Căpitanul naţionalei României, Cristian Chivu are evoluţii din ce în ce mai apreciate în Serie A. În urma partidei dintre AS Roma şi AC Milan de pe arena -Olimpico-, încheiată nedecis, 1-1, Chivu a fost desemnat de presa italiană drept unul dintre cei mai buni jucători de pe teren, ziarul -Il Giornale- având una dintre cele mai laudative comentarii la adresa românului: -Închide toate culoarele, nu ratează nicio intervenţie. Mereu concret-. Agenţia -Datasport- a notat însă că reuşita milanezilor a fost uşurată de o greşeală a fundaşului nostru, care a primit şi un cartonaş galben în minutul 90. Ziariştii din Peninsulă au scris şi că Inter Milano este gata să ofere pentru semnătura lui Chivu suma de 8 milioane de euro şi de cedarea a 50% din drepturile asupra lui David Pizzaro, chilianul fiind ţinta tehnicianului Romei, Luciano Spaletti. În cazul unui transfer pe -San Siro-, căpitanul naţionalei noastre ar ajunge să aibă un salariu de aproximativ 3,6 milioane de euro pe an.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane