate declaratiile calomnioase ale oficialilor, finantatorilor sau sponsorilor unor cluburi.
Prezentam continutul deciziei adoptate, joi, de Comitetului Executiv al FRF:
-Articol unic: Incepand cu data de 1 noiembrie 2001, in cazul in care oficiali, finantatori sau sponsori ai unui club vor face declaratii calomnioase in legatura cu activitatea fotbalistica in general, precum si referitoare la activitatea oficialilor din cadrul FRF, LPF, AJF si cluburilor, fara ca acuzatorii sa prezinte dovezi intemeiate, clubul pe care il reprezinta sau il sprijina, dupa caz, va fi penalizat cu contravaloarea in lei a sumei de minimum 5.000 de dolari SUA, la cursul zilei.
Aceste situatii vor fi analizate in exclusivitate de comitetele de urgenta ale FRF / LPF, dupa caz, acestea stabilind si cuantumul penalizarii. Recursul poate fi facut numai la Comitetul Executiv al FRF, cu achitarea unei taxe reprezentand contravaloarea in lei, la cursul zilei, a sumei de 1.000 de dolari SUA.
Neachitarea penalitatii de catre clubul in cauza, in termen de cinci zile de la pronuntarea definitiva, se sanctioneaza cu depunctarea cu un punct, la fiecare saptamana de intarziere a platii, pentru echipa clubului sanctionat-.
Dragomir s-a saturat de trivialitati
Presedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, celebrul Mitica Dragomir (in foto, alaturi de Valentin Alexandru, secretarul general al LPF), recomanda arbitrilor divizionari sa intrerupa orice partida, atunci cand una sau alta dintre galerii scandeaza trivialitati!