Am fi lipsiti de obiectivitate daca am spune, in aceste momente delicate, ca speram la cine stie ce rezultate marete ale boxerilor nostri la Campionatul Mondial din Thailanda, ca nadajduiam sa vedem vreo minune – cu alte cuvinte, cateva medalii si, daca era posibil, din cel mai pretios metal. N-am fost naivi sa credem ca promisiunile unora sau altora pot lua locul competentei autentice. Nu ne-am facut iluzii – si bine ca a fost asa! – pentru ca acum aveam mult prea multe deziluzii. In fond, cum s-a ajuns la acest veritabil dezastru, cum a fost posibil ca la o competitie de anvergura CM sa participam mai mult de… amorul artei, imbratisand parca principiile sacre ale olimpismului, ca sa-l citam pe baronul Pierre de Coubertin?
Discutabila competenta a antrenorilor, lipsa de bani si indepartarea valorilor
Era probabil imposibil ca scandalurile in lant care au -cutreierat- boxul romanesc sa ramana fara urmari. Nici un moment n-a fost liniste, poate doar cu mici exceptii, si acelea venite din… exterior: atunci cand urca in ring, dar la profesionisti, Leonard Doroftei, pentru a-si pune in joc centura de campion mondial, toti ochii erau atintiti asupra sa, iar conflictele de aici, de la Bucuresti, intrau, volens-nolens, intr-un plan secundar. Altfel, nemultumiri si, in vechiul stil pe care-l cunoastem atat de bine, -lucraturi- pe linie. S-a renuntat la un antrenor de certa valoare, l-am numit pe Francisc Vastag, a fost indepartat si Gheorghe Simion, tatal lui Dorel si al lui Marian, singurul tehnician de la lotul national care a izbutit sa-i tina in frau pe cei doi pugilisti care – nota bene! – au avut valoare, dar care acum au intrat intr-un ingrijorator si prelungit con de umbra, din care nu stim cum si cand vor iesi. Ce s-a pus in locul lui Feri si al lui Gheorghe? Tehnicieni a caror competenta poate fi lesne pusa sub semnul intrebarii – Alec Nastac, Grigore Bondavali, Petre Mihaescu. Par a fi cu mult sub nivelul lui Vastag, cel care, sa nu omitem amanuntul, a reusit totusi sa colaboreze cu Simion tatal, asa cum e acesta, adica in permanenta nemultumit, suparat, pus pe harta, doar-doar o mai scoate ceva bani pentru baietii sai! Nimeni nu zice ca Gheorghe Simion e usor de suportat, ca nu e, dar el a dovedit, de-a lungul anilor, ca stie meserie si a fost un pion de incredere pentru Vastag, caruia i-a dat la lot pugilisti pregatiti, atat pe Dorel, cat si pe Marian. A fost, deci, o colaborare care, in ciuda frecusurilor, inevitabile poate, a dat roade.
La fel de adevarat este insa ca, financiar, lucrurile n-au stat (si nu stau) nici pe departe cum se anticipa, iar actuala conducere tehnica are, din acest punct de vedere, o justificare: conducerea FR de Box nu a sustinut-o corespunzator! E corecta observatia. Caci sportivii nu au fost platiti la timp, in timp ce conditiile de pregatire s-au situat la un nivel, cu indulgenta spus, nesatisfacator. Nici acum nu s-au remediat problemele evocate. Asta spune mult, daca nu totul… Ar fi nedrept sa-l scoatem din ecuatie pe Rudel Obreja, un incontestabil profesionist in tagma conducatorilor boxului, caruia i s-a dat de inteles ca nu mai e dorit in federatie. O pierdere mare, un gol lasat neacoperit, fiindca nu gasesti pe toate drumurile unul ca Obreja care, in plus, a si scos din buzunar pentru cauza boxului nostru.
Iosif Armas, un presedinte interesat mai mult de Doroftei
Privit ca un salvator al boxului romanesc, datorita interventiei sale intr-un moment greu, de veritabila… recesiune, presedintele Iosif Armas a inceput in tromba, dar s-a stins pe parcurs. Implicandu-se mai mult in evenimentele care aduc o audienta uriasa si o popularitate pe masura, de pilda organizarea meciului pentru titlul mondial dintre Doroftei si Balbi, in urma caruia a castigat, se spune, o suma cu multe zerouri in coada (in dolari, fireste), precum si confruntarea lui Dorin cu Spadafora (aici fiind vorba despre drepturile de televizare in Romania), Armas a cam uitat de obligatiile care ii revin pe plan intern. Din Bangkok-ul indepartat, boxerii nostri se plang, pe diverse cai, desigur, ca nu si-au primit banii cuveniti de la Centura de Aur (cate 500 de dolari pentru invingatori), dar si ca actuala editie a Mondialelor a fost una compromisa de la bun inceput – pe motivul ca, in loc sa li se asigure necesara acomodare cu fusul orar, ceea ce ar fi presupus plecarea in Thailanda macar cu o saptamana in urma, FR de Box a gasit de cuviinta sa-si bata joc de ei, trimitandu-i la competitie cu doar o zi inaintea startului. Sau nici macar atat, unii afirmand ca s-a ajuns acolo cu doar 17 ore inaintea cantarului oficial!
Situatia pugilistilor romani la CM va este indeobste cunoscuta. Deceptiile abunda. In frunte cu Dorel Simion care, asa cum am scris deunazi, a fost scos din competitie de un anonim bulgar. Am fost, in general, -carne de tun-! Singura speranta reala care ne ramasese era Lucian Bute, la categoria 75 de kilograme. El a luptat, ieri, cu Ghenadi Golovkin, din Kazahstan, miza fiind patrunderea in semifinale, similara cu obtinerea medaliei de bronz. Imposibila misiune pentru Bute, care a fost trimis la podea de adversarul sau, net superior la toate capitolele! La fel de grea se anunta si intalnirea lui Marius Marcu, la 91 kg., care, tot ieri, urma sa atace aceleasi semifinale, in compania unui foarte puternic sportiv uzbek, Rustam Saidov, creditat cu prima sansa. Si cam atat. Putin, extrem de putin fata de asteptarile initiale. Normal ar fi fost ca, daca tot nu puteam emite pretentii la medalii, sa fi facut macar o figura onorabila la aceasta editie a Mondialelor. Demersul a fost insa, cu regretele de rigoare, sortit esecului.
