Home Sport CFR Cluj, amendată de Comisia de Disciplină a FRF cu 18.000 de...

CFR Cluj, amendată de Comisia de Disciplină a FRF cu 18.000 de lei

DISTRIBUIŢI

Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal a decis, în ședința sa de miercuri, să amendeze clubul CFR Cluj cu suma de 18.000 de lei în urma neexecutării hotărârilor Camerei Naționale pentru Soluționarea Litigiilor (CNSL), în privința datoriilor către o serie de foști jucători.

CFR a fost amendată cu câte 3.000 de lei pentru că nu și-a achitat datoriile către Liviu Ganea, Ioan Hora, Claudiu Voiculeț, Vasile Maftei (dosar 185CD2014 și 189CD2014) și Laszlo Sepsi, potrivit hotărârilor CNSL, clubul din Gruia primind termen de cinci zile pentru a stinge debitele.

Totodată, Comisia de Disciplină l-a amendat pe Eugen Cățelu, masor al echipei CS Pandurii Tg. Jiu, cu 11.340 de lei și l-a suspendat un joc.

Antrenorul formației FC Botoșani, Leo Grozavu, a primit și el o etapă de suspendare și va trebui să achite o amendă de 5.670 lei.

FC Brașov are de achitat suma de 9.000 de lei, din cauza neexecutării hotărârilor CNSL în cazul jucătorilor Valentin Bordea, Romeo Surdu și Andrei Cristea. Clubul de sub Tâmpa are la dispoziție cinci zile pentru a se achita de datorii.

Trei fotbaliști eliminați în etapa a 16-a, Alexandru Crețu (CSMS Iași), Cosimo Figliomeni (Gaz Metan Mediaș) și Andrei Marc (Ceahlăul), au fost suspendați câte o etapă și amendați fiecare cu 740 de lei.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.