Conducerea Rapidului nu va reusi sa indeplineasca una dintre conditiile impuse de Razvan Lucescu pentru a continua in Giulesti, pentru ca, ieri dimineata, Daniel Niculae, insotit de impresarul sau, Victor Becali, a plecat spre Franta, unde atacantul roman a efectuat vizita medicala, dupa care a semnat contractul cu AJ Auxerre.
Dupa aproape o jumatate de an de negocieri, Daniel Niculae s-a inteles cu formatia franceza AJ Auxerre, cu care a semnat un contract pe patru sezoane, care ii va aduce un castig de 600.000 de euro pe an. Chiar daca oficialii giulesteni au incercat sa-l convinga pe Nico sa ramana la Rapid pentru cel putin un sezon, oferindu-i un contract de 250.000 de euro pe an, totul a fost in zadar, pentru ca gruparea din Hexagon este dispusa sa plateasca clauza de reziliere a atacantului, care se ridica la 3,3 milioane de euro.
Primul anunt oficial legat de posibilitatea ca Daniel Niculae sa paraseasca Giulestiul a fost facut chiar de Auxerre, pe site-ul oficial al clubului, pe data de 4 iunie, in aceeasi zi in care Nico marca ultimul sau gol pe stadionul de la Podul Grant. Cu toate acestea, internationalul tricolor a dezmintit informatiile si nici ieri, pe Aeroportul International -Henri Coanda-, nu a dorit sa faca vreo declaratie in legatura cu acest transfer.
Valvis asteapta inca un raspuns de la Nico
Conducerea Rapidului se confrunta astfel cu o problema destul de delicata, pentru ca reinnoirea contractului lui Daniel Niculae cu -visiniii- a fost una dintre conditiile pe care Razvan Lucescu le-a pus pentru a continua sa-i pregateasca pe giulesteni si in sezonul viitor. Jean Valvis mai asteapta inca un raspuns de la Nico, desi jucatorul a plecat in Franta. -Noi asteptam, pentru ca nu am primit inca niciun raspuns din partea lui. Nu e exclus ca el sa fi mers acum in Franta pentru a discuta si oferta celor de la Auxerre. El a crezut ca oferta e extraordinara, dar poate ca nu este chiar asa-, a afirmat Valvis.
Diriguitorii clubului din Giulesti au inceput deja negocierile pentru achizitionarea a trei-patru jucatori din campionatul intern. Pe lista posibilelor transferuri se regasesc Mazilu, Cruceru, Sapunaru, Ganea si Tarnavean, prin care Rapidul doreste sa suplineasca plecarile din ultima perioada, ce au cam subtiat linia ofensiva a -visiniilor-. Viorel Moldovan a anuntat imediat dupa finalul meciului de la Petrosani ca nu mai vrea sa joace fotbal in Romania, cautandu-si deja echipa in liga a doua din Franta si Elvetia. Daniel Pancu, jucator imprumutat de la Besiktas Istanbul, s-a intors in Turcia, urmand sa semneze un contract cu Bursaspor, grupare la care mai evolueza si Cornel Frasineanu.
Daniel Niculae a jucat in Cupa UEFA cu Rapid Bucuresti, marcand trei goluri in 10 meciuri. El a evoluat de opt ori in nationala Romaniei, marcand o data, in turneul pe care tricolorii l-au sustinut in Statele Unite ale Americii. In ultimele doua sezoane in campionatul Romaniei, el a inscris 21 de goluri in 46 de meciuri. Interesate de asigurarea serviciilor atacantului rapidist au mai fost pana acum cluburile germane SV Hamburg si Hertha Berlin, echipe pe care Rapid le-a eliminat din Cupa UEFA in sezonul tocmai incheiat.
Reducere a numarului de locuri pe Giulesti
Conform deciziei Comisiei de Licentiere a FRF, tribunele Stadionului -Giulesti – Valentin Stanescu- nu vor putea gazdui, in sezonul viitor, decat maximum 10.649 de spectatori. Din cauza faptului ca zonele respective nu sunt consolidate in mod suficient, tribuna I (mai putin tribuna 0, sectoarele VIP si presa) si peluza I, dinspre Teatrul Giulesti, vor fi inchise publicului. In concluzie, singurele zone de unde vor putea fi vizionate partidele de pe teren propriu ale Rapidului vor fi tribuna a II-a (5.452 locuri), peluza I (4.176 locuri) si tribuna oficiala (1.021 locuri).