Daca n-a fost sa fie doping (cel putin pana acum), iata ca tot a aparut samanta de scandal la Salt Lake City. Iar chestiunea in cauza, generata, se pare, de brigada arbitrilor de la patinaj artistic, nu pare deloc una minora. Dimpotriva! Astfel, insasi sefa de misiune al Canadei, Sally Rehdrick, a aparut in fata presei si a contestat vehement decizia arbitrilor de a acorda titlul olimpic, in proba de perechi, rusilor Elena Berejnaia si Anton Sikharulidze! Mai neplacut este ca si spectatorii americani i-au huiduit copios pe patinatorii rusi, in vreme ce presa locala a titrat fara menajamente: -Arbitraj scandalos-!
Concret, a fost incriminata in special atitudinea unui arbitru, care se pare ca este Marie-Reine Le Gougne, din Franta. -Cred ca este pentru prima oara in istoria Jocurilor Olimpice cand se produce o astfel de eroare-, a declarat Rehdrick.
Decizia juriului a fost contestata inclusiv de spectatori, care i-au huiduit copios pe rusi, in vreme ce i-au ovationat pe canadienii Jamie Sale si David Pelletier, clasati pe locul secund. Presa locala considera ca arbitrajul probei de perechi a fost -scandalos-. Canadienii au evoluat pe melodia din filmul -Love Story-, avand un parcurs fara greseala din punct de vedere tehnic si o expresivitate deosebita, in timp ce Elena Berejnaia a ezitat la o aterizare, iar programul rusilor a fost mai slab din punct de vedere artistic. Dintre cei noua membri ai juriului, cinci au acordat primul loc rusilor, in timp ce canadienii au fost preferati de patru arbitri.
Sefa delegatiei canadiene nu e deloc in afara problemei, de vreme ce a arbitrat in patinajul artisitic timp de peste 25 de ani. -Sunt experta. Vreau ca lucrurile sa fie clare. Luni seara totul s-a clarificat pentru mine. Decizia juriului a fost un soc. M-am intrebat daca in astfel de conditii voi continua sa arbitrez-, a declarat Rehdrick infuriata de-a binelea.
Federatia Internationala de Patinaj (ISU) a anuntat, intr-un comunicat, ca va deschide o ancheta pentru a constata daca regulile de arbitraj au fost respectate la proba de perechi. ISU precizeaza ca a luat aceasta decizie ca urmare a reactiilor publicului si ale presei, dar mai ales din respect pentru opinia publica.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane