Ieri, -Casa Fotbalului- din localitatea elvetiana Nyon a gazduit tragerea la sorti a meciurilor din urmatoarea faza a competitiilor europene rezervate cluburilor. Un interes major a starnit -imperecherea- celor 16 granzi care au acces in primavara Champions League. Se poate spune ca Zeita Fortuna a intors spatele cluburilor din Bundesliga, destinandu-le ca adversare gruparile considerate la casele de pariuri principalele favorite la cucerirea trofeului: Bayern va primi replica team-ului de vis al Realului din Madrid, in timp ce Stuttgart este creditata doar cu sansa a doua in fata englezilor de la Chelsea. Cea mai usoara misiune o are AC Milan, detinatoarea celui mai ravnit trofeu continental. Delegatia milaneza nu-si dorea sa intalneasca pe Bayern sau Porto, iar asteptarile i-au fost depasite: -Diavolul- isi va incerca fortele cu modesta Sparta Praga.
Cat priveste tragerea la sorti a 16-imilor din Cupa UEFA, echipele din Turcia au avut ghinionul sa dea numai peste adversari din cele mai puternice campionate ale Europei: Italia si Spania. Una dintre cele mai interesante confruntari ale primaverii europene se anunta a fi Valencia – Besiktas. Team-ul lui Lucescu porneste ca outsider in fata uneia dintre cele mai puternice formatii din Primera. Palida consolare este ca rivala si concitadina Galatasaray, sub culorile careia evolueaza Bratu, Tamas si Ovidiu Petre, are parte de o reprezentanta a fotbalului iberic: Villareal. Celelalte ambasadoare ale fotbalului turc vor trebui sa-si joace sansa in fata unor team-uri din Il Calcio: Gaziantepspor cu liderul la zi al fotbalului din -Cizma-, AS Roma, echipa lui Cristi Chivu, iar Genclerbirligi cu Parma.
LIGA CAMPIONILOR/Optimi de finala
VfB Stuttgart (Germania) – Chelsea (Anglia)
FC Porto (Portugalia) – Manchester United (Anglia)
Real Sociedad (Spania) – Olympique Lyon (Franta)
Celta Vigo (Spania) – Arsenal Londra (Anglia)
Bayern Munchen (Germania) – Real Madrid (Spania)
Sparta Praga (Cehia) – AC Milan (Italia)
Deportivo La Coruna (Spania) – Juventus (Italia)
Lokomotiv Moscova (Rusia) – AS Monaco (Franta)
– Meciurile tur vor avea loc in zilele de 24 si 25 februarie, in timp ce returul se va disputa pe 9 si 10 martie 2004.
Cupa UEFA/Turul 3
Brondby (Danemarca) – Barcelona (Spania)
AC Parma (Italia) – Genclerbirligi (Turcia)
Benfica Lisabona (Portugalia) – Rosenborg (Norvegia)
Olympique Marseille (Franta) – Dnepr (Ucraina)
Celtic Glasgow (Scotia) – FK Teplice (Cehia)
AC Perugia (Italia) – PSV Eindhoven (Olanda)
Groclin (Polonia) – Girondins Bordeaux (Franta)
Valencia (Spania) – Besiktas (Turcia)
Galatasaray (Turcia) – Villarreal (Spania)
FC Bruges (Belgia) – Debrecen (Ungaria)
Sochaux (Franta) – Inter Milano (Italia)
Liverpool (Anglia) – Levski Sofia (Bulgaria)
Spartak Moscova (Rusia) – Mallorca (Spania)
Gaziantepspor (Turcia) – AS Roma (Italia)
Auxerre (Franta) – Panathinaikos Atena (Grecia)
Valerenga (Norvegia) – Newcastle United (Anglia)
– Prima mansa este programata pe 26 februarie, iar returul va avea loc pe 3 martie.