– Incredibil, dar adevarat: la capatul unui meci – cel de la Pittsburgh, pentru unificarea titlurilor WBA si IBF -, in care a fost mult mai bun decat americanul Paul Spadafora, pe care l-a -bombardat- cu 344 de pumni (fata de cei 259 ai acestuia), Leonard Doroftei a fost, pur si simplu, jefuit de centura (IBF) pe care ar fi meritat-o, arbitrii hotarand ca meciul s-a incheiat la egalitate!
– In aceste conditii, Doroftei si Spadafora, care sunt neinvinsi la profesionisti, isi pastreaza centurile
– Verdictul, total nedrept, nu ne mira, caci era de asteptat ca judecatorii din ring sa sustina cauza americanului: Patrick Russell, din California, l-a desemnat invingator, cu 115 – 114, pe Doroftei; panamezul Guillermo Perez l-a vazut invingator pe american, cu acelasi scor, 115 – 114; Gary Merritt, din Indiana, a vazut un egal, 114-114
– Impartiala, presa de peste Ocean a scris ca victoria lui Dorin a fost clara
– -Am aratat lumii intregi de ce sunt in stare, a fost un meci adevarat intre doi campioni si las la aprecierea celor care au vazut confruntarea sa decida cine a fost invingator-, declara, dupa meci, Doroftei
– In replica, Spadafora a spus ca este pregatit sa-l infrunte din nou pe Dorin
– Spadafora a luptat pentru o bursa de 500.000 de dolari, in timp ce Doroftei a primit 550.000 de dolari, fiindca a acceptat sa lupte in barlogul adversarului
– In cadrul aceleiasi gale, a boxat si Adrian Diaconu, care a obtinut a 12-a victorie la profesionisti, invingandu-l, prin KO, in repriza a treia, pe americanul Ronald Cobbs
– Iosif Armas, presedintele FR de Box, e convins ca un nou meci Doroftei-Spadafora va avea loc la Bucuresti, fapt agreat si de oficialii clubului canadian Interbox.
Suntem putin tristi, dar ne mandrim efectiv cu acest mare boxer care este Doroftei, pentru ca el ne-a dovedit inca o data ca este un luptator adevarat, care nu cedeaza niciodata, in fata nimanui. Desfasurat la Pittsburgh, chiar in fief-ul pugilistului american, meciul dintre compatriotul nostru Leonard Doroftei si Paul Spadafora, contand pentru unificarea titlurilor WBA si IBF, la categoria semiusoara, a fost declarat egal de cei trei arbitri. In aceste conditii, Doroftei si Spadafora isi pastreaza centurile de campioni WBA, respectiv IBF. De asemenea, ambii raman neinvinsi la profesionisti. In pofida faptului ca Doroftei a dominat clar partida de la Pittsburgh, disputata pe durata a 12 reprize, judecatorii, dintre care doi au fost americani, au decis ca meciul sa fie egal.
Dar iata cum s-a votat. Patrick Russell (din California), judecator desemnat de IBF, versiune la care Spadafora este campion mondial, l-a desemnat invingator, cu 115-114, pe Doroftei, in timp ce panamezul Guillermo Perez, oficial WBA, versiune la care romanul detine titlul mondial, l-a vazut invingator pe american, cu acelasi scor, 115-114. Cel de-al doilea judecator american al disputei, Gary Merritt (din Indiana), a punctat egal pentru ambii pugilisti, 114-114. Deciziile arbitrilor au fost nu doar surprinzatoare, ci si profund nedrepte, intrucat, de-a lungul meciului, Doroftei a fost evident mai bun decat Spadafora, pe care l-a -macinat- cu o multime de lovituri devastatoare. Elocvent in acest sens este ca specialistii postului de televiziune HBO, care a detinut drepturile pentru acest meci, au anuntat la finalul intalnirii ca, potrivit statisticii lor, Doroftei s-a impus cu 117 la 111. Conform statisticii totalului de lovituri care si-au atins tinta, -Dorin- a punctat de 344 de ori, in timp ce Spadafora numai de 259 de ori.
