Chiar daca unii nu vor sa recunoasca, ultimul amical al echipei nationale, cel cu Japonia, desfasurat pe stadionul din Stefan cel Mare, din punctul de vedere al atmosferei, al caldurii cu care e normal sa fie inconjurati tricolorii de catre suporteri, tocmai pentru a-i impinge spre mult-doritele izbanzi, n-a fost decat o caricatura, o jalnica imitatie, o mostra de -asa nu trebuie procedat-! Povestea nu-i deloc una noua, au fost destule antecedente care au generat conflicte, iar insisi jucatorii si-au exprimat dorinta – cu fermitate si in mod repetat – sa nu mai fie expusi publicului din Capitala. Pentru ca acum, dupa un alt episod care ne-a dovedit ca absolut nimic nu s-a schimbat, ne referim la cel nipon, sa plonjam efectiv in necunoscut. Nu se prea stie ce va urma, totul pare sa fie o nebuloasa.
Scriam ieri ca exemplul Craiova, un oras daruit trup si suflet fotbalului, ar trebui sa constituie un veritabil reper pentru conducatorii FRF, in special pentru presedintele Mircea Sandu, al carui cuvant este, de cele mai multe ori, hotarator, inclusiv in aceasta privinta. Sa terminam cu aceasta mascarada! Bucurestiul nu mai are energie, sau poate nu mai vrea, sa-i sustina pe tricolori. Tacerea spectatorilor de pe stadionul Dinamo a fost o imensa rusine, sa stopam valul nepasarii si sa oferim altora prilejul de a-i aplauda pe Mutu, Chivu si Lobont! Sa intelegem ca in Capitala suporterul de rand nu mai vibreaza ca altadata pentru tricolor. Dar sa mai intelegem ceva, un lucru esential. Anume ca daca vrem sa construim o noua echipa competitiva, si vrem cu totii, atunci suntem datori sa o impulsionam, sa o ajutam neconditionat, nu sa-i taiem aripile prin nepasare. Neimplicarea emotionala este uneori la fel de grava ca si contestarea, ca huiduirea propriilor idoli. Nu stim de ce, dar am fi tentati sa punem pariu ca, daca ne-ar fi invins japonezii in meciul de sambata, jucatorii nostri ar fi fost fluierati copios…
-Pe vremea cand eram antrenorul echipei nationale, mergeam sa jucam in majoritatea oraselor tarii. Si la Suceava, si la Cluj, si la Timisoara, si la Craiova, si la Cluj, si la Constanta, si la Targu-Mures, si la Buzau, si la Hunedoara, si la… Peste tot in provincie exista un foarte mare entuziasm. Ganditi-va cat de fericiti ar fi oamenii dintr-un asemenea oras sa-si vada idolii, sa le ia autografe, sa se fotografieze cu ei, ce atmosfera calda ar fi si ce placut impresionati ar fi componentii lotului reprezentativ! Nationala nu este numai a Bucurestiului. Ea trebuie sa evolueze in cat mai multe orase din tara, iar asta nu o spun pentru prima oara. Nu cred ca Japonia ar fi refuzat sa joace acest amical intr-un alt oras care are aeroport international, dar cei care se ocupa de aceste lucruri in federatie au avut o optica diferita-, comenta Mircea Lucescu. Un punct de vedere la care subscriem in totalitate, caci, in situatia actuala, riscam sa compromitem o relatie fundamentala in faurirea oricarui succes. Cea intre echipa nationala si suporterii ei. Sa nu uitam ca, de cele mai multe ori, indiferenta e la fel de taioasa precum lama unui stilet. Si sa actionam dupa cum ne sugereaza Il Luce, fiindca, ne convine sau nu, e cel mai priceput dintre toti… Prin urmare, imperativul ramane: -Duceti nationala si in provincie, acasa la cei care o iubesc si sunt nerabdatori sa-i faca o primire triumfala!-
Avem o generatie cu patru valori incontestabile: Lobont, Chivu, Pancu, Mutu – pilonii echipei nationale. Pentru a admira din nou o mare echipa nu e cazul sa se schimbe culoarea tricourilor, din galben in rosu, ci sa le dam tricolorilor un semn al afectiunii noastre. Sa le daruim un strop de dragoste. Doar asa ii putem ajuta sa calce pe urmele lui Hagi si Gica Popescu.
