Ieri dupa-amiaza, pe Stadio Olimpico din Roma, Cristian Chivu a debutat in Serie A, in tricoul lui AS Roma, intr-un meci disputat contra Bresciei. Pentru capitanul echipei nationale a Romaniei, folosit de antrenorul Fabio Capello pe postul de fundas stanga, debutul a fost realmente exceptional, el inscriind, in prima repriza, cel de-al doilea gol al Romei: a executat impecabil o lovitura libera de la 20 de metri, lateral dreapta, balonul izbind transversala si ricosand in plasa! A fost o executie aplaudata la scena deschisa de cei peste 50.000 de spectatori prezenti pe -Olimpico-, dar si, finalmente, un succes fara drept de apel al formatiei din Cetatea Eterna, noul lider al campionatului.
In cea de-a doua etapa a campionatului italian, s-au inregistrat rezultatele: Sampdoria – Lazio 1-2; Milan – Bologna 2-1; AS Roma – Brescia 5-0; Empoli – Reggina 1-1; Lecce – Ancona 3-1; Modena – Udinese 0-1; Parma – Perugia 3-0; Siena – Inter 0-1. Chievo – Juventus s-a jucat dupa inchiderea editiei.