Ionel Ganea urma să devină antrenorul echipei Concordiei Chiajna, dar pe funcție a fost numit Dan Alexa, un apropiat al familiei Reghecampf. Ganea a declarat la sport.ro că Alexa la Chiajna are o relaţie intimă cu soţia lui Reghecampf și de asta a fost numit antrenor: „La Chiajna, impresarul a pus mâna pe preşedinte. Şi-a dus jucătorii acolo, îi mai dă şi preşedintelui un bonus, că ăla nu poate să trăiască numai din ce salariu are ca preşedinte acolo. Şi-a adus antrenorul care probabil o să aibă şi mutaţie pe Snagov sau unde e ea. Cu antrenorul acesta (n. red – Dan Alexa) are o relaţie mai deosebită, mai intimă…No, înţelegeţi? Se mai întâlnesc în timpul liber, se mai duc la un chef, se vizitează….”, a declarat „Ganezul”, la sport.ro. Acuzațiile lui Ganea împotriva Anei Maria Prodan au continuat: „Până acum, de când a revenit Reghe la Steaua împreună cu «impresarul anului 2016», s-au făcut transferuri proaste la echipă. S-au adus jucători pentru a umple goluri, dar singurul bun a fost Tamaş. Nu zice nimeni că a distrus echipe? Unde sunt FC Snagov, Petrolul, Săgeata Năvodari, Universitatea Cluj sau Buftea? Toate sutn distruse, iar acum se distruge şi Steaua! Ce face Reghe e conflict de interese. Nu vedeţi că joacă doar fotbaliştii care au contract cu «impresarul anului 2016»?”, a tunat Ganea.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane