Cine n-a fost, sambata seara, in Giulesti, locul unde formatia pregatita de Mircea Rednic si-a dat intalnire cu… gloria pentru a treia oara de-a lungul istoriei sale, sigur are ce regreta! Nu meciul in sine a fost de neuitat, victoria visiniilor impotriva celor de la UTA intrand in tiparele firescului, cat mai ales spectacolul care a urmat, unul cu adevarat de exceptie, menit sa celebreze triumful absolut normal al Rapidului, team care, sub comanda evocatului Rednic, a fost superior tuturor formatiilor din Divizia A. Prezentat de un rapidist -suta la suta- (Florian Pittis), show-ul din Grant a amintit de cele derulate peste Ocean, mai exact in NBA. Pe Giulesti insa, entuziasmul suporterilor a atins cote incandescente, noua campioana a Romaniei primind tricourile, medaliile si, bineinteles, trofeul din partea secretarului general al LPF, Valentin Alexandru, care l-a -inlocuit- la aceasta festivitate pe Dumitru Dragomir, personaj huiduit copios de fanii feroviarilor. A fost o seara de vis! Una de povestit nepotilor, una in care focurile de artificii, parca nesfarsite si ele, vesteau tarii intregi ca fotbalul nostru are un -rege- pe care-l merita cu prisosinta: Rapid Bucuresti!
Parca niciodata n-a fost mai frumos pe Giulesti decat sambata seara, cand Rapidul, aceasta echipa -nebuna, nebuna, nebuna…-, a carei istorie tumultuoasa nu mai este cazul sa o reamintim, aceasta echipa care s-a batut cu un intreg sistem comunist, neacceptand -pactul cu diavolul-, dar care (deloc paradoxal) a gustat si din cupa infrangerii cu Ariesul Turda, ca sa ne limitam la un exemplu de notorietate, ei bine, aceasta echipa s-a incoronat pentru a treia oara: 1967… 1999… 2003…, iata bornele din istoria-i agitata si plina de intamplari cu final neasteptat.
De data aceasta, Rapid a trait o intamplare fericita, una cu final asteptat, caci titlul nu se putea opri in curtea altei adversare a visiniilor, mai ales dupa turul senzational parcurs de echipa lui Mircea Rednic. Meciul cu UTA a contat doar pentru public, care voia un succes la -incununare-, si, eventual, pentru palmares. Clasamentul fusese dat uitarii, parca se asternuse asupra-i colbul uitarii. Giulestiul a exultat la un sec 3-0, salutand fiecare gol (Bratu, Badoi si Perja) cu urale, cu celebrele -valuri- de la Coppa del Mondo, din *90, din Italia. UTA, desi s-a zbatut sa limiteze scorul, luptand cu o ardoare laudabila, n-avea cum sa reziste -tavalugului- rapidist. Aradul trece astfel tiptil spre esalonul secund, cu toate ca multi spuneau ca n-ar avea echipa asa de slaba. In fine…
A fost, asadar, intr-un Giulesti intesat de fani temperamentali, o sarbatoare de neuitat, derulata in stilul celor din baschetul profesionist nord-american, ceea ce nu poate decat sa bucure. Uite ca se pot lua si astfel de exemple.
A fost seara in care jucatorii au primit binemeritate elogii, in care publicul si-a aratat iubirea -fara de sfarsit- fata de acestia.
A fost seara lui Mircea Rednic, antrenorul care a -semnat- o performanta unica in istoria Rapidului: este singurul care a cucerit titlul atat ca jucator, cat si ca antrenor!
A fost seara lui Nelutu Sabau, probabil cel mai iubit fotbalist din Grant (ce greu este sa spui, de-acum, fost fotbalist cand vorbesti despre Motu*!), care s-a retras in plina glorie, fapt pe care il salutam, fiindca un jucator ca el merita tot ce-i mai bun. Cand n-ai trisat niciodata fotbalul, cazul lui Sabau, atunci -Fortuna- n-are cum sa te ocoleasca… Profesionist pana in maduva oaselor, Sabau lasa in urma o imagine fascinanta. Aceea a fotbalistului care, nerenuntand nici o clipa la lupta si respectandu-si intotdeauna adversarul, a razbit prin munca, talent si corectitudine. Poate fi o definitie a jucatorului profesionist, nu-i asa?
A fost seara lui George Copos, a sponsorilor, caci fara ei nimic nu ar fi fost posibil, asa cum incerca sa sugereze Florian Pittis, prezentatorul spectacolului, artistul care iubeste de-o viata culorile alb si visiniu. Si la bine, si la rau…
A fost – precum o umbra pe un chip luminos – si seara cand Mitica Dragomir a primit -calde incurajari- dinspre tribunele batranului stadion din Grant; fapt pe care, desi il intelegem, nu-l putem aproba… Bine ca Valentin Alexandru, adjunctul lui Mitica la LPF, cel care le-a inmanat giulestenilor tricourile si medaliile de campioni, are nervii tari!
A fost insa, mai presus de orice, seara suporterilor, a celor care si pe ploaie, si pe vant, si pe lapovita, si pe ger, indiferent de adversar, traiesc pentru a-si incuraja favoritii. Daca un nou titlu, al treilea, a ajuns in Giulesti, meritul este si al lor. Sau in primul rand al lor!
Marea familie visinie rade, canta si danseaza! Nu si-a facut -abonament- la glorie, dar stie s-o traiasca… Pe ea, pe clipa. Oricat ar fi de efemera.
