Home Sport Daniel Prodan, dat afară din FRF

Daniel Prodan, dat afară din FRF

DISTRIBUIŢI

 

Războiul dintre Daniel Prodan și noua conducere a Federației Române de Fotbal a ajuns la un nou episod. Directorului cu atribuții de director sportiv la lotul național de fotbal Under 21 i-a fost reziliat contractul, acesta fiind, acum în preavizul legal de 20 de zile. FRF a desființat postul pe care îl ocupă Prodan și a precizat că decizia nu este legată de persoana sa. „La împlinirea termenului de preaviz, urmează a se emite decizia de concediere a salariatului Prodan Daniel Claudiu, ca urmare a concedierii individuale din inițiativa angajatorului pentru motive care nu țin de persoana salariatului”, se arată în comunicatul remis de FRF.

 

Președintele FRF Răzvan Burleanu a demonstrat, astfel, că nu este dispus să ierte vreo greșeală, Prodan completând greșit date într-un raport de joc, care a atras după sine o amendă de 10.000 de euro de la UEFA.

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.