Echipele din Liga a II-a sunt în mijlocul play-off-ului de promovare în Liga I, dar e posibil ca nu toate cele care obțin acest drept să aibă dreptul de a evolua în sezonul viitor al primei divizii. CS Universitatea Craiova a primit, în cele din urmă, aprobarea lui Viorel Duru, directorul Sistemului Naţional de Licenţiere, care a precizat că oltenii nu primiseră, inițial, licența din cauza situației financiare, și nu ca urmare a faptului că nu au activat în Liga a II-a în ultimele trei sezoane – prevedere care a fost scoasă din regulamentul valabil pentru sezonul viitor. „Din cele opt solicitante de licenţă (n.r. – din Liga a II-a), şase au primit propunerea de acordare a licenţei, iar pentru FC Rapid şi Gloria Bistriţa s-a propus neacordarea licenţiei pentru neîndeplinirea criteriului financiar. Comisia de Fond a acordat pentru cinci din cele şase, a refuzat licenţa a trei cluburi, Rapid, Gloria Bistriţa şi CS Universitatea Craiova. Clubului din Craiova i-a fost refuzată licenţa pentru neîndeplinirea criteriului financiar şi nu a calităţii de membru afiliat timp de trei ani consecutiv. Pentru Liga I nu se mai evaluează vechimea ca şi membru afiliat de trei ani, ci numai pentru cupele europene, articolul 11 din regulament care spune că această calitate de trei ani se verifică doar pentru solicitantul de licenţă pentru cupele europene. Am scos din licenţă acest criteriu al calităţii timp de trei ani ca membru al FRF pentru că pentru a promova în Liga I nu îţi trebuie trei ani, ci doi ani, pentru că la FRF te afiliezi în momentul în care promovezi din Liga a IV-a în Liga a III-a. Poţi promova imediat în Liga a II-a şi din al treilea sezon poţi promova în Liga I, iar atunci când ceri licenţă de Liga I nu ai decât doi ani ca membru afiliat”, a declarat Viorel Duru.
În altă ordine de idei, Rapid nu a primit licența, urmând ca giuleștenii să își caute dreptatea la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.