In acest weekend este programata ultima intalnire a iubitorilor sportului-rege cu formatiile din primul esalon valoric, inaintea binemeritatei pauze de iarna. Chiar si vremea se anunta a fi un aliat, existand speranta ca terenurile sa se prezinte in conditii satisfacatoare. Primele echipe care vor intra in vacanta sunt Gloria si Poli AEK, cele care se vor afla din nou fata in fata, dupa numai trei zile. Bistritenii au castigat prima mansa a meciului din Cupa, dar la capatul unui meci extrem de anost. Gazdele sunt intr-o criza acuta de puncte si vor face totul pentru a nu le rata pe cele trei care ar putea sa le salveze de la petrecerea sezonului rece pe un loc retrogradabil. Sa recunoastem, o situatie total neprevazuta, ce a sifonat serios blazonul lui -Tata Jean-. Cert este ca Negrean si compania vor avea de infruntat un team in stare sa nu revina cu mana goala pe Bega, iar un rezultat negativ poate face din Gloria -lanterna- pana la primavara. In cursa pentru evitarea acestui jenant statut se afla, practic, nu mai putin de sase echipe, chiar si Ceahlaul putand deveni incheietoare de pluton. Probabil ca nici in cele mai negre vise ale sale, Pinalti nu si-a imaginat ca ar putea petrece Anul Nou la lumina -lanternei-. Realitatea este ca ultimele patru clasate vor juca pe propriul gazon si, daca vor fi in stare sa materializeze acest avantaj, atunci nemtenii vor deveni talpa clasamentului. Ghinionul lor este ca nu-si pot face prea multe iluzii in acest ultim joc, cand se deplaseaza in Sos. Stefan cel Mare. -Cainii- se dovedesc in mare forma si au anuntat ca vor sa faca un frumos cadou de despartire fanilor, asa ca nu credem ca ne hazardam cand spunem ca singura problema care se pune este cea a scorului. Dinamovistii spera ca Ion Marin le va oferi o mana de ajutor de a micsora distanta fata de lider, pentru ca in primavara cursa sa continue umar la umar. Intr-adevar, Steaua are misiunea cea mai grea in aceasta etapa, trupa lui Piturca trebuid sa se deplaseze pe malul marii. Farul este un team incomod, care intr-o zi buna poate pune multe probleme. Nu trebuie uitat ca oltenii au cedat aici la scor, asa ca meciul ce va marca finalul primei parti a campionatului se anunta deosebit de interesant.
A treia candidata la titlu, Rapid, are si ea sansa de a spune -la revedere- fanilor printr-un meci in Bucuresti. Esecul din Cupa a tensionat atmosfera din tabara giulestenilor si dupa cum a evoluat in ultima vreme, trupa lui Rednic trebuie sa se intrebuinteze serios pentru reabilitarea din ceasul al 12-lea. Un nou pas gresit ar spulbera iluziile ca gruparea din Grant se va mai putea implica in lupta pentru suprematie. Daca pentru infrangerea de la Galati, visiniii nu au fost penalizati, Copos a anuntat ca un rezultat slab in jocul cu Argesul ar duce la represalii financiare.
Dintre celelalte partide ale ultimei runde, un plus de interes ofera cea din Banie, unde Universitatea are nevoie de cele trei puncte pentru a-si pastra statutul neoficial de campioana a provinciei. Misiunea oltenilor nu este usoara, caci Daouda si Badea vor lipsi de pe gazon din cauza suspendarilor, insa acesta din urma va sta pe banca tehnica.
PROGRAMUL SI ARBITRII
Sambata
Ora 13.00: Gloria Bistrita – Poli AEK Timisoara
Arbitri: Augustus Constantin/M. Savaniu si I. Cojocaru
Ora 13.30: FC Brasov – FC Oradea (National TV)
Arbitri: Marian Salomir/A. Florescu si C. Florescu
Ora 14.00: FCM Bacau – Otelul Galati (Prima TV)
Arbitri: Robert Dumitru/N. Marodin si I. Mart
Rapid Bucuresti – FC Arges (ora 20.00, TVR 2)
Arbitri: Ionica Serea/I. Onicas si Cl. Tripa
Duminica
Ora 13.00: Dinamo Bucuresti – Ceahlaul Piatra Neamt (Prima TV)
Arbitri: Viorel Anghelinei/D. Iliescu si A. Drogeanu
Ora 14.00: Universitatea Craiova – FC National (Prima TV)
Arbitri: Sorin Corpodean/A. Onita si M. Diaconu
Ora 16.00: Petrolul Ploiesti – Apulum Alba Iulia (Prima TV)
Arbitri: Gheorghe Fracas/T. Constantinescu si A. Vidan
Ora 20.00: Farul Constanta – Steaua Bucuresti (PRO TV)
Arbitri: Cristian Balaj/Cr. Nica si I. Popa
CLASAMENT
1. Steaua Bucuresti 14 9 5 0 22- 4 32 (+8)
2. Dinamo Bucuresti 14 9 2 3 31-19 29 (+11)
3. Rapid Bucuresti 14 7 5 2 24-15 26 (+8)
4. Univ. Craiova 14 5 5 4 17-15 20 (-1)
5. Otelul Galati 14 5 5 4 13-12 20 (-4)
6. FC National 14 5 4 5 18-19 19 (-5)
7. Poli AEK Timisoara 14 4 7 3 13-14 19 (-2)
8. Apulum A. Iulia 14 5 4 5 14-21 19 (-2)
9. FC Arges 14 4 4 6 17-15 16 (-5)
10. Farul Constanta 14 4 4 6 19-22 16 (-5)
11. FC Oradea 14 4 3 7 20-19 15 (-6)
12. Ceahlaul P. Neamt 14 4 3 7 16-21 15 (-6)
13. FC Brasov 14 4 3 7 18-26 15 (-6)
14. Gloria Bistrita 14 4 3 7 17-25 15 (-6)
15. FCM Bacau 14 3 5 6 17-27 14 (-7)
16. Petrolul Ploiesti 14 3 4 7 16-18 13 (-5)