Fosta campioană mondială și olimpică Andreea Răducan a fost aleasă pe 4 august 2017 în funcția de președintă a Federației Române de Gimnastică, fiind votată de 42 (unul din voturi fiind anulat) din cei 43 de membri prezenți la Adunarea Generală de alegeri organizată la sediul Ministerul Tineretului și Sportului la care a participat și ministrul de atunci Marius Dunca.
Andreea a absolvit Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport și un master la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, specializarea jurnalism tematic
Din păcate pentru ea, Răducan ar fi încălcat legea semnând acte deși era în concediu de maternitate și având contractul de muncă suspendat. În plus a semnat un contract cu un SRL al unei prietene care era și membră în Fundația olimpică pe care Andreea o conduce.
Vă prezentăm punctul de vedere al avocaților „Săvescu și asociații” cu privire la acțiunile conducerii Federației Române de Gimnastică
OPINIE JURIDICĂ
Referință: Analiza legală a documentelor puse la dispoziție de către client și clarificarea situației de fapt în legătură cu conformitatea exercitării atribuțiilor de către Președintele F.R.G., finalitatea introducerii punctului de pe Ordinea de zi din 19.03.2018 — ‘Reluarea atribuțiilor Președintelui FRG’, posibilitatea ca, persoane neîndreptățite, să angajeze financiar Federația, precum și cu privire la existența oricăror alte nelegalități ce derivă din documentele prezentate cu privire la modul de derulare și organizare a activității a nivelul F.R.G.
Urmare a documentelor puse la dispoziție de clientul Marian DRăGULESCU, studiate și analizate, ar putea să aibă în vedere, următoarele aspecte:
Având în vedere Ordinea de zi a Comitetului Executiv din data de 19 martie 2018, în cuprinsul căreia se regăsește, printre altele,
‘Reluarea atribuțiilor Președintelui FRG’, respectiv, a numitei Răducan Andreea, supunem atenției următoarele PROBLEME, de natură a lipsi de obiect punctul de pe ordinea de zi menționat, și anume:
I. Lipsa cadrului legal de analiză a punctului de pe ordinea de zi a Comitetului Executiv din 19.03.2018, vizând ‘Reluarea atribuțiilor Președintelui FRG’
1. De la momentul alegerilor pentru funcția de președinte al FRG, 4 august 2017, Andreea Răducan se află într-o imposibilitate obiectivă de a candida, întrucât, la acea vreme, se afla în concediu de maternitate, iar potrivit dispozițiilor art. 50 din Codul Muncii, ‘Contractul individual de muncă se suspendă de drept pe perioada concediului de maternitate’.
2. Consecința firească este aceea conform căreia, în niciun moment de la momentul alegerii sale în funcția de președinte al FRG și până în prezent, Andreea Răducan nu a beneficiat de cadrul legal pentru desfășurarea atribuțiilor specifice funcției.
II. Exercitarea nelegală a atribuțiilor specifice funcției de Președinte al FRG de către numita Andreea Răducan.
3. Cu toate că numita Andreea Răducan avea cunoștință de situația nelegală în care se afla, în cursul lunii septembrie 2017, așa cum reiese din documentele analizate, CE a procedat la desemnarea persoanei care ar fi înlocuit Președintele FRG pe perioada incapacității de a-și exercita atribuțiile, cu ignorarea faptului că această incapacitate exista, de altfel, încă de la momentul alegerii sale în funcția de Președinte al FRG.
4. Deși la momentul septembrie 2017, atribuțiile sale ar fi fost preluate de către vicepreședinte, din punctul nostru de vedere, numita Andreea Răducan — prevalându-se, odată în plus și în mod nelegal, de funcția de Președinte al FRG, a continuat să întreprindă activități la nivelul FRG, semnând și aprobând numeroase acte financiare și / contracte de natură a angaja FRG, cu ignorarea dispozițiilor art. 37 din Statutul FRG, care prevăd următoarele:
‘Dacă Președintele își încetează activitatea sau nu-și mai poate exercita atribuțiile, acestea sunt preluate de către unul dintre Vicepreședinți, desemnat de către Comitetul Executiv, până cel mult la Adunarea Generală următoare. în acest caz, Adunarea Generală va alege un nou Președinte, urmându-se procedura de la art. 31 și 32 din prezentul statut.’