Dupa confruntare, Doroftei a declarat, la postul national de televiziune Romania 1, ca lasa la aprecierea celor care au urmarit meciul sa decida invingatorul: -Am aratat lumii intregi ceea ce pot sa fac in ring. A fost un meci adevarat intre doi campioni. Am venit aici sa ma bat si este un motiv de mandrie pentru mine faptul ca, la el acasa, cu judecatorii lui, am reusit un meci egal. Impotriva tuturor am obtinut un rezultat de egalitate. Romanul Doroftei a ramas neinvins. Revansa va fi posibila poate in Canada sau in Romania. Totusi, inainte de a fi campion, sunt tata si trebuie sa am grija de familia mea. Ramane de vazut ce voi face in continuare. Nu v-am dezamagit niciodata si nici nu o voi face-. La randul lui, Paul Spadafora s-a aratat dezamagit de acest deznodamant: -Am fost pregatit si eram gata sa boxez toata noaptea. Sunt deceptionat de decizia judecatorilor. Dupa ce am castigat clar ultima repriza, eram convins ca voi fi declarat invingator. Sunt pregatit sa-l infrunt din nou pe Dorin-.
Sa mai amintim ca:
– Leonard Doroftei, care a urcat in ring pe ritmurile melodiei -Romani din Romania- a trupei BUG Mafia, a asteptat decizia judecatorilor infasurat in tricolorul romanesc
– La meciul disputat in -Petersen Events Center- din Pittsburgh a asistat si sotia lui Doroftei, Monica, ce este insarcinata in luna a patra, precum si cei doi copii ai campionului nostru, Alexandru si Andrei
– Doroftei, al carui echipament a fost sfintit intr-o biserica din Montreal, avea sa fie incurajat din sala de aproximativ 400 de romani
– Paul Spadafora a luptat pentru o bursa de 500.000 de dolari, in timp ce Doroftei a primit 550.000 de dolari, deoarece a acceptat sa lupte in orasul natal al adversarului sau
– In cadrul galei de la Pittsburgh a luptat si Adrian Diaconu, poreclit -Rechinul-, care a obtinut a 12-a victorie la profesionisti din tot atatea meciuri disputate, dupa ce l-a invins, prin KO, in repriza a treia, pe americanul Ronald Cobbs
– Dorin a anuntat ca in curand va veni in tara… Te asteptam, campionule!… Meriti dragostea noastra, a tuturor romanilor!…
Si ziaristii americani cred ca Dorin a fost mai bun
Presa de peste Ocean este de parere ca Leonard Doroftei a castigat meciul cu americanul Paul Spadafora, desi verdictul celor trei judecatori ai intalnirii a fost unul de egalitate. Jurnalistii de la cotidianul -Pittsburgh Post Gazette- cred ca -judecatorii nu au putut hotari de partea cui este victoria dupa o lupta asa de sangeroasa-, desi majoritatea specialistilor prezenti la meci l-au considerat invingator pe roman. -A fost o baie de sange. Dar cel mai urat rezultat al acestei lupte a fost scorul final. Ziaristii, ca si ceilalti din jurul ringului, l-au vazut castigator pe Doroftei in sapte runde, iar pe Spadafora numai in cinci. Ca sa fim cinstiti, acest lucru ar putea arunca o umbra de indoiala asupra corectitudinii deciziei si a capacitatii judecatorilor de a ramane impartiali-, se mentioneaza in cotidianul care apare in orasul natal al lui Spadafora.
Dupa parerea reprezentantilor -Pittsburgh Post Gazette- si -New York Daily News- la acest meci, Doroftei a castigat cu 115-113. Comentatorii HBO, Harold Lederman si Larry Merchant, post care a transmis in direct meciul si care are contract cu Spadafora, au avut opinii diferite, primul desemnandu-l invingator pe roman, in timp ce al doilea a considerat ca meciul s-a incheiat la egalitate. Conform specialistilor site-ului CompuBox, Spadafora a castigat doar doua runde in fata lui Doroftei. Si site-ul canadianwww.rds.ca l-a desemnat invingator pe Doroftei, cu 115-113. Abordat dupa meci, promotorul lui Spadafora, Mike Acri, opina ca meciul s-a incheiat la egalitate: -De aceea, fara indoiala, va trebui sa organizam un nou meci intre cei doi boxeri. Am urmarit cu siguranta o lupta magnifica-. Incheiem tot cu un citat din presa americana. -Decizia oficiala – sau indecizia, asa cum a parut – in fata unui public estimat la 5.200 de spectatori probabil ca nu va afecta cariera lui Spadafora, pentru ca americanul a aratat ca poate fi un bun luptator si, mai ales, un bun incasator, el rezistand celor 344 de pumni dati de Dorin-, comenteaza -Pittsburgh Post Gazette-.