Liga Campionilor tine capul de afis al acestei saptamani fotbalistice, regalul oferit de cele mai galonate cluburi ale continentului programand astazi si maine meciurile etapei a treia a fazei grupelor. Pentru aceasta seara este greu de ales un derby al zilei, insa confruntarea de la Torino, Juventus – Real Sociedad, este cea mai indreptatita de a primi acest statut. Nu numai cunoscuta rivalitate italiano-iberica starneste un interes major, ci si faptul ca pe gazon se vor afla fata in fata formatiile care fac legea in grupa D, fiecare inregistrand pana acum cate doua victorii. -Batrana Doamna- porneste ca favorita, avantajul terenului avand un rol deosebit intr-o astfel de confruntare. Cu toate acestea, Lippi are destule motive de ingrijorare, deoarece nu poate conta in aceasta intalnire pe Del Piero, Nicola Legrottaglie, Fresi si Mirante, primii doi fiind piese grele in angrenajul echipei gazda. Oaspetii si-au menajat cativa titulari in partida de campionat disputata sambata, insa acest lucru i-a costat, pierzand cu 1-3 jocul de la Albacete.
Si cealalta reprezentanta a -Cizmei-, Inter, are ca obiectiv mentinerea invincibilitatii in Champions League (grupa B) si, tinand cont de valoarea lotului, milanezii sunt indreptatiti de a nu reveni cu mana goala de la Moscova. Desigur, daca vor reusi sa treaca peste atmosfera incarcata existenta in sanul gruparii italiene, dupa rezultatele modeste din competitia interna. Daca va fi asa, Vieri et comp. vor lua o importanta optiune pentru calificare, lasand in seama Arsenalului si a lui Dinamo Kiev rezolvarea problemei ocupantei locului secund. Mai echilibrata se anunta lupta in celelalte doua grupe. Un plus de atractie pentru partida programata pe taram spaniol, unde una dintre reprezentantele Hexagonului, Monaco, se deplaseaza pentru a da replica lui La Coruna. Francezii sunt considerati revelatia competitiei, in timp ce Deportivo traverseaza o perioada fasta. Ultima isprava: un sec 2-0 administrat in campionat Barcelonei, chiar pe terenul catalanilor.
PROGRAMUL ZILEI
GRUPA A: Anderlecht – Celtic Glasgow
Lyon – Bayern Munchen
Clasament: 1. Bayern Munchen, 4 p; 2. Celtic Glasgow, 3 p; 3. Lyon, 3 p; 4. Anderlecht, 1p.
GRUPA B: Dinamo Kiev – Arsenal Londra
Lokomotiv Moscova – Inter Milano
Clasament: 1. Inter Milano, 6 p; 2. Dinamo Kiev, 3 p; 3. Lokomotiv Moscova, 1p; 4. Arsenal, 1p.
GRUPA C: AEK Atena – PSV Eindhoven
Deportivo La Coruna – Monaco
Clasament: 1. Monaco, 6 p; 2. La Coruna, 4 p; 3. AEK Atena, 1p; 4. PVS Eindhoven, 0 p.
GRUPA D: Galatasaray – Olympiacos Pireu
Juventus Torino – Real Sociedad
Clasament: 1. Juventus Torino, 6 p; 2. Sociedad, 6 p; 3. Galatasaray, 0 p; 4. Olympiacos, 0 p.
– Cu exceptia meciului de la Moscova, care va incepe la ora 19.30, celelalte intalniri sunt programate de la ora 21.45