5. Așadar, acesta este momentul la care, potrivit legii și dispozițiilor statutare ale Federației Române de Gimnastică, se impunea să fi fost organizate noi alegeri pentru alegerea unui nou președinte al FRG. De asemenea, acesta este și motivul pentru care, punctul inserat pe Ordinea de zi / 19.03.2018 NU poate să aibă, din punct de vedere legal, nicio finalitatea practică.
III. Nelegalități existente la nivelul Federației Române de Gimnastică:
6. Pe fondul situațiilor expuse la punctele I și II, activitatea FRG aferentă perioadei august 2017 — martie 2018 a avut la bază un cadru stabilit nelegal, și anume: președinte FRG Andreea Răducan, a cărui activitate, nu doar că nu începuse, dar și încetase între timp, urmat de preluarea atribuțiilor sale de către vicepreședinte — situație suprapusă cu continuarea exercitării, în fapt, a atribuțiilor de către numita Andreea Răducan — deși aceasta nu mai deținea niciun drept să acționeze în numele FRG.
7. Așa cum reiese din documentele analizate, voința de a ‘suplini’ cumva aceste neajunsuri, nelegalități, a determinat apariția unor situații neconforme cu prevederile legale, pe diverse paliere ale activității FRG, în funcție de natura încălcărilor — Legea nr. 53/2003 (Codul Muncii) — în privința angajaților FRG, Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, Normele și reglementările Ministerului Tineretului și Sportului, Normele statutare și etice ale Federației Române de Gimnastică.
8. Într-un mod cu totul exemplificativ / nelimitativ, semnalăm cel puțin următoarele aspecte, de natură a pune sub semnul îndoielii legalitatea organizării și funcționării Federației Române de Gimnastică:
A. Potrivit Codului Etic al F.R.G., pct. B ‘Integritatea morală’, se prevede faptul că: ‘Membrii F.R.G. sau reprezentanții acestora în misiune, atât pe plan intern, cât și internațional, trebuie să aibă un comportament corect, să observe și să declare orice conflict de interese între organizatori și organizația de care aparțin, să informeze imediat președintele F.R.G. sau al respectivelor organizații, după caz.’
a1. Cu ignorarea acestor dispoziții, Andreea Răducan — președinte FRG, a aprobat contractul de prestări servicii încheiat cu societatea ADRIRIA SRL, societate ce aparține numitei Irina Mosor, care deține totodată și calitatea de membru în cadrul Fundației Olimpice Române, al cărei președinte este numita Andreea Răducan.
a2. Potrivit Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, conflictul de interese reprezintă situația în care persoana ce exercită (…) o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative.
a3. De asemenea, principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea funcțiilor publice sunt: imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public, principii care, în contextul menționat, au fost ignorate/suprimate.
a4. În consecință, este evident faptul că, în virtutea poziției pe care o deținea, cu ignorarea dispozițiilor legale care obligau la evitarea creării unei situații cu ‘ușor iz penal’, în scopul obținerii/acordării de beneficii financiare, în detrimentul FRG, numita Andreea Răducan a aprobat încheierea contractului de prestări servicii cu numita Irina Mosor, având ca obiect ‘activități de marketing și reprezentare media’, situație de natură a excede scopului și obiectivelor F.R.G.
B. Semnalăm existența unei situații aparte și în privința doamnei Virginia Oprișan, care activează în cadrul FRG de multă vreme, dar angajată abia din luna decembrie 2017. La fel ca și în situația numitei Irina Mosor, doamna Virginia Oprișan deține, în același timp, și funcția de Director programe în cadrul Fundației Olimpice Române, al cărei președinte este numita Andreea Răducan.
b1. De asemenea, de vreme ce aceasta era practica la nivelul FRG — așa cum reiese cu puterea evidenței din documentele analizate, și doamna Virginia Oprișan a procedat la semnarea actelor financiare ale FRG, contractelor de natură a angaja financiar FRG, fără a avea o bază legală și fără o împuternicire din partea președintelui / vicepreședintelui FRG.
b2. Potrivit Compartimentului de Audit al Ministerului Tineretului și Sportului, persoanele care au competența / abilitatea de a semna în cadrul FRG sunt:
— Pe documentele care implică angajamente financiare, singura semnătura admisă este aceea a Președintelui și Contabilului Sef. Pe contracte se adaugă cea a juristului.
