Cu toate că este unul dintre puținele sporturi la care România are performanțe apreciabile la nivel mondial, în cel mai scurt timp am putea rămâne fără o echipă competitivă de gimnastică feminină. Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret vrea să schimbe Legea Sportului, cea mai importantă modificare fiind legată de primirea rentei viagere abia după împlinirea vârstei de 30 de ani. În acest moment, cei care obțineau medalii în cadrul Campionatelor Mondiale, Campionatelor Europene sau Jocurilor Olimpice erau recompensați financiar imediat după retragerea din activitate. Deoarece gimnastele au o carieră de senioare extrem de scurtă, de obicei între 16 și 18 sau 19 ani, modificarea dorită de ANST ar însemna ca sportivele să fie recompensate la mai mult de un deceniu după ce vor fi pus punct carierei. Cu toate acestea, cei care au fost medaliați în cadrul competițiilor enumerate mai sus și se retrag în acest moment, vor beneficia de renta viageră după legea care se află în vigoare acum, deci imediat după terminarea carierei. Majoritatea componentelor lotului național de gimnastică sunt tentate să se retragă acum, când sunt sigure că vor fi recompensate financiar imediat pentru performanțele obținute în trecut. În caz contrar, sportivele și-ar asuma un risc enorm, ca Parlamentul să fie de acord cu propunerea ANST, iar ele să primească renta viageră când vor împlini 30 de ani. Această situație apare, astfel, cu doar opt luni înaintea Jocurilor Olimpice de la Londra, unde echipa de gimnastică feminină este calificată. Drama acestei discipline va apărea dacă majoritatea sportivelor decid să se retragă acum din activitate, pentru a beneficia de actuala Lege a Sportului, caz în care România va rămâne, practic, fără nicio șansă la locurile fruntașe deoarece va miza exclusiv pe gimnaste fără performanțe obținute pe plan internațional. Mai exact, Cătălina Ponor (23 de ani), Sandra Izbașa (21), Gabriela Drăgoi (19), Diana Chelaru (18), Amelia Racea (17), Ana Porgras (17) și Raluca Haidu (16), au cucerit, de-a lungul carierei, medalii la CM, CE sau JO, astfel că este în interesul lor să pună punct carierei acum, când sunt sigure că vor primi renta viageră, fără a mai concura la Jocurile Olimpice din 2012.
Dată fiind situația descrisă mai sus, Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret ia în considerare revocarea acestei propuneri, deoarece, dacă primirea rentei viagere de către sportivi abia după împlinirea vârstei de 30 de ani s-ar pune în aplicare, s-ar recompensa mai degrabă retragerile premature din activitate decât performanțele.
Robert Jugravu