O altă sportivă fericită după acest concurs este Marina Baboi, campioana națională în probele de 60, 100 și 200 metri, care nu a avut rivală în proba de 100 de metri. Cea mai rapidă atletă de la noi din ultimii doi ani recunoaște că a avut emoții mari când a concurat după o absență de 6 luni.
„Mă încearcă o grămadă de senzații, a fost și greu și frumos, nici nu știu cum să spun, a fost o senzație ciudată și mă bucur că am concurat din nou. Și acum am emoții” – Marina Baboi, campioană națională în probele de 60m, 100m și 200m.
Pentru prima dată când părinții Marinei nu au putut să fie prezenți pe stadion din cauza faptului că această competiție s-a ținut fără spectatori.
„A fost o senzație ciudată. Mi-e foarte greu să nu-i am alături de mine pentru că ei sunt lângă mine de la 10 ani de când am început să fac sport. Acum să mă uit în tribună și să nu fie nimeni care să îmi facă cu mâna și să se bucure pentru mine e un pic ciudat” – Marina Baboi, campioană națională în probele de 60m, 100m și 200m.
2019, cel mai bun an al Marinei
Marina își amintește cu mândrie cum a fost pentru ea 2019, an în care a participat la 45 de concursuri și a câștigat 24 de medalii de aur!
„A fost de departe cel mai bun an al meu și pe plan internațional, am reușit să ajung în prima mea finală europeană la 200 de metri” – Marina Baboi, campioană națională în probele de 60m, 100m și 200m.