Partida de maine de la Bruges se anunta deosebit de dificila pentru liderii autoritari ai Ligii I , si aceasta nu doar din cauza faptului ca belgienii joaca foarte bine pe propriul teren, fiind sustinuti de aproximativ 20.000 de fani zgomotosi. Tehnicianul Mircea Rednic se confrunta cu mari probleme de efectiv, jocurile programate din trei in trei zile umpland infirmeria clubului. Astfel, daca Moti si Margaritescu sunt suspendati, acestia fiind eliminati in partida cu Besiktas de pe teren propriu, Ze Kalanga, Iulian Tames si Catalin Munteanu sunt accidentati, iar Cosmin Pascovici se afla in continuare in Franta, pentru a fi alaturi de baietelul sau, Denis, acesta urmand un tratament de stopare a cresterii tumorii pe creier. Se pare insa ca fostul mijlocas al Stelei va fi recuperat pana la ora partidei, -Cap de zmeu- fiind optimist in ceea ce priveste titularizarea sa: -Eu voi mai face alergari, pentru ca rana de la genunchi s-a cicatrizat foarte bine. Important este ca totul evolueaza in sens pozitiv-. Pe de alta parte, Tames va fi apt de joc abia la inceputul lui 2007, Rednic declarand ca mijlocasul sau a suferit o leziune fibrilara in partida cu Unirea Urziceni. Chiar daca si Radu Stefan a acuzat o stare gripala, iar Claudiu Niculescu dureri la genunchi, cei doi vor fi in mod cert titulari maine seara. Astfel, este posibil ca Mircea Rednic sa conceapa o echipa in care Ropotan va juca la inchidere, Predescu pe dreapta, Cristea pe cealalta parte, iar Dennis Serban in centru.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane