Atacantul dinamovist Marius Nicolae a reușit o dublă ajungând la golul cu nr. 12 în acest sezon
După o perioadă de 37 de ani în care Dinamo nu a reușit să se impună pe terenul ceferiștior Clujeni, sâmbătă ghinionul i-a părăsit pe jucătorii antrenați de Liviu Ciobotariu și s-au impus în Gruia cu scorul de 3-2, ultimul gol fiind înscris de Marius Niculae în minutele de prelungire dictate de Alexandru Tudor. Meciul a fost unul destul de disputat fiind cu mult peste media campionatului. Dinamo a venit la Cluj din fotoliul de lider și nu i-a trebuit prea mult să demonstreze că în momentul de față deține cel mai bun atac din liga 1. Astfel că în minutul 11, Dănciulescu, bine pus în evidență de o noua pasă de geniu a lui Cătălin Munteanu, scapă singur cu Beto și nu-l iartă. În minutul 38, pe fondul dominării dinamoviste, la o fază care nu prevestea prea multe, Scarlatache face o greșeală copilărească și îl ține în careu pe Ronny, Tudor acordând lovitură de la 11 metri. Cadu îl invinge pe Bălgrădean printr-un șut puternic, menit să rupă plasa, și reaprinde disputa din Gruia. În repriza a doua, doar 15 secunde a durat scorul de egalitate. Renan Garcia bine infiltrat în ofensiva dinamovistă îl servește cu o pasă filtrantă pe vitezomanul Sougou. Bălgrădean a parat miraculos, însă, din respingere Ronny a avut de îndeplinit o simplă formalitate introducând mingea în poartă.
A urmat o perioadă de cădere a dinamoviștilor, clujenii găsind tot mai ușor loc prin spațiile libere lăsate. În minutul 63 are loc și cea mai controversată fază a meciului, reluarea pe spate a lui Kapetanos, îl surprinde ieșit din poartă pe goalkeeperul dinamovist, care cu vîrful degetelor reușește să scoată mingea, aceasta lovind bara și sărind în afara porții. Ciobotariu simte că echipa sa suferă și îl aruncă în joc și pe Liviu Ganea, mutare inspirată, Ganea fiind ținut în minutul 82 de Nuno Diogo în careu, iar Niculae marchează din penalti. Hora și-a mai încercat și el norocul, dar a prins un Bălgrădean în zi de grație. ?ê?£i cum finalul aparține de regulă celor care perseverează, „câinii“ dau lovitura de grație în minutul 92 prin același neobosit Niculae, care s-a debarasat de Nuno Diogo, marcând pe lângă Beto, golul care avea să descătușeze puținii fani dinamoviști prezenți la meci. Dinamo își asigură astfel fotoliul de lider pentru încă două etape cel puțin și câștigă în ceea ce mulți au numit meciul ca „Derbyul Toamnei“. Meciul nu a fost lipsit de incidente, oficialii „câinilor“?óÔé¼?åacuzând felul în care au fost tratați suporterii dinamoviști la intrarea pe stadion fiind puși chiar să se descalțe, pe când oficialii din Gruia au invocat arbitrajul părtinitor al centralului Tudor care a lăsat jocul mult prea liber, echipa clujeană fiind nevoită din cauza accidentărilor să facă toate schimbările permise. Totodată aceștia sînt nemulțumiți de faptul că arbitrul a acordat mult prea ușor penalti pentru Dinamo la căderea în careu a lui Liviu Ganea cum și faptul că ar fi fost gol la reluarea pe spate a lui Kapetanos.
Parmac Lucian