— Secretarul General poate prelua dreptul de semnătură pe durată determinată (câteva zile) dacă Președintele nu este prezent în federație. Dreptul de semnătură se acordă Secretarului General pe baza unei împuterniciri semnate de Președinte, în care trebuie specificate și tipurile de documente pentru care este delegată temporar această semnătură.
C. Alte nereguli existente la nivelul Federației Române de Gimnastică:
Nerespectarea legislației muncii, determinată de lipsa unor proceduri interne, precum și existența unor salariați care activează în cadrul FRG fără forme legale;
Nerespectarea legislației în materie de achiziții publice, respectiv, acordarea preferențială a unor contracte, pe fondul existenței unor înțelegeri anterioare;
Efectuarea parțială a activității de audit, cu excluderea contractelor încheiate și a procedurilor de achiziție publică derulate în jumătatea a doua a anului 2017;
— În privința noilor angajări, redistribuirea nelegală a sumelor derulate potrivit contractului încheiat cu Ministerul Tineretului și Sportului, urmată de nerespectarea sumelor aprobate prin Actul Adițional nr. 2 la contractul de finanțare încheiat cu Ministerul Tineretului și Sportului aferent anului 2017 (care are la bază nota de fundamentare cu sumele aferente) ș.a.m.d.
IV. Având în vedere toate aspectele precizate succint, deși din cuprinsul documentelor prezentate, reiese că domnul Marian Drăgulescu (client) a formulat o cerere adresată conducerii Federației Române de Gimnastică, în numele Comitetului executiv, în vederea obținerii clarificărilor necesare, precum și pentru a se comunica, în special, informații referitoare la:
— bugetul FRG la data 10 august 2017, în momentul preluării de către doamna Andreea Răducan a funcției de președinte executiv al FRG, și care este bugetul la data de 31.12. 2017, respectiv 28.02.2018;
— cheltuielile efectuate (punctual) din venituri proprii, până la această dată;
— statutul (angajamentul) din punct de vedere legal al doamnei Președinte Executiv Andreea Răducan, la această dată;
— noua organigramă a FRG, aprobată de către MTS, cu statul de funcții aprobat;
— documentele departamentului de resurse umane referitoare la noii angajați în baza cărora s-a realizat angajarea și legalitatea acestora, în conformitate cu — STATUT FRG — Articolul 41 (6);
— contractele de prestări servicii încheiate după data de 4 august 2017 și forma de atribuire a acestora, cât și necesitatea încheierii acestor contracte;
— veniturile proprii atrase de către noua conducere în perioada 10.08.2017 — 28.02.2018;
— sponsorizările obținute în urma lansării proiectului ‘Hai cu noi în țara campionilor’, la data de 5 decembrie 2017, contractele de sponsorizare, precum și care este destinația sumelor provenite din acestea;
— raportul auditului Deloitte, cu recomandările și măsurile care se impuneau a fi luate;
— raportul comisiei de cenzori;
— raportul Corpului de Control al Ministrului din subordinea MTS, recomandările acestuia și măsurile întreprinse. în situația în care nu v-a fost prezentat, vă rugăm să ne comunicați care au fost demersurile pe care FRG le-a făcut în vederea obținerii acestuia (copii, documente justificative);
— motivul demisionării salariaților (vechi) ai FRG, respectiv:
Pârvu Elena — contabil șef;
Sandu Georgeta — contabil;
Iordache Ștefania — inspector resurse umane;
Ilie Cătălin — referent;
Răcaru Gabriela — consilier juridic/expert achiziții;
— Situația CNOPJ/ BOPJ-rilor actuale,
Precizăm faptul că, printre aceste documente nu se regăsește și un răspuns la solicitarea formulată de către clientul Marian Drăgulescu.
Strict cu privire la acest ultim aspect, supunem atenției prevederile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, incidente cu desăvârșire în cazul de față. Potrivit acestui act normativ, în situația în care vă confruntați cu un refuz excesiv și abuziv în privința solicitării formulate, subliniem faptul că aveți deschisă calea acțiunii în justiție în acest sens.
București, 19 martie 2018
SĂVESCU & ASOCIAȚII SCA