Cine s-ar fi gândit că în România s-ar putea afla cea mai bună luptătoare de judo din lume? Probabil nici chiar Alina Dumitru, prima medaliată a țării noastre de la Beijing, care a recunoscut că nu a putut nici să doarmă după finală. Cauza? Ciudat sau nu, se gândea la semifinală… Semifinala cu Tani Ryoko a fost mult mai grea decât ultimul act, deoarece japoneza era campioana olimpică en-titre și era considerată favorită în lupta cu românca. Astfel, ultimul act a fost, practic, o formalitate pentru Alina Dumitru, care a câștigat prin ippon în fața lui Yanet Bermoy, din Cuba.
Românca nu și-a ascuns emoțiile, plângând la imn și recunoscând că nu a avut somn după finală, adormind la ora 01:30. Totuși, aceasta s-a trezit dimineața pentru a le susține pe colegele de la gimnastică: "Le țin pumnii tuturor sportivilor. Sper să câștige cât mai mulți români medalia de aur, pentru că este un sentiment extraordinar. Doar dacă faci sport îți dai seama ce înseamnă să iei medalii".
Bellu: "Excepțional!"
Președintele Agenției Naționale pentru Sport, Octavian Bellu, s-a arătat încântat de performanțele Alinei Dumitru, fiind convins că aceasta a fost răsplătită pentru toate antrenamentele de acum și pentru toate nopțile pierdute. "După părerea mea, ce a făcut Alina Dumitru a fost excepțional. Este consacrarea de care ea avea nevoie după cinci titluri europene cucerite. Este o răsplată și pentru antrenorul ei, pentru nopțile nedormite pe care le-a avut. Alina a mers din victorie în victorie și a cucerit primul titlu olimpic pentru România", a mai spus Bellu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















